Fericirea regală, surprinsă în primele poze de după botezul prinţului Louis - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fericirea regală, surprinsă în primele poze de după botezul prinţului Louis

Primele fotografii oficiale de după botez, cu micuţul prinţ Louis, al treilea copil al lui William şi Kate Middleton, au fost publicate.
Share this article

Primele fotografii oficiale de după botez, cu micuţul prinţ Louis, al treilea copil al lui William şi Kate Middleton, au fost publicate. Prinţul William şi Kate Middleton au ţinut ca Matt Holyoak, unul dintre cei mai importanţi fotografi portretişti din lume, să facă pozele în aşa numita Morning Room, de la Clarence House (reşedinţa Prinţului Charles şi a Camillei, ducesă de Cornwall), imediat după botezul micului prinţ în Capela Regală din Palatul Sf. Iacob.

Holyoak a surprins în aceste poze – în care apar Will, Kate şi cei trei copii împreună cu prinţii Harry şi Meghan Markle, prinţul Charles şi Camilla, familia lui Kate, printre care Carole şi Michael Middleton, James Middleton, Pippa Middleton şi soţul ei, James Matthews – nu doar fericirea chipurilor regale, ci şi istoria cuibărită în această cameră legendară. Canapeaua pe care pozează aceştia este, spre exemplu, o piesă rară de mobilier creată de artistul Thomas Chippendale pe la 1773, despre care se crede că a fost comandat de fratele lui George al III-lea, ducele de Gloucester.
Într-una dintre fotografii, poate cea mai expresivă, Kate şi micul prinţ strălucesc în lumina caldă a dimineţii, cu ducesa privindu-şi cu adoraţie pruncul în timp ce acesta se simte ocrotit în braţele materne.

PHOTO MATT HOLYOAK/CAMERA PRESS via Guliver Romania

Prinţul Louis, care s-a născut pe 23 aprilie, a fost botezat la Capela Regală din Palatul St. James din Londra. Ceremonia a fost privată, printre puţinii participanţi numărându-se Meghan Markle, prinţul Harry, prinţul Charles, ducesa Camilla, Pippa Middleton şi soţul ei, James Matthews.

După ceremonie, oaspeţii s-au adunat la Clarence House pentru ceaiul de după-amiază, găzduit de ducele şi ducesa din Cambridge.

PHOTO MATT HOLYOAK/CAMERA PRESS via Guliver Romania
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora