Fii Jurat Enescu! O aplicaţie specială de mobil te ajută să faci asta - LIFE.ro
Sari la conținut

Fii Jurat Enescu! O aplicaţie specială de mobil te ajută să faci asta

Dacă vrei să-ţi exprimi părerea cu privire la interpretările artistice ale concurenţilor din cadrul Concursul Internaţional ”George Enescu”, o poţi face accesând aplicaţia pentru mobil Jurat Enescu, pe care organizatorii festivalului o pun la dispoziţie începând de astăzi.
Share this article

Dacă vrei să-ţi exprimi părerea cu privire la interpretările artistice ale concurenţilor din cadrul Concursul Internaţional ”George Enescu”, o poţi face accesând aplicaţia pentru mobil Jurat Enescu, pe care organizatorii festivalului o pun la dispoziţie începând de astăzi.

Concepută pe baza celor trei secţiuni principale din festival (interpretare pian, vioară, violoncel), aplicaţia conţine profilurile tuturor candidaţilor calificaţi pe care iubitorii de muzică îi pot urmări live sau online, ca apoi să-i noteze aşa cum cred de cuviinţă. Aplicaţia compară selecţia făcută de juraţii amatori cu cea făcută de juraţii profesionişti, utilizatorii primind puncte în funcţie de numărul de candidaţi aleşi pentru etapa următoare de către juriu. Cei care primesc cele mai multe puncte vor fi primi şi diplome de Jurat Ucenic, o invitaţie la un cocktail cu membrii juriului şi bilete în Festivalul George Enescu de anul viitor.

Aplicaţia Jurat Enescu face parte din proiectul “Ce auzim când ascultăm muzică?”, lansat la ediţia 2018 a festivalului şi dedicat tuturor iubitorilor de muzică clasică. Alături de aceasta mai fac parte: Caravană în licee, ce a constat în dialoguri purtate cu liceeni de muzicianul Paul Ilea şi actorul Marius Manole pe teme privind interpretarea muzicii clasice, precum şi o serie de dialoguri video pe teme de educaţie muzicală (distribuită pe canalul YouTube al Festivalului Enescu şi aplicaţia Culturesc).

”Performanţa nu vine numai dintr-un recital reuşit, ci din anduranţă în concurs, disciplină, tehnică, expresivitate. Prin abordarea aceasta, la limita jocului, sperăm să facilităm aprecierea muzicii şi apropierea de arta interpretării”, spune Mihai Constantinescu, directorul Festivalului şi Concursului Internaţional ”George Enescu”, care speră ca astfel să ajute la înţelegerea mai profundă a artiştilor şi la creşterea respectului pentru efortul lor.

Cei interesaţi pot descărca JuratEnescu din Google Play sau din Apple Store.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora