Gabriel, băiețelul de etnie romă al cărui mare vis a fost să primească o culegere de matematică și o căruță de lemne. Cum ajunge un copil cu opt frați și un singur părinte, fără nici un venit, as la matematică? - LIFE.ro
Mergi la conținut
Poveste spusă împreună cu

Gabriel locuiește la marginea comunei Progresu, din județul Călărași, într-o cocioabă construită pe o palmă de pământ, cu două camere în care mai cresc multe alte suflete. Provine dintr-o familie cu nouă copii, dintre care patru minori, Gabriel fiind cel mai mare dintre ei, cumva stâlpul casei după ce, în urmă cu doi ani tatăl său s-a prăpădit.

Este situația tragică, aproape trasă la indigo cu cea a multor familii vulnerabile din comunitățile sărace din România.

Cu ce este Gabriel deosebit? Impresionant! Gabriel este unul dintre cei mai buni elevi de la el din clasă. La toamnă va trece în clasa a VI-a și este as la matematică. În perioada de pandemie, deși nevoit să aibă grijă de frații lui mai mici aproape în fiecare zi și împovărat de treburile casei la care trebuia să-și ajute mama, el a făcut tot posibilul să nu rateze nici o oră online și să țină pasul cu colegii săi.

Dar pentru că există un înger pentru toți copiii, Narada a aflat de Gabriel și nici unul dintre membrii asociației nu a putut rămâne indiferent în fața acestui caz tulburător. Astfel că l-au vizitat în urmă cu câteva luni și l-au întrebat care e cea mai mare dorință a lui. Gabriel a răspuns: „o culegere de matematică și o căruță cu lemne”. Când l-am cunoscut eu, l-am întrebat același lucru și, cu o inocență și modestie ce m-au mișcat profund mi-a răspuns că nu mai are nici un vis deoarece Narada i-a îndeplinit dorința și i-a adus „nu o căruță, ci o mașină cu lemne”.

Am petrecut aproape o zi întreagă la Gabriel, am fost cu el și cu frații lui la scăldat, ne-am jucat și am vorbit mult. Este un copil extrem de inteligent, a cărui maturitate m-a speriat și m-a făcut să-mi dau seama că viața acestor copii e o poveste pe care nu ne-o putem imagina la adevărata ei amplitudine. Dar am plecat de la el încărcată de emoții și sentimente pozitive, cu cea mai mare admirație în inimă. Pentru că Gabriel este un copil special care merită să ajungă acolo unde își dorește, poate chiar mai mult.

Și ca să ne convingem, voi relata mai jos dialogurile pe care le-am avut cu el, cu mama și învățătoarea lui și cu Anca Pavel, unul din îngerii lui păzitori din Narada.

Gabriel, copilul de etnie romă ce are rezultate deosebite la școală, în ciuda lipsurilor cu care se confruntă familia sa

Gabriel, câți ani ai?

Fac 14 ani pe 10 septembrie.

Și în ce clasă ești?

Sunt în clasa a VI-a.

Care e materia ta preferată?

Materia mea preferată este matematica.

Cum a fost pentru tine școala online? Ți-a fost greu, ți-a fost ușor?

Mi-a fost mai greu în timpul școlii online. Nu prea aveam posibilitatea să intru la ore până mi-au dat tabletă și când am început să facem online nu înțelegeam mai nimic.

Gabriel
Gabriel alături de mama și frații lui mai mici

Câți frați ai tu, Gabriel?

Am opt frați. Dintre ei, mai suntem cinci acasă. Restul s-au măritat, s-au însurat…

Locuiești cu mama?

Locuiesc cu mama și cu frații mei.

Tatăl tău unde este?

Tatăl meu a decedat pe 22 septembrie 2019. A făcut gastrită.

Și vă e greu? Muncește cineva în familie?

Da, fratele meu muncește. El e singurul care aduce bani în casă.

Ce medie ai avut anul trecut la școală?

Am avut opt și ceva.

Ești printre primii în clasă?

Nu printre primii că nu prea m-am descurcat cu online-ul. Dar înainte de online eram printre primii.

Simți că ai pierdut multă materie anul acesta?

Da, simt că am pierdut foarte multă materie.

O să mai încerc în vacanța de vară să mai muncesc, să mai învăț, să recuperez.

Gabriel
În puținul timp liber, Gabriel încearcă să recupereze materia pierdută în timpul anului școlar

Tu muncești în casă, o ajuți pe mama?

Da, o mai ajut. O ajut la grădină, la curățenie, mai am grijă de frații mei atunci când se duce mama la muncă.

Crezi că e important să înveți?

Da, este foarte important să învăț. Pentru că dacă nu ai carte – cum e vorba aia – dacă n-ai carte, nu ai parte.

Ce vrei tu să te faci când o să fii mare?

Când o să fiu mare vreau să mă fac ospătar.

De ce?

Pentru că-mi place mie meseria asta.

Am fost la o nuntă unde am văzut niște ospătari care au servit la masă și de atunci am zis că asta vreau să mă fac și eu.

Gabriel
Surorile mai mici ale lui Gabrie, de care are grijă ori de câte ori este nevoie

Citește și: Robert, copilul care a învățat să scrie și să citească abia în clasa a III-a, datorită tehnologiei: „Dacă înveți, poți să ajungi cineva. Dacă te joci pe afară, nu prea ajungi nimic”

Și pentru asta trebuie să înveți mult?

Nu știu încă dacă trebuie să învăț mult, dar eu vreau să învăț.

Dacă ar fi să ți se îndeplinească o dorință arzătoare, care ar fi asta?

Mi s-a îndeplinit deja. Am primit lemne.

Îmi povestești și mie ce s-a întâmplat azi la tine acasă?

Au venit domnii la mine și m-au întrebat ce-mi doresc. Eu am spus: „o căruță de lemne”, iar ei mi-au adus o mașină.

Gabriel
De cum a fost descărcată mașina cu lemne, toți copiii au început să care lemnele la adăpost, fericiți că au cu ce se încălzi la iarnă

Copiii de vârsta ta își doresc jocuri video, nu o căruță de lemne…

Simt că mamei mele îi e foarte greu să ne crească și atunci îmi doresc să fie bine pentru toată lumea, pentru familia mea…

Ce-ți place ție să faci când ai timp liber, când nu trebuie să muncești și să înveți?

Când am timp liber, îmi place să joc fotbal.

Cristian Ronaldo este fotbalistul meu preferat.


Luminița Dinu, diriginta lui Gabriel, femeia care a cerut ajutorul Narada pentru a-l sprijini pe acest copil special

Gabriel
Luminița Dinu, diriginta lui Gabriel

Doamna dirigintă, azi vorbim despre Gabriel. Ce v-a impresionat pe dumneavoastră la acest copil de ați cerut ajutorul Narada pentru el?

Da, azi vorbim despre Gabi, pe care l-am cunoscut în urmă cu un an. Am aflat povestea lui Gabi stând de vorbă cu el la orele de dirigenție. Așa am aflat că tatăl lui este decedat, că provine dintr-o familie numeroasă și sărmană și că mama se chinuie singură să-și crească copiii. Gabi este un copil foarte bun, cuminte, ascultător, educat, cu mult bun simț, lucru care m-a impresionat. Crește fără tată, mama este puțin prezentă în viața lor pentru că trebuie să aibă grijă de toți.

Învață bine Gabriel?

Învață bine, este un copil bun, are rezultate bune la învățătură, îi place în special matematica și se descurcă foarte bine.

Cum a fost anul acesta de pandemie pentru clasa dumneavoastră și, în special, pentru Gabriel?

Clasa mea este una destul de micuță, ca efectiv – suntem 14 în clasă, a suportat greu pandemia pentru că nu am avut tehnologia necesară. Am primit tabletele undeva în mijlocul perioadei de online, ne-am adaptat cu greu, dar am făcut tot ce a fost omenește posibil pentru copii. Gabi a primit și el tableta lui, a intrat la orele online și a încercat să se descurce și să țină pasul cu cerințele colegilor mei.

Gabriel
Gabriel arătându-ne bucuros culegerea de matematică primită de la Narada

Credeți că au pierdut multă materie copii?

Noi am încercat să suplinim pierderea însă contactul fizic le-a lipsit foarte mult, la fel și explicațiile pe care le primeau față în față cu profesorul. Au pierdut destul de mult.

Cum vine acest program Naradix pentru Gabriel și pentru toți ceilalți copii în situația lui? Cum vi se pare?

Programul Naradix pentru toți copiii care sunt în situațiile acestea precare este o minune, o mană cerească.  Pentru ei și pentru noi, profesorii, că suntem ajutați.


Manta Pircă, mama lui Gabriel, femeia care până la 40 de ani a născut 9 copii

Gabriel
Gabriel și mama lui

Câți copii aveți?

Am nouă copii. Mi-au decedat doi bărbați până acum și am cinci copii cu primul și cu al doilea am patru copii.

Cum s-a întâmplat?

A fost bolnav, nu s-a dus să se trateze la timp și a decedat de plămâni.

Al doilea a făcut vreo două preinfarcturi și de al treilea nu a mai scăpat.

Câți copii minori mai aveți acasă?

Mai am patru minori acasă.

Munciți undeva?

Nu, sunt casnică.

Gabriel
Fiicele cele mici ale Mantei Pircă

Și cum vă descurcați cu banii?

Mai cu alocația lor, mă mai duc cu ziua pe colo, pe colo pentru că nu pot să stau acasă, că nu am de unde… nu am cu ce să-i cresc.

E important ca acești copii să meargă la școală?

Da. E important să se ducă la școală. Îi trimit la școală, mai ales pe Gabriel care învață foarte bine și îi place mult matematica.

Eu nu am fost la școală și consider că ei trebuie să meargă la școală ca să aibă o viață mai bună.

Ce v-au zis profesorii despre Gabriel?

Mi-au zis că învață foarte bine și diriginta mi-a spus să-l trimit la școală, să nu-l las să stea acasă pentru că învață foarte bine.

Gabriel mai muncește și prin casă?

Mă mai ajută. Se bagă și la vase, spală vasele când eu sunt aglomerată, face ce poate când vede că mi-e mie greu.

Gabriel are grijă și de frații lui mai mici atunci când eu mă duc la muncă cu ziua.

Ce ați vrea să ajungă Gabriel? El spune că ospătar. Dumneavoastră aveți un vis pentru el?

Dacă el asta își dorește, asta să fie. Ce vrea el să facă, asta să facă. Dacă lui îi place ospătar, ospătar să se facă.

Gabriel
Gabriel și familia lui mergând către lacul de la marginea satului, la scăldat

Anca Pavel, teacher’s community manager în cadrul Narada

Anca, ce te-a impresionat la Gabriel?

Povestea lui Gabriel, oricât de tragică și șocantă o să pară este povestea multor copii din România. Am vrut să mergem către acei copii care reprezintă situația multor copii din România ai căror părinți fie sunt plecați din țară, fie că e vorba, cum e cazul lui Gabriel, de copii care fac parte dintr-un grup etnic, lucru ce-i afectează la școală sau, tot cum este cazul lui nefericit, copii care fac parte dintr-o familie monoparentală sau care provin din familii cu foarte mulți copii. Toate acestea îl fac pe Gabriel cu atât mai uimitor cu cât, în momentul de față e cel mai în vârstă copil rămas acasă și asta înseamnă că el ia locului tatălui în familia Filip în acest moment.

De ce i-ați adus o mașină de lemne lui Gabriel?

Când l-am vizitat data trecută, una dintre colegele mele a avut inspirația să-l întrebe care ar fi cele mai importante trei dorințe ale lui. Văzând lipsurile în care trăiesc, automat ne-am gândit că sunt foarte multe lucruri pe care și le-ar dori, mai ales la vârsta lui când orice copil vrea să se joace pe consolă. Una din dorințe a fost o culegere de mate pentru că asta e materia lui preferată și nu s-a putut gândi la nimic altceva pentru el în acel moment. Ne-a spus că dorința lui cea mai mare ar fi să poată să treacă prin iarna următoare. Asta se întâmpla în luna iunie.

După ce ne-a spus asta ne-am dat seama că ar trebui să facem ceva pentru că e terifiant ca adult să vezi un copil speriat de perspectiva unei ierni viitoare fără lemne de foc.

Gabriel
Mașina cu lemne, surpriza lui Gabriel din partea Narada

Programul Naradix se adresează copiilor precum Gabriel?

Programul Naradix se adresează tuturor copiilor care au avut experiența aceasta comună a școlii online pentru că e vorba de educație remedială, dar mai ales copiilor ca el care nu au avut beneficiul a doi părinți care să-i ajute la teme, nu au avut beneficiul unor părinți care să se asigure că participă la ore, mai ales el care a avut un timp și mai limitat față de alți copii să intre la ore, pentru că a avut în grijă proprii lui frați. Și-a luat din propriul lui timp, însă și-a păstrat pasiunea asta foarte mare pentru matematică, și-a păstrat visul de a da mai departe la un liceu profesional ca să devină ospătar. Iar pentru sacrificiul lui de a-și fi ajutat frații, ne dorim ca asta să nu fi însemnat pierderi definitive pentru el la matematică sau la orice altă materie care să-l ajute să ajungă acolo unde își dorește.

Cum putem ajuta noi, toți ceilalți?

Pe Gabriel și pe toți ceilalți copii aflați în situația lui îi putem ajuta printr-un SMS la numărul 8845 pentru a dona lunar 2 euro, ce îi vor sprijini în procesul lor de a recupera materia pe platforma Naradix, materie pierdută în timpul anului școlar.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora