Extraordinara poveste de viață și de dragoste a învățătoarei din Câmpulung ajunsă în vârful industriei mondiale a parfumurilor

Mădălina Stoica-Blanchard avea 19 ani și o diplomă de pedagog în buzunar atunci când a emigrat în Statele Unite. A învățat limba engleză ca baby-sitter, din poveștile pe care le citea copiilor.

A muncit și a studiat cinci ani fără nicio zi de vacanță. Și a absolvit toate studiile ca șefă de promoție. Iar când a devenit favorita uneia dintre cele mai puternice femei din industria mondială a parfumurilor, cariera ei era clară.

Dar lucrurile nu putea să se termine așa, iar Mădălina trebuia să ajungă la Paris unde avea să-l întâlnească pe Julien, bărbatul care a convins-o să renunțe la visul american și să se întoarcă în Europa. Iar el a renunțat la cariera de neurobiolog și s-a lansat în lumea parfumurilor cu JUL ET MAD.
Am întâlnit-o la Obsentum, în cadrul evenimentului Creators Talk: 2019 Trends, alături de alți 5 parfumieri de nișă din Europa.

Povestea întâlnirii tale cu Julien pare un film: ea lua cina la o terasă din Paris, el trecea pe trotuarul de vizavi. Ea reține culoarea cămășii, dar și ochii albaștri, iar toată secvența capătă alt sens când el se împiedică.

Da, da. Cămașa bleu, ochii albaștri. Și era și bronzat, ceea ce îi scotea ochii și mai bine în evidență.
Eu aveam, ca orice femeie, un admirator în America, dar nu mi se părea nimic serios. Nu vorbea franceză și nu avea prea multe de spus. (râde)
Serios acum, eu eram acolo cu treabă. Iar la New York, ca orice fată, aveam un admirator. Dar se pare că nu a contat. Dar lucrurile aveau să stea altfel.
Ni s-au intersectat privirile. El a trecut strada, să mă vadă mai de aproape și, uitându-se la mine, a crezut că era deja pe trotuar și s-a împiedicat. A făcut o reverență cum s-ar zice, nu a căzut.

Am zâmbit amândoi, el și-a continuat drumul, iar eu cina. O jumătate de oră mai târziu am terminat și m-am ridicat să plec. Dar îl văd iarăși, pe trotuarul celălalt, venind din sens opus. A fost o coincidență extraordinară. Aveam să aflu că el era cu niște prieteni și se duceau la un restaurant, să caute o cremă de zahăr ars faimoasă. Întâmplarea a făcut ca el să rămână puțin în urmă și să ne intersectăm privirile.

Eu am început să merg în urma lui, iar el, văzându-mă în spate, mergea, se mai uita înapoi. Și, la un moment dat, nu știu ce m-a determinat, acum sigur n-aș mai face așa ceva, i-am spus: „attend!”. Și s-a oprit.

Am stat până la 6 dimineața de vorbă și am închis toate barurile din zonă. Iar nouă luni mai târziu eram la Paris, căsătoriți.

Am vorbit despre absolut tot: ce ne animă, ce ne inspiră, cine suntem. Și am descoperit un băiat care își adoră părinții. Mama lui, Marion Blanchard, profesoară de matematică la un liceu, și-a ales dinadins această profesie pentru că avea vacanță de trei luni vara și putea călători. Așa încât Julien a văzut toată lumea, de la vârsta de la 3 ani. A stat un an în India și în Vietnam. Iar tatăl lui, Rene, a fost producător de muzică de operă la Radio France. Pentru el, singura destinație bună în lume este Italia pentru că este pasionat de pictura secolului al XIII-lea, cunoaște biserici din sate uitate de lume și poate să le identifice picturile.

Julien era neurolog și proiectul la care lucra tocmai câștigase sponsorizarea Paris7. A creat un simulator pentru stomatologi care avea reacții similare unui pacient viu, ceea ce era absolut revoluționar câtă vreme ei se antrenau pe dinți morți.
Julien are doctor în neurobiologie, iar specialitatea lui este în funcționarea creierului, ceea ce l-a ajutat atunci când am început afacerea parfumurilor.

Și tu l-ai deturnat de la cercetare la industria frumuseții.

S-a deturnat singur, de fapt. A vândut simulatorul și brevetele Paris 7, apoi și-a creat o companie de publicitate, pe care a vândut-o iarăși când am decis să creăm compania „Jul et Mad”.
Eu l-am atras în industrie, pentru că visul meu era să creez parfum. Sigur că mia întâi am lucrat în companii mici, artizanale, dar și la cele mai renumite brand-uri. Am trecu la toate nivelurile, de la pregătirea produsului până la marketing și comercializare. Iar cea mai importantă este experiența de vânzare a produsului în fața clientului. Pentru că acolo este momentul adevărului, în fața clientului. Și ghicind dorințele lui poți să creezi în funcție de cerere.

Povestea ta nu începe însă la New York și nici la Paris, ci la Câmpulung Muscel, un oraș mic, boem, din Argeș. Care este prima amintire olfactivă?

Parfumul de mere coapte, când era iarnă și frig afară, dar cald în casa noastră cu patru fete crescute de o străbunică extraordinară și doi părinți care munceau de luni până sâmbătă (mama, contabilă la „Marama Muscel” și tata muncitor la Uzina Aro). Se lua lumina des și rămâneam în beznă, doar cu difuzorul de la radio, unde ascultam teatru radiofonic. Deci mere coapte și teatru radiofonic, combinația perfectă pentru un copil cu imaginație. Îmi făceam în minte propriile filme.

„Tata avea un slogan: nu există decât un premiu, premiul întâi.”

Cum ai ajuns în State?

Terminasem Liceul Pedagogic în Câmpulung, ca toate surorile mele, și am plecat la București, la facultate, fără vreun țel anume. Ca majoritatea copiilor atunci, imediat după Revoluție.
Momentul în care am realizat că pot avea o altă viață a fost când sora mea mai mare, Antonela Stoica, stabilită în SUA, a decis să mă cheme la ea. Aveam 19 ani.

Antonela plecase înainte de revoluție, când a avut șansa să călătorească peste ocean și nu s-a mai întors. Acolo a terminat facultatea în Connecticut și a intrat în industria frumuseții.

Mai târziu, când a trebuit să mă angajez să pot continua studiile, care sunt foarte scumpe în Statele Unite, am devenit angajata ei.

Mai întâi însă a trebuit să învăț limba engleză, pentru că nu știam nimic. Nici măcar cum se spune la întrerupător, de exemplu. În România făcusem doar franceză și rusă.

Pentru mine a fost ca o renaștere de fapt, atât de bruscă a fost schimbarea. Și fiecare lucru pe care îl descopeream mă minuna.
Așa că am fost doică, job care m-a ajutat extraordinar de mult să învăț limba. Le citeam foarte mult copiilor și îi puneam la 5 anișori să mă corecteze. Iar limba engleză se învață foarte ușor din cărți pentru copii.

Ce decizii înțelepte luai tu la 19 ani!

Sora mea, ea mă ghida. Era o diferență de 10 ani între noi și pentru toate a fost un model. Ea m-a crescut de fapt, chiar dacă și ea era un copil.

Când apare dorința de a intra în industria frumuseții?

Când devin studentă și, pentru că acolo studiile costă enorm, a trebuit să muncesc. Petru că m-am încăpățânat să nu fac împrumut. M-am înscris la State University of New York (SUNY), munceam full-time și mergeam la școală full-time.

5 ani de zile nu am avut o zi de vacanță. Ziua eram la cursuri și la serviciu, noaptea învățam iar în vacanțe mergeam la alte cursuri. Voiam să termin mai repede și am tras cât am putut.

Ce voință redutabilă! De ce?

Niciodată nu am avut nimic de dovedit nimănui. Dar tata avea un slogan: nu există decât un premiu, premiul întâi. Mama nu știe cum scriu, nu mi-a văzut niciodată caietele. Pentru că au avut încredere în noi și ne-au dat libertate totală, dar ne-au spus că un singur lucru așteaptă: să fim primele, să excelăm. Și nu mi s-a părut ca o corvoadă, ci mai degrabă ca un joc natural.

Sigur că au fost momente în care eram obosită, eram puțin geloasă pe colegele mele de facultate care se duceau la petreceri, iar eu mergeam acasă să studiez, pentru că a doua zi trebuia să fiu la serviciu toată ziua.

Te obișnuiești cu acest ritm infernal și termini facultatea. Ce se întâmplă mai departe?

Am terminat, fără falsă modestie, cu premiul întâi, șefă de promoție. Nu se putea altfel. Mi-am dat seama că am venit cu un nivel de pregătire extraordinar din România. Pe de altă parte însă mi-a fost foarte dificil, mai ales în advertising, pentru că nu avusesem deloc acces la toată această popular culture ce definea America.

Am auzit cuvântul Barbie când eram baby-sitter, așa că îți poți imagina cum au fost primii ani de facultate, când aveam campanii de publicitate de făcut. Mergeam la bibliotecă și studiam ore în șir numai pentru a mă pune la curent cu lucruri obișnuite pentru americani și pentru mine nemaiîntâlnite.

Mi-am dat seama că nu voi face o carieră în advertising, așa că m-am înscris pentru masterat la Fashion Institute of Technology, în programul Cosmetics and Fragrances Marketing and Management, și acolo am întâlnit-o pe mentora mea, Annette Green. Acum are 93 de ani și în fiecare primăvară vine la Paris și serbează ziua de naștere cu noi. Este o somitate în industria parfumurilor și a creat programul de master cel mai competitiv din lume: acceptă doar 24 de studenți iar absolvenții devin executivi în cele mai importante companii de parfum ale lumii.

Eu am terminat din nou șefă de promoție și am câștigat o bursă cu care am călătorit la Londra pentru două săptămâni și apoi o lună și jumătate în Franța, pentru a descoperi țara parfumurilor. Și așa l-am întâlnit pe Julien.

În ritmul ăsta infernal nu au apărut și momentele în care ai vrut să abandonezi?

De multe ori. Dar am o deviză: nu există probleme, doar soluții. În plus, nu las nimic neterminat. Chiar dacă nu sunt fericită cu lucrul respectiv sau mă macină, îl duc până la capăt. Pentru nu a avea niciun regret.
Au fost momente când am vrut să mă întorc în România, dar imediat îmi reveneam pentru că știam ce lăsasem în țară.

Noi am crescut modest. Ai mei nu au acceptat niciun compromis, în sensul că în orașele mici se creau niște conexiuni, prietenii în care unii se ajutau pe alții și își făceau tot felul de servicii. Ai mei nu au vrut niciodată să facă parte din această, spuneau ei, „clică”.

Iar nouă ne ziceau: „aveți creier și veți reuși prin creierul vostru, nu aveți nevoie să vă împingem noi de la spate, să facem compromisuri.” Și vedeam colege sau prietene pentru care lucrurile erau mult mai ușoare și nu înțelegeam de ce eu trebuie să fac atât de multe sacrificii. Și mă gândeam că poate lucrurile în România ar fi mers mai ușor. Dar mă trezeam repede la realitate.

Nu te-ai întors în România dar ai revenit în Europa. Povestește-mi de ce?

Pentru că l-am întâlnit pe Julien și el m-a convins să revin. Și mai e ceva. În Franța am redescoperit sensul prieteniei adevărate, al relațiilor umane și al familiei.

În Statele Unite, la New York toată lumea este prietena ta. Toți sunt extraordinar de încântați să te vadă, foarte expresivi dar la cea mai mică problemă sau nevoie dispar toți. Este o societate extrem de individuală. Toată lumea afișează zâmbete și energie, iar seara se duc la ei acasă, închid ușa și nu o vor deschide nimănui. Casa este singurul loc unde pot fi ei înșiși. Prietena mea cea mai bună era o italiancă fiindcă italienii sunt exact ca noi. Nu m-am putut lipi de nimeni. Aveam foarte mulți prieteni dar conjuncturali și legați de muncă.

Imaginează-ți cum mă simțeam eu, venită de la Valea Mare de lângă Câmpulung, unde eram un trib, iar la orice eveniment ne adunam cu toți vecinii, care săreau să ne ajute fără să îi chemăm sau să îi rugăm.

În Franța este altfel. Francezii sunt reci și distanți la prima vedere, te analizează, dar după ce s-a spart gheața îți rămân prieteni pe viață. Am avut momente când am avut nevoie de prietenii noștri și fără nicio ezitare au fost acolo în 5 minute, chiar dacă a trebuit să lase tot pentru asta.
Iar eu am descoperit asta împreună cu Julien.

”Nu toți își doresc să arate ca Julia Roberts, ci ca ei înșiși.”

„Jul et Mad” reprezintă parfumeria artistică, în care spui că produci parfum după ce analizezi ce își dorește clientul, nu impui un trend prin marketing.

În anii 80 – 90, marketingul a devenit atât de puternic pentru că a avut rolul de a integra parfumul în viața cotidiană. Înainte parfumul era un obiect ocazional, de lux. În Statele Unite bărbații nu se parfumau, aveau o apă de colonie și cam atât. În anii 80, când femeile au început să lucreze, să dețină funcții importante, să meargă la birou, au început să integreze parfumul în cotidian. Atunci marketingul a făcut minuni.

Acum oamenii au acces la informații, la internet, cunosc și decid să nu se mai lase influențați. Își aleg un parfum care să îi reprezinte nu să impună imaginea unui star sau a unei dive. Nu toată lumea își dorește să arate ca Julia Roberts, ci ca ei înșiși. Și așa s-a născut industria parfumeriei artistice.

„Parfumierii la noi nu au limită de buget, de timp sau de folosire a materiilor prime”

Ce anume face un parfumier să fie extrem de bun?

Parfumierii sunt adevărați artiști. Mie mi se par niște pictori. Studiile lor sunt mai lungi decât studiile de medicină, 7-8, dacă nu chiar 9 ani. Și aici vorbesc de maeștri parfumieri. Pe aceștia îi numeri pe degetele de la o mână. Sunt mulți alții care spun despre ei că sunt parfumieri, dar fac ce fac eu acum la Jul et Mad, evaluare olfactivă.

Am luat doi ani de zile cursuri de parfumier, știu formule, materii prime, dar mi-am dat repede seama că sunt alții mult mai talentați decât mine. Și mi-am vândut sufletul marketingului.

Toți parfumierii cu care lucrăm ne-au devenit prieteni foarte, foarte apropiați. Altfel nu se poate lucra. În 17 ani în industrie am ajuns să cunosc o bine. Suntem foarte solicitați de creatori celebri, am încercat să lucrăm cu ei, mi-aș fi dorit să putem lucra, dar nu am avut nicio conexiune umană. Și a fost imposibil să mergem mai departe.

Parfumul este o operă artistică, toate simțurile sunt implicate. Eu știu exact cum va mirosi și, în funcție de asta, îmi aleg exact parfumierul, îi povestesc ce vreau și mă asigur că avem aceleași repere, pentru că două persoane pot interpreta același lucru de manieră complet diferită.

Apoi, dacă au nevoie de mai mult suport, îl facem prin fotografii, texturi, plimbări, serate la noi la țară, weekend-uri. Totul inspiră. Apoi ei creează. Motto-ul nostru este: „parfum sans compromis”, „parfum fără compromisuri”. Nu au limită de buget, de timp sau de folosire a materiilor prime. Îi lăsăm să creeze.

Dă-mi exemplul unui astfel de proiect!

Nea, parfumul care a câștigat Art and Olfaction Award, la Los Angeles, în 2016, și care nu vine de la zăpadă, ci înseamnă renaștere și este povestea gloriei Bizanțului de dinainte de cădere. Nea Iglesia, când Constantinopolul era creștin, era măreția Imperiului Bizantin. Aparent o biserică, de fapt era un palat mult mai măreț decât Hagia Sophia.

Luca Maffei, milanez format în sudul Franței, a fost parfumierul care a creat Nea. Când l-am cunoscut, nici nu știam ce profesie are. Ne-a plăcut de el ca om.

Iar noi lucram de doi ani la acest proiect de parfum bizantin și orice primeam nu ne plăcea. Așa că ne-am gândit să îi dăm brief-ul și lui Luca.

O săptămână mai târziu ne-a trimis „pistele” și când le-am mirosit, m-am așezat și am realizat că nu aveau nicio legătură cu ce îmi imaginasem eu, dar erau mai bune. Și am cedat. Se întâmplă rar, dar am făcut-o.

Tu ce parfum folosești?

Le folosesc pe toate. Cum sunt înaltă, brunetă, îmi plac și parfumurile masculine, chiar dacă noi nu facem diferența. Îmi place foarte mult „Stilettos on Lex”, adică my beautiful me la New York, primul parfum pe care l-am creat. Ador „Fugit amor”, adică marmură, Rodin, cald și rece în același timp.

De ce ai ales România pentru a distribui aceste parfumuri?

România m-a format și era firesc să mă întorc aici.
Apoi, cinstit vorbind, clientul român este curios și are un simț al eleganței extraordinar și adoră tot ce este nou și diferit. Sunt multe țări din Europa de Est care nu au avut acces la parfumuri înainte de 1990 și descoperă încă branduri mari ca Channel, Dior și numele de marcă încă le vorbește. În România, oamenii s-au convins că toți le poartă și vor ceva special. Este un client extraordinar românul.