Fondatorul Mazda. Cum a reușit un copil sărac ce nu a mers nici măcar o zi la școală să inventeze una dintre cele mai cumpărate mașini din lume azi? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Fondatorul Mazda. Cum a reușit un copil sărac ce nu a mers nici măcar o zi la școală să inventeze una dintre cele mai cumpărate mașini din lume azi?

La o vârstă foarte fragedă, pe când copiii de vârsta lui mergeau la școală, Jujiro Matsuda a intrat în serviciul unui fierar și a lucrat ca ucenic al lui în Osaka. La vremea respectivă avea numai 14 ani.
Share this article

Fondatorul Mazda, Jujiro Matsuda este cel care a creat una dintre cele mai revoluționare mașini ale începutului anilor 1900, mașină ce azi se vinde în milioane de exemplare în lumea întreagă și a cărei fiabilitate este recunoscută peste tot.

Fondatorul Mazda și povestea copilăriei sărace din Hiroshima

Fondatorul Mazda, Jujiro Matsuda s-a născut pe data de 8 august 1875, în Hiroshima, într-o familie foarte modestă. Tatăl său era pescar, iar mama casnică, o familie obișnuită clasei de jos japoneze la vremea respectivă. Mai mult decât atât, cel ce avea să devină fondatorul Mazda, nu prezenta niciun interes pentru școală, iar sărăcia l-a împiedicat să meargă la școală.

Fondatorul Mazda

Fondatorul Mazda și începutul carierei sale

La o vârstă foarte fragedă, pe când copiii de vârsta lui mergeau la școală, Jujiro Matsuda a intrat în serviciul unui fierar și a lucrat ca ucenic al lui în Osaka. La vremea respectivă avea numai 14 ani. Însă, acest copil ascundea ceva măreț în el, așa că la aceeași vârstă a inventat o pompă pe care a denumit-o „pompa tip Matsuda”, în 1906. După un timp, pentru că muncea din greu, a devenit capabil să preia toate operațiunile și conducerea turnătoriei în care a învățat meserie. Chiar a schimbat numele fierăriei, spunându-i „Parteneriatul Pompa Matsuda”.

La un moment dat a fost obligat să părăsească această fierărie și și-a deschis propria afacere de producție, pe care a numit-o „Afacerea Matsuda”. Reputația firmei sale a crescut destul de mult în scurt timp, mai ales după ce a apărut oportunitatea excelentă de a deveni furnizor pentru țarul Rusiei. De asemenea a început să producă o armă pentru forțele militare japoneze, pe care a denumit-o mitraliera de tip 99.

Una dintre primele mașini Mazda

Fondatorul Mazda și primele proiecții ale motorului cu același nume

Având un așa mare succes în afaceri, fondatorul Mazda devenea un om bogat până la finalul anului 1921, astfel că s-a întors la Hiroshima pentru a-și încerca norocul acolo. A primit provocarea de a conduce acolo o companie care era pe mare pierdere în acea perioadă. Era vorba despre o companie producătoare de plută, numită Toyo Cork kogyo Co. Ajuns în echipa de conducere a acestei companii, a oprit producția de plută ce nu se cerea pe piață și și-a concentrat atenția asupra uneltelor de producție.

Fondatorul Mazda în fața fabricii

Până în 1931 a introdus o nouă divizie de fabricare a tricicletelor motorizate numită Mazdago. Această companie avea să fie cunoscută mai târziu drept Mazda Motor, după ce Jujiro Matsuda a transformat-o într-una producătoare de vehicule și automobile și poartă acest nume și azi.

Prima tricicletă motorizată de la Mazda

Însă succesul nu a fost tot timpul garantat. Compania a trecut prin numeroase dificultăți, mai ales în perioada celui de-al doilea Război Mondial când a fost aproape în totalitate distrusă de bomba de la Hiroshima. Din fericire a fost reclădită și după război a început din nou să progreseze.

Fabrica de la Hiroshima după bombardament

Fondatorul Mazda și compania de azi

Mazda Motor este azi cunoscută ca fiind o companie multinațională Japoneză ce activează în domeniul producției de automobile și alte vehicule. Sediul central se află la Fuchu, în districtul Aki, din localitatea Hiroshima.

Până în 2007, vânzările sale în termeni de cantitate ale vehiculelor au depășit 1,3 milioane de unități la nivel global.  Din acest total de mașini vândute, aproape 1 milion au fost produse în Japonia, celelalte fiind produse în diferite fabrici situate în diferite colțuri ale lumii.

În termeni de producție, această companie a fost situată pe locul 15 la nivel global, într-un studiu efectuat în 2011.

Prințul Takamatsu în vizită la fabrica Mazda, condus de fondatorul Mazda

Fondatorul Mazda și moștenirea sa

Jujiro Matsuda, fondatorul Mazda, a murit pe data de 27 martie 1952. În schimbul contribuției sale în industria auto, prefectura Hiroshima i-a dedicat o statuie în parcul Minami-ku, din centrul orașului. Această statuie a fost ridicată în 1965, din ordinul Onomichi, iar creatorul său a fost renumitul sculptor japonez, Katsuzou Entsuba.

Fondatorul Mazda este amintit și azi ca fiind principala forță din spatele evoluției industriei auto din Japonia, după bombardamentul din cel de-al doilea Război Mondial.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora