Cum a debutat Sentimente.ro şi câţi români îşi găsesc dragostea online
Mergi la conținut

Sentimente.ro este un business ce a debutat în 2001 şi după 16 ani are o cifră de afaceri de 500 de mii de euro pe an. Doi oameni vizionari, Flori Dragomir şi soţul ei au avut ideea unei platforme de dating, chiar dacă la momentul respectiv internetul era un lux pentru mulţi dintre români.. Au crezut în acest business, l-au făcut din pasiune având ideea aceasta datorită prietenilor din jurul lor care îşi căutau jumătatea şi nu o găseau.

Acum , în spatele acestei platforme există o echipă destul de mare, o echipă pe măsura solicitărilor, căci, conform unui studiu, o relaţie din 3 este online. Această echipă a făcut chiar un profil al utilizatorului de sentimente.ro, dar şi o statistică a ceea ce cred femeile şi bărbaţii despre iubire şi relaţii. Un interviu extrem de interesant cu Flori Dragomir:

Acum 16 ani, platformele de dating faceau furori în SUA. La noi abia scoteau capul din zăpadă. Cum aţi avut ideea unui astfel de website?

Ideea i-a venit cumva treptat lui Daniel Dragomir, soţul meu, tot discutând cu prieteni care erau singuri şi care îşi doreau să cunoască pe cineva, dar nu aveau nici timpul fizic necesar şi nici prieteni care le-ar fi putut face cunoştinţă cu cineva cu aceleaşi interese. Am crezut de la început într-un astfel de proiect, dar m-am alăturat concret acestuia în 2004 şi de atunci am rămas alături de echipă.

Acum 16 ani erau enorm de mulţi oameni care încă nu aveau acces la internet. De ce online? Cine a avut o astfel de viziune?

Noi am lucrat mereu în domeniul acesta şi am fost conectaţi la tehnologie. Simţeam că accesul la internet nu va fi o problemă şi că este doar o chestiune de timp până ce internetul va deveni parte din viaţa fiecăruia.

Tinder vi se pare un element de concurenţă?

Nu am considerat niciodată Tinder un concurent din simplul motiv că nici utilizatorii noştri nu o fac. Oamenii care intră pe Sentimente.ro sunt în căutarea unei relaţii serioase, au un anumit profil, care nu coincide cu profilul utilizatorului Tinder.

În urmă cu mai bine de 10 ani nu era chiar o mândrie să spui că îţi cauţi perechea pe internet, mai ales printre intelectuali. S-au schimbat lucrurile azi?

Este adevărat, ne luptăm încă cu mentalitatea, cu prejudecăţile. Deşi sondajele noastre arată că peste 80% din utilizatori consideră Sentimente.ro un site serios şi ne-ar recomanda, din păcate există încă reticenţă în a admite că online îţi poţi găsi perechea. Asta în care studiile arată că o relaţie din trei începe online. Dar parte din misiunea noastră este tocmai dorinţa de a reda cuvântului matrimoniale sensul său original, acela de căsătorie şi relaţii serioase. Iar în acest sens investim timp şi efort, făcând totul pentru ca utilizatorii noştri să aibă o experienţă cât mai plăcută pe site. Pe de altă parte, în fiecare săptămână, primim feedback pozitiv de la cei care şi-au găsit perechea pe Sentimente.ro. Multe din aceste poveşti de succes, peste 200, se egăsesc pe site, dar mult mai multe au rămas sub protecţia anonimatului. Aceste mesaje ne oferă însă certitudinea că suntem pe drumul cel bun şi că Sentimente.ro este un partener de încredere pentru persoanele singure.

Dumneavoastra aveţi o poveste de dragoste despre care vorbiţi cu mândrie? (online sau offline)

Chiar şi acum, după 16 ani, momentul meu preferat din zi este când citesc poveştile de dragoste ale utilizatorilor. Fiecare poveste are ceva special şi sunt câteva care mi-au rămas în minte de-a lungul timpului. Una dintre ele, de acum doi ani, a fost împărtăşită de un domn, la aproape 50 de ani care ne mulţumea că şi-a găsit perechea nu o dată, ci de două ori pe Sentimente.ro. A fost unul dintre cei care au avut încredere în noi de la început şi care, în câteva luni, şi-a găsit soţia. Au fost foarte fericiţi câţiva ani, până când aceasta a fost răpusă de cancer. Domnul respectiv a suferit foarte mult, a intrat în depresie, chiar a avut o tentativă de suicid. Din fericire, a reuşit să depăşească momentul, cu ajutor de specialitate. Mai mult din joacă, a decis să mai intre o dată pe Sentimente.ro. Acum s-a recăsătorit, după ce a întâlnit o femeie specială, cu care se înţelege de minune, tot pe site. Astfel de poveşti, aproape incredibile, ne dau energia să continuăm, ne oferă inspiraţie.

Există în cercul dumneavoastră cineva apropiat care şi-a găsit fericirea pe sentimente.ro?

Da, chiar mai multe persoane. Vă daţi seama că în 16 ani am recomandat tuturor cunoscuţilor site-ul. Şi mulţi şi-au găsit parteneri de viaţă aici. Unele relaţii au rezistat, altele nu, însă balanţa înclină poziţiv.

Credeţi că dragostea are vârstă?

Nu. Şi nici utilizatorii noştri nu cred asta. Un număr important de membri Sentimente.ro au trecut de 40 de ani. Au fost căsătoriţi, sunt divorţaţi sau văduvi. Pentru ei, Sentimente.ro reprezintă o şansă nesperată de a avea acces la persoane cu aceleaşi interese şi preocupări, persoane pe care le-ar fi aproape imposibil să le cunoască în offline.

Cât de important credeţi că este să-ţi găseşti jumătatea în viaţă?

Cred că la finalul zilei este important să ai cu cine să împarţi bucuriile şi neajunsurile de peste zi. Iar o viaţă fără cineva cu care să faci acest lucru este o viaţă tristă.

Ce sentimente vă încearcă când priviţi acest business după 16 ani?

Bucurie, mândrie, speranţă.

Câţi utilizatori sunt în acest moment pe sentimente.ro?

În fiecare zi sunt online peste 25.000 de persoane, iar numărul acestora este în creştere odată cu lansarea noii versiuni a site-ului, care creşte engagementul utilizatorului. În total, în 16 ani, peste 1,5 milioane de persoane şi-au făcut cont pe Sentimente.ro, 25% din membrii accesând site-ul din străinătate.

Câţi bărbaţi şi câte femei?

59% bărbaţi şi 41% femei.

Care este media de vârstă?

30-55 de ani.

Dar profilul social?

Sunt persoane cu venituri medii şi peste medie, care sunt angajaţi în domenii precum administrativ, secretariat, marketing, vânzări, medicină şi nu numai.

Dar cel educaţional?

Studii medii şi superioare, vorbitori de cel puţin o limbă străină.

Care este statistica poveştilor de dragoste finalizate cu succes în cei 16 ani?

Este dificil de înaintat un număr. În fiecare lună primim 5-10 mesaje legate de poveşti de succes, însă sunt şi multe care rămân nespuse. Momentan, peste 200 de poveşti sunt făcute publice de utilizatori direct pe site-ul nostru.

Care este cifra de afaceri a acestui business?

Peste 500.000 de euro.

Cu ce vine noua versiune a site-ului?

Noua versiune a site-ului este centrată pe o experienţă cât mai personalizată şi mai plăcută pentru utilizator. Folosind inteligenţa artificială, studiem nu doar profilul utilizatorului, ci şi interesele sale, felul şi persoanele cu care interacţionează pe Sentimente.ro, acţiunile pe care le face şi oferim sugestii de persoane cu o compatibilitate ridicată. Dincolo de acest aspect, am folosit cele mai noi tehnologii în domeniu pentru ca interfaţa să fie cât mai rapidă şi uşor de folosit mai ales de pe dispozitivele mobile, astfel încât accesul să fie instant. De asemenea, am dezvoltat instrumentele care oferă un mediu sigur utilizatorului, urmând să continuăm dezvoltarea în acest sens.

Cum funcţionează selecţia utilizatorilor, adică cât de safe de folosit este platforma într-o eră a nesiguranţei în online?

În comunicarea cu utilizatorii subliniem de fiecare dată importanţa siguranţei în online. Tocmai pentru că totul se întâmplă acum online, lucrăm activ la crearea unui mediu sigur, sănătos pe Sentimente.ro. Folosim de 10 ani sisteme de raportare de abuz şi de blocare a utilizatorilor, pe care le îmbunătăţim la fiecare nouă versiune. Inclusiv limbajul licenţios este semnalat automat, astfel încât utilizatorul să nu fie expus involuntar la acesta. În plus, echipa de customer support, care lucrează 7 zile din 7, aprobă manual pozele utilizatorilor şi răspunde solicitărilor acestora în cel mai scurt timp.

Există prejudecata conform căreia pe site-urile de dating mulţi dintre utilizatori caută relaţii extraconjugale?

Există această prejudecată, într-adevăr, iar la nivel mondial statisticile arată că un număr mare de utilizatori de servicii de dating sunt implicaţi într-o relaţie atunci când intră online. Cu toate acestea, deşi nu putem deţine controlul asupra relaţiilor offline ale utilizatorilor, nu încurajăm astfel de practici şi facem tot posibilul pentru a crea un mediu sincer online. Totuşi, este de menţionat faptul că din numărul total de bărbaţi care îşi fac cont pe Sentimente.ro, un procent însemnat declară la înregistrare că îşi doresc să găsească pe site o soţie. Procentul este considerabil mai mare decât al femeilor, care susţin că îşi doresc o relaţie de prietenie sau o relaţie serioasă, nu se grăbesc să tranşeze lucrurile chiar de la primele interacţiuni pe site.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora