Grăbeşte-te să vezi „Câini”

Regizorului Bogdan Mirică şi-a început drumul în lungmetraj cu dreptul. Şi asta nu doar pentru că şi-a adjudecat premii precum FIPRESCI în secţiunea Un Certain Regard la Cannes şi a fost nominalizat la premiul European Discovery 2016 din partea Academiei Europene de Film. Lungmetrajul său de debut, „Câini” chiar începe cu apariţia unui picior (cu dreptul, cum vă spuneam!) încălţat în bocanc, care se ridică la suprafaţă dintr-un eleşteu. Din acel moment şi până la final, spectatorul experimentează două ore de teroare nedefinită şi constantă, aproape palpabilă. Şi, începând de săptămâna trecută, o poţi experimenta şi tu, căci filmul a intrat în cinematografe. 

Acţiunea filmului în care joacă Dragoş Bucur, Vlad Ivanov şi Gheorghe Visu se petrece în Dobrogea, la graniţa cu Ucraina. Este un loc al sfârşitului de civilizaţie, în care puţine lucruri te pot scăpa de răul ce pare să plutească în aer, iar dacă faci alegeri neinspirate – aşa cum este înclinat să facă Roman, personajul lui Bucur, o sfârşeşti prost. Tânăr de la oraş, Roman nu ascultă niciunul dintre sfaturile primite de a se întoarce acasă la oraş şi civilizaţie, aşa că putem să vedem o felie de lume în care violenţa prevalează şi care a fost deseori asemănată cu cea din „No Country for Old Men”.

În interviul pe care ni l-a acordat în primăvară, Bogdan Mirică îşi caracteriza filmul drept un amestec de genuri, din care westernul şi thrillerul sunt cele mai vizibile, dar având şi elemente de mistery, dramă, film noir sau comedie neagră. Este o abordare nouă pentru regizorii de film români, „Câini” fiind lipsit de orice tentă socială. Ceea ce vedem pe ecran se poate întâmpla la orice margine de lume, acolo unde binele şi puterea statului sunt în disoluţie.

Iar cât vei sta în fotoliu de cinema, acţiunea, imaginea, felul în care se mişcă camera, râsul lugubru al lui Vlad Ivanov, felul în care Gheorghe Visu spune prin mimica feţei tot ceea ce simţi şi crezi şi tu, atmosfera de vară încinsă, toate te vor captiva şi te vor ţine cu mâna la gură cât să îţi înăbuşi un ţipăt. Iar din când în când, o spun studiile, e bine să te mai şi sperii.