Căutare

Share this article

Florin și Petronela Popa reprezintă una dintre familiile de români ce s-au mutat în Spania, în urmă cu mai bine de 18 ani. Au plecat din România în 2002, când părea că țara lor nu mai are nimic de oferit pentru ei. Erau tineri, aveau un copil mic și nicio culoare a curcubeului pe cerul viitorului lor. Au muncit din greu, au lucrat ca muncitori necalificați, la negru, pe unde au apucat. Voiau să tragă tare câțiva ani și apoi să se întoarcă acasă și să-și continue viața. De la doi, trei ani, planul lor de ședere în Spania s-a extins până azi. Azi sunt față în față cu un dușman pe care nu l-au luat în calcul nici în cele mai urâte vise. Nu e ceva ce are Spania și nu are România, nu e ceva de care pot fugi în altă parte. E noul tip de Coronavirus ce-i ține izolați și cu teamă în suflet. Nu s-au gândit nici o clipă să se întoarcă în România, chiar dacă Petronela aproape că nu mai muncește, iar Florin, șofer de camion, este zilnic expus îmbolnăvirii, fiind nevoit să transporte alimente pe tot teritoriul Spaniei. I-am sunat pe Skype, duminică dimineața, singura zi din săptămână în care sunt împreună.

Puteți ieși din casă?

Petronela: Doar cu declarație pe propria răspundere. Dacă mă oprește poliția, îi arăt hârtia că mă duc la muncă sau unde mă duc.

Dar unde altundeva te mai duci?

Mai scot cățelul afară și merg la alimentară. Atunci nu mă întreabă nimeni nimic pentru că mă vede cu sacoșa în mână. Dacă aș merge la plimbare, probabil m-ar întreba.

Dar sunt autorități pe stradă? Poliția, armata?

Armată nu prea am văzut pe la noi prin cartier, dar poliție da. Este în orașele mari.

De cât timp sunteți la izolare?

De o săptămână.

Și de atunci cum lucrați?

Petronela: Eu înainte lucram în fiecare zi, acum mă duc doar o zi pe săptămână. Eu sunt menajeră în două case și proprietarii au decis să nu mai vin decât o dată pe săptămână.

Tu lucrezi cu carte de muncă?

Da. Au spus că mă vor plăti la fel, dar să vin doar o dată pe săptămână, din motive de precauție. Bine, ei m-au întrebat dacă vreau să vin o dată pe săptămână, eu puteam să nu mă duc deloc.

Petronela și Florin, vara trecută în vacanță în România, Foto: Raduly Laszlo

Și tu, Florin? Unde lucrezi și cum lucrezi?

Florin: Eu lucrez la o firmă de transport, plec luni și vin sâmbătă seara acasă.

Ce transporți?

Numai alimente. Tocmai de aceea nu se oprește munca.

Ți-e frică?

Da. Îmi pun mănuși, mă spăl tot timpul pe mâini, mai ales după ce merg la depozite.

Dar au luat vreun fel de măsuri de precauție? Patronul a schimbat ceva în fluxul de activitate?

Da, e mai multă activitate. Ne-au făcut tot felul de recomandări. Pe autostrăzi s-au deschis special pentru șoferii de camion zone de odihnă unde se oferă o cafea, un sendviș, o sticlă de apă, etc.

Dar nu se aglomerează aceste zone?

Nu.

Florin în camionul cu care transportă alimente dintr-o parte în alta a Spaniei

V-ați gândit vreo secundă să vă întoarceți acasă?

Nu.

De ce?

De ce? Când am plecat din țară am plecat cu un scop, să le oferim copiilor un viitor. Aveam un copil atunci, între timp a mai apărut un copil, iar acum, după 18 ani unde să ne mai ducem? Să ne ducem în țară să-i contaminăm și pe ai noștri? Noi am plecat pentru un viitor mai bun și acum să mergem să le anulăm lor viitorul? Acasă ne așteaptă părinții, bunicii, toți bătrâni și cu risc de îmbolnăvire.

Eu veneam în fiecare vară în România și stăteam o lună sau două. Când am văzut că a apărut Coronavirus în Italia, deja mi-am luat gândul de plecare anul acesta.

Ce părere aveți despre românii care au dat buluc la vamă?

Florin: Părerea mea e împărțită pentru că sunt diferite categorii acolo.

Cum ar fi?

Inițial cred că au venit cei care s-au temut că nu vor mai putea ajunge să facă Paștele acasă. Am avut eu prieteni, români în Spania, care spuneau asta: „Mă duc acum, că apoi nu mai pot”.

Majoritatea au fost cei care nu au avut contracte de muncă sau au avut contracte scurte. A venit omul, a stat cinci-șase luni, s-au închis fabrici, s-au închis activitățile în foarte multe firme, el ce să mai facă aici? Așa că s-a dus la el acasă.

Și mai e categoria celor ce ne fac de rușine. Ca o glumă, Coronavirus a reușit să facă ce n-a făcut DIICOT-ul atâția ani: a redus prostituția, hoția și cerșetoria. Acum nu mai ai voie să stai pe drum să cerșești. Ăia pentru mine nu sunt diaspora.

Voi aveți cetățenie spaniolă?

Nu, avem rezidență.

Cum ați ajuns voi în Spania?

Cu autocarul.

Familia Popa, familia de români abia ajunsă în Spania, în căutarea unei vieți împlinite

Câți ani aveați?

Aveam 29 de ani.

Ați plecat amândoi de-odată?

Florin: Sora mea era în Spania și am venit inițial eu, pentru o săptămână, să văd cum e treaba. Am văzut eu că e mai bine aici, mi-am făcut o idee și am zis: „cred că o să reușim”. M-am întors în țară, am luat soția și copilul, am cumpărat bilete la autocar și am plecat. Eu aveam o mașină cu care făceam taximetrie în țară. L-am vândut, am luat 2200 de dolari pe el, am dat 700 de dolari pe bilete și cu restul de bani ne-am pus pe drum. Am stat la sora mea vreo șase luni până ne-am pus puțin pe picioare. Apoi ne-am închiriat apartament și de atunci stăm singuri.

Petronela: Am ajuns în Spania și eu, în a doua săptămână aveam de muncă. În case găseai imediat de muncă, mulți români au lucrat așa în Spania.

Dar tu ce ai muncit la început, Florin?

Era greu. Am început cu culesul de portocale, apoi am lucrat în construcții, am lucrat un an și jumătate la o brutărie, am muncit pe unde nici nu mă gândeam vreodată, cu speranța că ne vom face un rost, să ne cumpărăm un apartament în România.

Petronela: Spuneam mereu că peste doi, trei ani ne întoarcem acasă. Au trecut 18 ani și nu ne-am mai întors. Și ca noi sunt mulți români în Spania.

Petronela, Florin și copii lor, într-o poză de familie pe care o păstrează ca amintire din primii ani în Spania

Și vă mai întoarceți?

Acum ne gândim că poate ne retragem la bătrânețe, când vom fi la pensie. Dacă copiii noștri rămân în Spania, probabil că voi vrea să stau lângă ei. Eu zic că o să mă întorc, dar nu se știe.

Florin: Atât de departe era gândul de întoarcere atunci, când abia veniserăm și nu realizaserăm aproape nimic, că acum e și mai departe. Pentru că văd ce se întâmplă în țară, adică nimic.

Sunt cazuri de Coronavirus la voi, în Castellon?

Da sunt, sunt o grămadă. Prietenii noștri, români în Spania, nu au niciunul.

Dintre românii care stau în Castellon s-au întors în țară?

Dintre cei pe care îi cunoaștem noi, dintre prietenii noștri, niciunul nu s-a întors pentru că, la fel, au contracte de muncă, au copii la școală… Viața merge înainte aici.

De ce vă e frică acum de acest virus?

Familia Popa, vara trecută în vacanță în România, Foto: Raduly Laszlo

Florin: Frica mea cea mai mare nu e că rămân fără muncă sau mai știu eu ce. Frica mea e să nu iau virusul și să-l dau mai departe. Nu pot să concep că putem muri din cauza unui virus.

Cu contract de muncă ești asigurat. Aseară a ieșit președintele guvernului spaniol și a spus că toată lumea care are contract de muncă, dacă rămâne în case, va fi protejată. Cât durează epidemia, guvernul îți va plăti inclusiv chiria și utilitățile. Sunt măsuri luate de guvern. Am un prieten ce transporta orice, mai puțin mâncare, din Spania în Franța. Granița cu Franța e închisă pentru orice altceva în afară de mâncare. Așa că a fost trimis acasă și e plătit cu 85% din salariu. De aceea spun că s-au întors acasă cei care nu aveau un rost pentru că s-au simțit amenințați.

Cum e viața acum acolo? Oamenii respectă recomandările, stau în casă?

Da, toată lumea stă în casă. Mai sunt câte unii care mai ies aiurea, dar îi saltă poliția imediat.

Păi dacă lumea stă în casă, cum îți explici că sunteți a doua țară din Europa la numărul de infectați?

Îmi explic deoarece s-a luat decizia prea târziu. Când Italia era în plină criză, pe 8 martie, când virusul era peste tot, la Madrid a avut loc un miting uriaș. De aceea acum la Madrid e cel mai mare focar de infecție.

Cât e de mare amenda pentru cei care nu respectă recomandările?

Începe de la 600 de euro. Pentru firme, pentru cei care deschid terase, cafenele, pot primi și 30 de mii de euro. Am văzut și eu cum marți, a doua zi după instalarea stării de urgență, cineva deschisese terasa. Culmea, avea și clienți la mese. A ieșit lumea pe geam și l-a înjurat.

Aici, dacă nu respecți recomandările și ieși la plimbare, nici nu trebuie să te prindă poliția că ies oamenii la geam și te bălăcăresc de nu-ți mai arde de nimic.

Petronela: În schimb, la ora nouă seara, toată lumea iese pe geam și aplaudă efortul medicilor din spitale. Unii bat în oale, alții din palme, alții în ce au.

Vă gândiți la ai voștri de acasă? Vă e teamă pentru ei?

Da, normal. Vorbim cu ei zilnic la telefon. Îmi e teamă pentru bunica, ea are 86 de ani, i-am sunat și pe părinți, le-am spus să stea în case. Nouă ne e teamă pentru ei, lor le e teamă pentru noi.

Acum suntem speriați, dacă tușim puțin ne gândim că avem Coronavirus.

Dar pe voi, șoferii de camioane, vă testează?

Nu. Într-un singur loc mi-a luat temperatura. Nu sunt teste. La televizor se vaită că nu au echipament medical, nu au teste, nu au nu mai știu ce. Sunt prea multe cazuri. Se pare că săptămâna viitoare va veni ajutor din China.

Sistemul medical e aproape de colaps, mor mulți bătrâni, sunt foarte multe cazuri, iar președintele guvernului a spus să ne așteptăm că greul abia acum vine. Dacă acum suntem speriați, imaginează-ți cum o să fim peste o săptămână.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO