Heels Bar: pantofi înalţi, cu toc de şampanie
Kobi Levi a creat gama Heels Bar. Adică pantofii cu toc de şampanie sau de bere, după caz. Dacă „flecul” unui model este un dop metalic, de bere, al celuilalt este din plută învelit în folie aurită.

Kobi Levi a creat gama Heels Bar. Adică pantofii cu toc de şampanie sau de bere, după caz. Dacă „flecul” unui model este un dop metalic, de bere, al celuilalt este din plută învelit în folie aurită.
Designerul israelian Kobi Levi nu s-a temut să stârnească controverse cu noile sale modele de pantofi. Acesta s-a lăsat inspirat de două băuturi pe cât de cunoscute, pe atât de diferite şi a creat gama Heels Bar. Adică pantofii cu toc de şampanie sau de bere, după caz.

Modelele sunt hand made, realizate din piele, cu vârful decupat (peep-toe), iar elementele de marcă ale gamei Heels Bar, sunt atât tocurile inventive, cât şi micile găuri din pielea pantofului, care aduc aminte de bulele de şampanie şi de spuma berii. O pereche costă 1.250 de euro.
Kobi a avut ideea lansării acestei game acum 5-6 ani, atunci când a zărit pe stradă un „gât” de sticlă şi un toc – pierdut, probabil, de cineva. Alăturarea celor două elemente i s-a părut interesantă designerului, aşa că israelianul a continuat să meargă pe această idee şi să publice schiţele pe blog. La scurtă vreme ideea lui a creat vâlvă, iar Lady Gaga avea să comande pantofii care îi purtau semnătura. Kobi Levi produce astăzi pantofii Heels Bar în serii limitate.