Game of Thrones aduce iarna în toiul verii. Ce ne aşteaptă în sezonul 7? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Game of Thrones aduce iarna în toiul verii. Ce ne aşteaptă în sezonul 7?

„Winter is coming!” în toiul verii anul acesta. Iar lucrurile par să se complice din ce în ce mai tare. Producătorii HBO au lansat deja câteva trailere văzute şi revăzute de mii de ori şi analizate cadru cu cadru de către nerăbdătorii fani.
Share this article

Ar trebui să începem acest articol cu celebra avertizare „Spoiler alert!”. Şi, într-adevăr, dacă sunteţi hotărâţi să nu aflaţi nimic – dar absolut nimic – despre sezonul 7 Game of Thrones, poate că n-ar fi trebuit să daţi click pe link-ul acesta. Noi ceilalţi, împătimiţii „urzelilor” din Cele 7 Regate, avem newsfeed-ul invadat de mesaje, fotografii, clipuri şi predicţii despre cel de-al 7-lea sezon al serialului, care va rula începând din 16 iulie.

„Winter is coming!” în toiul verii anul acesta. Iar lucrurile par să se complice din ce în ce mai tare. Producătorii HBO au lansat deja câteva trailere văzute şi revăzute de mii de ori şi analizate cadru cu cadru de către nerăbdătorii fani. [Spoiler alert!]

Ce-am aflat până acum? Ştim că o bătălie este inevitabilă. Ne spun asta imaginile şi vocile personajelor care apar în video-urile lansate până acum de către HBO. Ştim că Daenerys se pregăteşte să urce pe Tronul de Fier şi că a aşteptat o viaţă întreagă „să-şi împlinească destinul”, aşa cum ea însăşi spune. Imaginile ne-o arată şezând pe celebrul Tron, însă pare că simbolul puterii în Cele 7 Regate a trecut, şi el, prin lupte grele.

Ne mai aşteptăm să o vedem pe Cersei Lannister apărând cu dinţii ultima fărâmă de putere. Ea şi Jamie sunt singurii Lannisteri care mai contează şi care „au dreptul” la Tron. Vocea ei în trailerele lansate ne avertizează că Regina din King’s Landing are planuri în continuare şi va continua să uneltească, să lupte, să ducă numele familiei mai departe, până la ultima suflare.

Ne temem pentru Jon Snow în acest nou sezon. Mai ales după ce o auzim pe sora sa vitregă, Sansa Stark, spunând că „lupul va muri, ca să trăiască haita”. Dar îl ştim pe Snow, e destul de încăpăţânat (doar a mai înviat o dată!). În plus, sezonul 6 ne-a lăsat cu întrebări fundamentale. Trebuie să aflăm cine sunt părinţii lui Jon, până la urmă. Este un Stark, aşa cum am crezut până acum? Sau va descoperi că are sânge de Targaryen, iar Mama Dragonilor îi este mătuşă?

Tot trailerele ne arată că uneltirile continuă în sezonul 7 din Game of Thrones. Şi că Sansa Stark este destul de sceptică la sfaturile lui Little Finger. O aşteptăm şi pe Arya Stark să îşi termine treburile neterminate – adică să ucidă toţi duşmanii de pe listă.

Bran Stark pare să deţină cheia pentru multe secrete care au fost foarte bine păstrate. Puterile sale vizionare s-ar putea să aducă multe surprize sezonul acesta. Şi suntem convinşi că producătorii vor mai lăsa câteva lucruri nespuse pe care să le aşteptăm cu sufletul la gură în sezonul final, anunţat pentru 2018.

#WinterIsHere este hashtag-ul care va domina reţelele sociale în această vară. Şi este cât se poate de adevărat. White Walker-ii bat la porţile Regatului. O luptă cu „frigul” din ochii lor este iminentă. Şi este o luptă mult mai importantă decât bătălia pe Tronul de Fier! Dacă nu-şi unesc forţele toate marile case „nu contează ce schelet va fi aşezat pe Tronul de Fier”, spune Ser Davos

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora