Horoscop 2019: află ce ne rezervă astrele anul acesta - LIFE.ro
Mergi la conținut

Horoscop 2019: află ce ne rezervă astrele anul acesta

Ce ne-au pregătit astrele anul acesta? Vă spunem un secret: totul se rezumă la „mai mult, mai departe, mai bun”. Dar aflăm mai multe împreună.
Share this article

După ce a stat 13 luni ca pe coji de nucă în Scorpion, Jupiter a intrat în propria lui zodie, în noiembrie 2018, unde va rămâne până în decembrie 2019. Săgetătorul este casa lui Jupiter, domiciliul său. Prin urmare, aici planeta se manifestă cu toată puterea, în toate domeniile care-i sunt familiare.

Jupiter semnifică expansiunea și prosperitatea. Este dornic de măreție, cunoaștere, progres și bunăstare. Deviza lui e „mai mult, mai departe, mai bun”. Are aspirații înalte, e generos, vesel, optimist, pozitiv și norocos Tradiția îl numește „Marele Benefic”. E interesat de mediile academice și universitare, de publicistică, medicină, finanțe, economie, etică, legislație, cultură, spiritualitate și religie. Îl atrag străinătatea, călătoriile îndepărtate, explorările, cucerirea de noi teritorii, aventura, experiențele inedite, sportul, riscul și speculațiile. Aduce șansă și ne invită să ne lărgim orizontul. Cu el alături, străbatem un an mai avântat, mai exuberant, care pentru mulți deschide drumuri promițătoare…

BERBEC

Hors d’œuvre

După ce i-a electrizat și agitat pe Berbeci timp de șapte ani, Uranus le părăsește zodia în martie, lăsându-i să-și mai tragă sufletul. Viață prea ușoară nu au, fiindcă sunt supuși influențelor tensionate care vin de la Saturn și Pluto, dar în 2019 le este în mod categoric mult mai bine decât în 2018, când îl aveau și pe Uranus pe cap, iar stăpânul zodiei lor, Marte, se afla la ciclul retrogradării. În plus, în 2019, Berbecii primesc sprijin de la Jupiter, care le creează anumite culoare favorabile și le deschide noi orizonturi: geografice, intelectuale, culturale, spirituale. Dar tot Jupiter, în cârdășie cu Neptun, îi poate atrage pe panta unor concepte false sau în plasa unor așa-ziși îndrumători spirituali nocivi.

Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali

Dacă era ceva de lămurit, s-a cam lămurit în a doua parte a lui 2018, când Venus, planeta dragostei (și, în cazul Berbecilor, stăpâna casei cuplului) aflată fiind la ciclul retrogradării, a cercetat îndeaproape cum stă treaba cu împărtășirea sentimentelor, a timpului și a finanțelor comune. Odată lucrurile clarificate, în 2019 Venus prinde viteză, o viteză mai mare decât cea obișnuită, imprimând vieții relaționale un caracter dinamic și bogat în evenimente. Perioadele cele mai fericite tind să se situeze în ianuarie, martie, ultima decadă din aprilie, prima jumătate a lui mai, sfârșitul lui iulie, primele două decade din august și noiembrie. Februarie și decembrie ar putea fi frustrante, dezagreabile sau îngrăditoare, iar în ultimele zile din martie și în primele două decade din aprilie, aparențele pot fi înșelătoare și există un risc de complicații sau decepții. În general, însă, neajunsurile sunt minore, iar 2019 este mai armonios decât 2018.

Slujbă, rang și avuție

Cu Pluto și Saturn aflați în casa carierei, nu prea ai loc de întors: faci ceea ce trebuie să faci, cu efort și simț de răspundere. Cele două planete dezaprobă fantezia și spontaneitatea, pretinzând seriozitate, perfecționism, trudă și implicarea în proiecte complexe, pe termen lung. Dacă încerci să deviezi de la directivele lor, să te sustragi sau să o iei pe scurtătură, apar obstacolele, blocajele, stagnarea, poate chiar regresul. Nu e de glumă, mai ales cu două eclipse de soare (ianuarie și decembrie) și una de lună (iulie) în casa cu pricina. Ordinea, disciplina, metoda și rigurozitatea sunt imperative, mai ales în februarie, martie și prima jumătate a lui aprilie. Pe de altă parte, cu Uranus în casa banilor, în următorii șapte ani se poate să îți reconturezi atitudinea financiară, să simți imboldul de a experimenta noi metode de câștig, strategii financiare originale. Nu risca însă în februarie-martie și în primele două decade din aprilie și nici în octombrie-noiembrie. Călătoriile, studiile, lucrul pe net sau la distanță sunt favorizate, cu condiția să ai planuri clare și pragmatice, să controlezi detaliile și să încerci mereu să descifrezi logica lucrurilor.

Sănătate, că-i mai bună decât toate

Uranus pleacă din Berbec, iar odată cu el și excedentul de energie, neliniștea, stările de neastâmpăr, accesele bruște, tensiunea nervoasă. Berbecii sunt oricum plini de vitalitate și temperament, nu au nevoie de stimuli suplimentari. În 2019, sănătatea se situează în limite medii. Pot apărea probleme de concentrare, neplăceri respiratorii sau o accentuare a tendinței către excese ori adicții în februarie-martie, stări de tensiune sau disconfort în iunie-iulie și în octombrie-noiembrie. Dar nu se întrevede ceva grav. În general, însă, Berbecii care suferă de boli cronice trebuie să se îngrijească cu mai multă atenție.

TAUR

Hors d’œuvre

Pe 6 martie 2019, Uranus intră definitiv în Taur, unde va rămâne până în 2026. Urmează șapte ani de electrizare, energie, înnoiri și progres. Sunt ani în care poți face salturi mari înainte, dar pentru asta trebuie să ai deschidere către nou, să ai curaj și flexibilitate, să vrei să ieși din zona de confort și să fructifici oportunitățile care-ți apar în cale. Uranus nu iubește nici conservatorismul, nici comoditatea; vrea să te vadă modernizând, inovând, acționând. Ar fi bine să o faci din proprie inițiativă, căci, altfel, Uranus îți poate aduce surprize și răsturnări de situație nedorite. Atenție, gândirea trebuie să rămână suplă, deschisă, neîngrădită de principii rigide, dogme, idei preconcepute, orientări extremiste. O gândire înțeleaptă, dar tolerantă.

Despre dragoste și alți demoni mai mult sau mai puțin conjugali

Pentru cuplu, 2019 este destul de pașnic, mult mai relaxat decât 2018. A doua parte a lui februarie și toată luna martie evidențiază în mod expres viața relațională, o fac mai dinamică, mai însuflețită, mai pasională. Acum ai îndrăzneala necesară pentru a clarifica anumite aspecte, a rezolva o problemă sau a face primul pas într-o nouă relație. A doua parte a lui mai și toată luna iunie sunt cu dus și întors: puterea de seducție se amplifică, dar pot apărea unele blocaje sau tensiuni. August și septembrie sunt luni cu o mare încărcătură senzuală, aducătoare de nopți fierbinți și de povești de-amor. Chiar și octombrie este binevoitor, cu armonie și întâmplări plăcute. În noiembrie, însă, retrogradarea lui Mercur în casa cuplului poate să facă mai dificilă comunicarea, să readucă în actualitate subiecte delicate sau situații mai vechi, care nu au fost clarificate la timpul lor.

Slujbă, rang și avuție

Uranus îi pune pe Tauri la treabă. Îi impulsionează să acționeze, să încerce să facă ceva ce n-au mai făcut, să se exprime pe ei înșiși în mod inedit. Probabil că pentru mulți energia uraniană va lucra în aria profesională, fiindcă Uranus are unele afinități cu casa carierei Taurilor. Un rol determinant în evoluție par să îl aibă mediul universitar, cultural sau juridic, pe de-o parte, iar pe de alta, călătoriile, străinătatea, internetul sau munca la distanță; toate astea implică efort, perseverență, ambiție, seriozitate și, mai ales, o bună planificare. Financiar, 2019 este darnic, mai ales când e vorba de cadouri, sponsorizări, fonduri nerambursabile, relații cu instituțiile financiare, moșteniri sau diverse foloase care vin prin părinți sau parteneriate. În acest sens, ianuarie și noiembrie îți pot aduce profit sau alte avantaje. Ține-ți însă mereu socotelile în ordine, nu cheltui mai mult decât îți permiți și ferește-te de schemele de câștig dubioase. Nu risca, mai ales din februarie până pe la jumătatea lui mai.

Sănătate, că-i mai bună decât toate

Nu se întrevăd probleme deosebite de sănătate în 2019, mai ales dacă ai o igienă de viață cât de cât decentă, dacă eviți excesele și nu tratezi cu indiferență eventualele afecțiuni deja existente. Dar va trebui să înveți să coabitezi cu Uranus, care îți va fi alături timp de șapte ani. Vestea bună este că Uranus îți aduce energie fizică, freamăt înnoitor și curiozitate, că te face să vezi partea interesantă și originală a lumii și să vrei să încerci lucruri noi. Mai neplăcut este că totodată sporesc agitația și stresul, că poți dobândi un comportament refractar, cu schimbări bruște ale stării de spirit și cu accese de idealism, extravaganță sau sminteală care te pot băga în bucluc.

Citește articolul integral

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora