Hepatita, cazurile misterioase care îngrijorează lumea medicală. De ce apare boala la copii şi care sunt simptomele - LIFE.ro
Mergi la conținut

Hepatita, cazurile misterioase care îngrijorează lumea medicală. De ce apare boala la copii şi care sunt simptomele

Semnalul de alarmă a fost dat în urmă cu 2 săptămâni, după ce medicii din Marea Britanie au anunţat că au zeci de copii bolnavi, fără nicio cauză evidentă. Între timp, numărul acestora a depăşit 100 şi tot mai multe ţări au început să anunţe...
Share this article

Numărul cazurilor de hepatită cu origine necunoscută este în creştere, fiind aproape 200 de copii diagnosticaţi până acum, în 16 ţări. Pacienţii au vârste cuprinse între 1 lună şi 16 ani, iar 17 dintre ei au ajuns în situaţia de a avea nevoie de un transplant de ficat. Şi în România a fost confirmat primul caz de acest fel la o fetiţă în vârstă de 5 ani, pentru care medicii iau în calcul transplantul hepatic. Alte 2 cazuri, un copil de 8 luni şi unul de 10 ani, prezintă suspiciuni că ar avea şi ei acelaşi tip de hepatită.

Hepatita de origine necunoscută, prezentă în 14 ţări

Cel puţin un copil a murit din cauza bolii ale cărei cauze încearcă acum să le desluşească medicii.

Nu este încă clar dacă a existat o creştere a cazurilor de hepatită sau o creştere a gradului de conştientizare a cazurilor de hepatită care apar în ritmul aşteptat, dar nu sunt detectate. Deşi un adenovirus este o ipoteză, sunt în desfăşurare investigaţii pentru a determina cauza. – extras din comunicatul OMS

Semnalul de alarmă a fost dat în urmă cu 2 săptămâni, după ce medicii din Marea Britanie au anunţat că au zeci de copii bolnavi, fără nicio cauză evidentă. Între timp, numărul acestora a depăşit 100 şi tot mai multe ţări au început să anunţe că se confruntă şi ele cu astfel de cazuri. Spania, Israel şi SUA au cele mai multe cazuri de hepatită de origine necunoscută la copii după Marea Britanie, însă ţări precum Danemarca, Irlanda, Olanda, Italia, Franţa şi Japonia au şi ele pacienţi cu aceeaşi boală, fără o cauză evidentă.

Specialişii iau în calcul mai multe posibile cauze, iar în cap de listă este, momentan, un adenovirus.

E posibil ca aceşti copii – copiii, în general – să nu fi fost expuşi de la început la adenovirusuri, cum suntem în mod normal, din cauza pandemiei. În general, adenovirusurile le luăm din primele luni de viaţă şi e posibil ca această lipsă de expunere să declanşeze la unii, atunci când sunt expuşi, o reacţie imunitară mai puternică. – Mircea Iliescu, cercetător la Cambridge, într-o declaraţie pentru Digi24

Nu este exclusă însă nici o potenţială legătură cu coronavirusul.

Se studiază, dar nu este nicio dovadă, că dacă aceşti copii au avut înainte coronavirus e posibil să fi afectat, să fi lăsat nişte urme în ficat sau să-l fi făcut mai susceptibil la aceste adenovirusuri. Nu e clar. – Mircea Iliescu, cercetător la Cambridge, într-o declaraţie pentru Digi24

În lume sunt identificate câteva sute de adenovirusuri, iar cele mai multe dintre ele provoacă infecţii respiratorii.

Ce este hepatita şi ce o provoacă

Hepatita este o inflamaţie a ficatului care poate avea cauze infecţioase, dar şi noninfecţioase. În primul caz vorbim de viruşi şi paraziţi, cele mai multe cazuri de hepatită din lume fiind provocate de virusurile hepatice A, B, C, D şi E. Niciunul dintre acestea nu au fost însă detectate în cazurile care provoacă acum îngrijorare la nivel global.

În cazurile de hepatite noninfecţioase poate fi vorba de anumite medicamente care au alterat starea de sănătate a ficatului, de anumiţi agenţi toxici sau de o reacţie autoimună a organismului ce are ca efect atacarea celulelor hepatice.

Cum prevenim infecţia cu virusurile hepatice şi cum recunoaştem simtomele hepatitei

Regulile de igienă sunt esenţiale în prevenirea infecţiei cu virusurile cunoscute care provoacă hepatita. Contaminarea alimentelor sau a apei se poate face cu uşurinţă cu ajutorul mâinilor nespălate. Cea mai utilă şi la îndemână este, astfel, spălarea temeinică a mâinilor, iar în cazul în care folosim alimente nepreparate termic, precum sunt fructele şi legumele, este esenţială şi spălarea acestora foarte bine.

De asemenea, trebuie ţinut cont să nu ducem niciodată mâinile murdare la faţă, nas sau ochi pentru că acestea sunt căile sigure pentru asimilarea unui eventual virus. Copiii trebuie învăţaţi să nu bea şi să nu mănânce unii după ceilalţi, iar specialiştii spun că masca purtată în locuri aglomerate poate fi şi ea de ajutor.

Cel mai greu este de observat simptomele bolii la copiii cu vârste foarte mici, îndeosebi sugarii. Conform medicilor, un procent foarte mic dintre aceştia, între 1 şi 3%, dezvoltă simptome, spre deosebire de adolescenţi, unde procentele oscilează între 30 şi 50%.

Printre simptomele hepatitei regăsim:

  • greaţa;
  • vărsăturile;
  • diareea;
  • durerile abdominale;
  • febra;
  • stare de oboseală accentuată;
  • erupţiile cutanate;
  • durerile articulare
  • urină închisă la culoare;
  • scaune foarte deschise la culoare;
  • icterul.

Sfatul medicilor este ca în cazul în care copiii prezintă simptome de acest fel să fie duşi cât mai rapid la medic. Pe de altă parte, adulţii sunt sfătuiţi să nu intre în panică, mai ales că cele mai multe dintre simptome sunt similare cu ale altor boli. Hepatita poate fi diagnosticată doar prin cumularea examenului clinic cu rezultatele analizelor de sânge specifice.

Imaginile din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Citeşte şi: Donatorionline.ro, prima platformă românească ce reunește donatorii voluntari de sânge din toată țara. Și povestea lui Titus Banc, omul ce a creat-o ca răspuns al unui sentiment de frustrare în fața neputinței de a-și salva tatăl – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora