Căutare

Share this article

Georgiana Iliescu lucrează de 20 de ani în CSR. Primul avertisment în Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, când a început cursurile, a fost că urmează să lucreze alături de oamenii de care, cei mai mulți dintre noi, refuzăm să ne apropiem: oamenii străzii, seropozitivi, dependenți de alcool ori de substanțe interzise.

Avertismentul nu a făcut-o să renunțe. Ba mai mult, a simțit că lucrează ca asistent social deplin, abia când a ajuns la Fundația Rațiu, în centrul comunitar deschis aproape de Spitalul „Marie Curie”. Sunt ani de atunci, timp în care a trecut prin mai multe organizații, de la Fundația Regală Margareta a României, până la Fundația Vodafone și Fundația Globalworth, unde se află în prezent. Practic, a trecut de la a organiza o masă caldă pentru copiii din Ghencea și lecții de karate, alături de ei, în curtea bisericii, până la a construi case sociale, alături de sute de voluntari, și a renova secții de spital din țară.

Iar după 20 de ani, Georgiana ține la un singur lucru: să le mulțumească celor care i-au fost parteneri în acest drum, fără a accepta vreo clipă să i se spună „zâna cea bună”.

Iată povestea Georgianei și a drumului ei în zona de unde faptele bune primesc finanțare și prind contur.

Care este secretul perseverenței tale, Georgiana?

Georgiana Iliescu: Am început acum 20 de ani, când încă eram studentă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. M-am pregătit pentru acest domeniu pentru că mi-a plăcut foarte mult psihologia, de fapt. Și cred că destinul m-a determinat să fac această alegere.

Când am intrat la facultate, una dintre primele întrebări ale profesorilor noștri era: „Care sunt persoanele pe care le-ați evita în lumea asta?”. Și noi spuneam, cu oarece naivitate: alcoolicii, drogații, oamenii străzii. „Cu ei veți lucra”, venea imediat răspunsul implacabil.

În meseria asta poți fi sau nu. Dacă vrei să faci proiecte concrete trebuie să te implici, să faci totul să obții efecte corecte. Sigur, se pot face programe și de la etajul 26, fără să ajungi nici măcar o dată pe teren, dar asta nu cred că înseamnă cu adevărat CSR sau proiect social.

Hai să ne amintim de primele tale ieșiri în teren!

Georgiana Iliescu: Eu m-am pregătit foarte mult în facultate, dar am pornit de jos.

Prima slujbă a fost la Academia Română, la Institutul de Cercetare a Calității Vieții. Eram asistent de cercetare, adică studiam și propuneam politicile sociale din România. Am ales violența domestică drept domeniu de cercetare. Slujba era fascinantă, doar că mă frustra faptul că nu vedeam rezultatele concrete: cercetam statistici, propuneam soluții și îmbunătățiri, ne întâlneam cu diverse ONG-uri, dar nu vedeam rezultatele concrete, palpabile. Așa că am început să mă gândesc la altă slujbă.

Am bătut la ușa Fundației Rațiu și am spus că vreau să fiu asistent social. A fost o experiență extraordinară la ei, fiindcă am cunoscut-o și pe soția domnului Rațiu, Elisabeth, o femeie extrem de implicată în organizație.

Georgiana Iliescu, director executiv Fundația Globalworth

Aveam un centru comunitar în spatele Spitalului „Marie Curie”, care funcționa ca centru de zi și care lucra pentru copiii din familii defavorizate. Locul există și acum, trec pe lângă el și îmi amintesc cu mare drag de experiențele acelor ani de început, care m-au dus în câțiva ani spre o altă organizație non-guvernamentală, Fundația Regală Margareta a României.

În 2007 am implementat, împreună cu colegii de la Fundația Regală Margareta a României, primul concept de proiect inter-generațional. Așa s-a născut Centrul Generații, din sectorul 6. Numele l-am ales chiar eu, împreună cu o colegă. Provocarea acelui proiect era exact legătura pe care trebuia să o stimulăm între copii și vârstnici.

La Fundația Regală Margareta a României exista procedura de a ne integra în comunitățile în care implementam proiecte. Așa am ajuns la un centru comunitar în Ghencea, unde partenerul era o biserică.

Preotul de acolo, cu care am dus ceva muncă de convingere, mi-a spus la un moment dat: „Georgiana, nu știam că asistența socială este o profesie!” (râde)

Eu venisem cu reguli și proceduri, primeam finanțare pentru centrul de zi, pentru copii, vârstnici, și aveam nevoie să funcționeze ca la carte, cu reguli, cum ziceam.

Acolo am făcut lecții de karate cu copiii, în curtea bisericii. (râde) Erau activități extra-curiculare, dedicate copiilor. Iar preotul s-a dovedit foarte deschis la minte și le-a acceptat, oricât de inedite ar fi părut acestea. Centrul funcționează și acum, cu o cantină socială pentru copii, au și un club al bătrânilor.

În 2007, la puțin timp după deschiderea Centrului Generații din sectorul 6, am devenit primul angajat al Fundației Vodafone. Eram un copil, aveam 27 de ani. (râde) A fost frumos, acolo am învățat proceduri, m-am specializat pe managementul proiectelor, pe implementare, am făcut foarte multe cursuri.

Primul proiect la fostul loc de muncă, chiar în 2008, a fost un parteneriat cu Habitat for Humanity, cu care trebuia să construim 10 case sociale în Cluj, împreună cu 300 de voluntari.

Eu eram coordonatorul – pentru prima oară coordonam ceva de asemenea anvergură. Primeam mii de emailuri (acum există aplicații pentru asta), făceam tricouri personalizate, cu măsurile fiecărui voluntar, găseam cazări pentru toți oamenii, mă urcam pe schele, am suplimentat cu un vagon trenul care ne aducea voluntarii la Cluj.

Pe scurt, aveam 300 de voluntari, iar eu trebuia să mă asigur că toți au de lucru, au unde să locuiască și așa mai departe.

Aici am fost in poziția de a gestiona proiecte majore, naționale, iar anul trecut am finalizat renovarea câtorva centre de transfuzie din întreaga țară, apoi ne-am implicat în renovarea secției de Terapie Intensivă din București și Constanța. Sunt proiecte din care am învățat foarte mult, de la toți cei implicați, de la constructori până la proiectanți.

Cum te-au schimbat aceste experiențe?

Georgiana Iliescu: Te schimbă radical o astfel de experiență, fiindcă este foarte greu să lucrezi direct cu beneficiarii. E foarte greu să  știi să le acorzi ajutorul real, fiindcă trebuie să știi să treci dincolo de milă.

Acești oameni nu au nevoie de milă, ci de tăria ta de a trece peste emoții și de a găsi soluții eficiente pentru problemele lor. Apoi, ei trebuie să fie de acord cu soluțiile tale de sprijin.

Munca directă cu beneficiarii este cea mai grea. Am un respect deosebit pentru cei care lucrează în fundații și asociații direct cu ei și tot timpul am încercat să îi pun în evidență. Fiindcă ei fac o muncă extraordinară.

Georgiana Iliescu și Alex Popa (Asociația „Inima copiilor”)

Rațional te pregătești să faci față acestor întâlniri. Dar emoțional cum faci să te ții tare?

Georgiana Iliescu: Uite, eu nu vreau să par „zâna cea bună” în povestea asta. Sunt pragmatică și mă ghidez după eficiență. Însă, ca toată lumea, am și eu momentele mele când obosesc și aș vrea să încerc și altceva. Iar atunci apare cineva, un telefon sau un mesaj, care îmi spun atât: „Mulțumesc, Georgiana!”.

Nu e mult timp de când a venit la mine un medic din Cluj cu un proiect care nici măcar nu viza spitalul lui sau vreo instituție din orașul lui, ci niște clinici din Constanța, Râmnicu Vâlcea. Voia să sprijine alte locuri. Cum să nu îl ajut? Cum să nu mă implic? În astfel de momente uiți de blocajele tale și continui.

De ce te saturi?

Georgiana Iliescu: Te saturi de nesfârșite explicații, de așteptat la uși închise, de faptul că ai proiecte care nu reușesc. Dar pe urmă îi găsești pe cei care vor să facă ceva, să miște lucrurile, să iasă din inerție și nici tu nu mai poți sta deoparte.

Auzi cuvintele astea în minte: „Dacă nu poți salva 100 de vieți, salvează una.” Și începi să faci ceva în comunitatea ta.

De unde ai învățat lucrurile astea?

Georgiana Iliescu: Cred că de la oamenii pe care i-am întâlnit. Cred că Dumnezeu mi i-a scos în cale, oameni buni.

Dă-mi trei exemple!

Georgiana Iliescu: Primul care îmi vine în minte este Cătălin Cârstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul „Marie Curie”. Apoi Alex Popa, de la Asociația Inima Copiilor, care are o determinare și o forță de muncă extraordinare. Sunt profesorii pe care îi găsești în comunități, care se ocupă de copiii lor, chiar dacă au salarii foarte mici. Mă gândesc la Mias Children, o asociație gestionată de o doamnă extraordinară, care face lucruri senzaționale pentru copiii străzii.

Ce au în comun acești oameni?

Georgiana Iliescu: Asta este și curiozitatea mea către ei. Și, după ce se miră puțin de întrebarea mea, îmi răspund invariabil: „Pentru că vreau să ajut, vreau să fac ceva în țara asta!”.

Există acești oameni care vor să miște lucruri în România.

Ai accentuat că nu ești o „zână bună” în povestea asta, că ești pragmatică și probabil, dacă nu ai fi fost așa, te-ar fi copleșit mila începând niște proiecte sociale. Cu toate astea, nimic din ce faci tu nu poate fi dus la capăt fără empatie. Cum ți-ai învățat tu lecția empatiei? Cine ți-a fost model?

Georgiana Iliescu: Poate familia a fost modelul meu. Părinții mei, Simina și Armand, niște oameni speciali, care au muncit, într-un oraș mic de provincie, Câmpina, și care au făcut eforturi reale pentru ca eu să urmez o facultate. Pentru că ei au înțeles că singura mea șansă de a reuși în viață este educația.

Apoi cred că sunt oamenii senzaționali pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale. Foarte mulți oameni buni, mentori de la care am învățat enorm.

Georgiana Iliescu, director executiv Fundația Globalworth

Care sunt cauzele pe care le susțineți în Fundația Globalworth?

Georgiana Iliescu: Globalworth se implica în cauze sociale de 13 ani deja, până să existe fundația. Acum toate acțiunile de CSR au căpătat un cadru formal de funcționare, avem un buget, avem niște piloni importanți în care ne implicăm: people (oameni), places (locuri) și technology (tehnologie).

Avem o colaborare cu Fundația Regală Margareta a României, pentru tinere talente, tineri artiști talentați care au nevoie de burse educaționale pentru a-și duce talentul mai departe.

Alături de United Way avem un program de educație a categoriilor defavorizate: 12 centre comunitare pe care le finanțăm pe o perioadă de 3 ani de zile.

La Universitatea de Arhitectură amenajăm un spațiu hightech, la care vor avea acces liber studenții. Vorbim despre un spațiu pe care îl amenajăm cu oamenii din companie, care și-au oferit serviciile pro bono.

Susținem Hospice Casa Speranței de aproape 13 ani in serviciile de îngrijire paliativă pentru copiii si adulții cu boli incurabile.

Susținem fundația Renașterea în achiziția de echipamente medicale, efectuarea de investigații medicale amănunțite și campanii de informare privind adoptarea unui stil de viață sănătos.

În plus, suntem în discuții avansate pentru proiecte de tehnologie, smart cities.

Noi acordăm finanțări pe tot parcursul anului, există 4 întâlniri semestriale ale board-ului, primim cereri de finanțare cu un formular personalizat și cu o propunere de buget, ele sunt evaluate de board, după care le implementăm împreună, etapă în care și noi ne implicăm. Nu suntem doar niște finanțatori de la distanță.

Cu ce te mândrești?

Georgiana Iliescu: Cred că sunt mulțumită de evoluția mea naturală, organică în această profesie. Am pornit de jos, cu multe proiecte, cu multe sacrificii, multă muncă, sute de kilometri, săptămâni, nopți pe teren. Nu există statuie pentru așa ceva, ci doar mulțumirea că ai trecut peste ele și ai rămas cu experiențele lor.

 

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO