Festivalul One World Romania propune filme documentare care alungă frica - LIFE.ro
Mergi la conținut

Festivalul One World Romania propune filme documentare care alungă frica

„One World Romania”, Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului, va avea loc anul acesta între 13 şi 19 martie. Ce-a de-a 10-a ediţie One World Romania vorbeşte - prin documentarele selectate - despre fricile oamenilor, ale celor care se baricadează în casă sau ale celor care se răzvrătesc, până la urmă ale noastre ale tuturor.
Share this article

„One World Romania”, Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului, va avea loc anul acesta între 13 şi 19 martie. Ce-a de-a 10-a ediţie One World Romania vorbeşte – prin documentarele selectate – despre fricile oamenilor, ale celor care se baricadează în casă sau ale celor care se răzvrătesc, până la urmă ale noastre ale tuturor.

Şi, cum 2017 pare să fi deja un an al „fricilor” (mai ales în domeniul politicii – interne şi externe), One World Romania ne aşteaptă să înfruntăm fricile împreună. Abonamentele care oferă acces la toate evenimentele din cadrul #OWR10 s-au pus deja în vânzare pe site-ul Eventbook şi costă 100 lei.

Prima dintre secţiunile festivalului de anul acesta este numită „Animale politice”. În cadrul secţiunii veţi putea vedea filme care radiografiază ce înseamnă sa fii politician, simplu alegător, victimă sau complice al schimbărilor politice. Documentarul „Difficult Choice” ne duce în mijlocul campaniei prezidenţiale din Slovacia din 2014, iar „Weiner” ne arată cum poate trece o campanie pentru poziţia de primar al New York-ului de la succes la dezastru în câteva momente. În „American Anarchist” îl vom cunoaşte pe William Powell, care analizează după mai bine de 40 de ani cum i-a schimbat viaţa un manifest anarhist publicat la 19 ani şi vândut în peste 2 milioane de copii. Documentarul „A German Life” ne-o prezintă pe Brunhilde Pomsel, secretara, stenografa şi dactilografa celebrului Ministru al Propagandei din epoca nazistă Joseph Goebbels, a cărei poveste îi va inspira cu siguranţă pe spectatori să îşi pună întrebări esenţiale despre moralitate şi umanitate. Întreaga secţiune reuneşte 8 filme – portrete de câştigători şi perdanţi.

Imagine din documentarul „A German Life”

„Împotriva curentului”, a doua secţiune a Festivalului One World Romania îi prezintă pe cei care merg împotriva curentului, pe cei cărora nu le este frică. Documentarele din secţiune prezintă indivizi sau comunităţi restrânse, organizaţii mai mici sau mai mari care luptă peste tot în lume împotriva celor care trasează graniţe şi ridică ziduri. Aici am strâns portrete ale unor luptătoare anti-ISIS din Kurdistan, al activistei din China Ye Haiyan, protagonista documentarului „Hooligan Sparrow” sau ale unor DJ iranieni în filmul „Raving Iran”.

Protagonistele filmului „Gulîstan, Land of Roses”

„Ministerul groazei” este numele unei alte secţiuni de la One World Romania 10, o secţiune ale cărei filme vorbesc despre frica de supraveghere. Cele trei documentare incluse aici sunt toate argumente solid construite, demonstraţii făcute cu răbdare şi lecţii de luciditate civică. „Everything Is Under Control” este un documentar comic, uşor melancolic despre supraveghere şi modalităţile prin care este urmărit întregul mapamond. „Shadow World” dezvăluie adevăratele costuri ale războiului perpetuu în care ne aflăm şi felul în care comerţul cu arme la nivel înalt alimentează acest război. Documentarul „All Governments Lie” încearcă să descopere ce a mai rămas din jurnalismul independent de investigaţie din Statele Unite ale Americii şi reuneşte personalităţi ca: Noam Chomsky, Carl Bernstein, Amy Goodman, Michael Moore, Glenn Greenwald şi mulţi alţii.

Încă 5 alte secţiuni completează selecţia celei de-a 10-a ediţii a Festivalului One World Romania, care se va desfăşura între 13 şi 19 martie, la Cinema Eforie, Union, Elvire Popesco şi Sala Horia Bernea – Cinema Muzeul Ţăranului. Detalii pe oneworld.ro

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora