Iisus pe ecrane: 7 filme de văzut de Paşte - LIFE.ro
Mergi la conținut

Iisus pe ecrane: 7 filme de văzut de Paşte

Care este primul film care vă vine în minte atunci când vă gândiţi la perioada sărbătorilor Pascale. Noi, românii, am putea răspunde în cor: „Iisus din Nazaret”.
Share this article

De Paşte, mai mult decât în perioada Crăciunului, devenim uşor mai spirituali, nu-i aşa? De altfel, 25 decembrie e mai degrabă asociat cu ideea de cadouri şi Moş Crăciun decât cu imaginea pruncului Iisus. Şi filmele pe care le urmărim în perioada sărbătorilor de iarnă mizează tot pe aceeaşi idee, cel puţin la nivel de decor sau context. Vă întreb, însă, care este primul film care vă vine în minte atunci când vă gândiţi la perioada sărbătorilor Pascale. Şi pot să pun pariu că – cel puţin noi, românii –, am putea răspunde în cor: „Iisus din Nazaret”. Cred că a fost de atâtea ori difuzat pe canalele de televiziune încât poate concura lejer (la nivel de vizualizări, desigur) cu celebrul „Singur acasă” (Home Alone).

Sunt, însă şi alte filme care s-au preocupat de transpunerea cinematografică a vieţii lui Iisus, urmărind nu doar „episodul” Învierii, ci şi alte poveşti sau personaje biblice. Veţi găsi mai jos o listă de 7 filme de văzut de Paşte (sau câte unul pentru fiecare zi a Săptămânii Luminate). Sunt filme iconice ale cinematografiei care merită (re)văzute, nu doar de sărbători. 

„Jesus of Nazareth” (1977)

Nu puteam să începem altfel această listă, decât cu filmul care, imediat după ’89, ne-a oferit „imaginea lui Iisus”. Atât de tare ne-a impresionat rolul pe care Robert Powell îl joacă în filmul celebrului regizor italian Franco Zeffirelli, încât s-au născut o serie de legende urbane. Nu-i aşa că şi voi aţi auzit povestea aceea cum că actorul, pătruns atât de tare de rolul său, a ajuns să se creadă un adevărat Mesia? Nimic mai neadevărat. Probabil singura problemă pe care a avut-o Powell după „Iisus din Nazaret” a fost aceea de a fi „etichetat” drept „actorul care l-a jucat pe Iisus” – şi să îi fie mai greu să primească alt gen de roluri. Revenind la miniseria semnată de Zeffirelli, aceasta este probabil una dintre cele mai reuşite interpretări clasice ale poveştii biblice. Regizorul a reuşit să creeze imagini şi personaje iconice care vor rămâne mereu un reper pentru filmele inspirate din paginile Bibliei. Alături de Robert Powell, lista actorilor aleşi de Zeffirelli este impresionantă: de la Christopher Plummer, Anne Bancroft, Laurence Olivier, Claudia Cardinale, Ian McShane, Olivia Hussey, James Mason, Ian Holm, până la Anthony Quinn.

„The Robe” (1953)

Chiar dacă figura lui Iisus este aproape absentă în acest film, trebuie să recunoaştem că „The Robe” este unul dintre filmele curajoase care s-u aplecat asupra acestui subiect biblic dintr-o altă perspectivă. Regizorul Henry Koster a preferat să privească momentul răstignirii prin ochii garnizoanei romane care a executat acest ordin. Şi nu e puţin lucru să încerci să ilustrezi remuşcările, controversa sau lupta dintre credinţă şi necredinţă. Îl veţi vedea pe Richard Burton în rolul lui Marcellus Gallio, cel care conduce unitatea romană însărcinată să îl răstignească pe Fiul lui Dumnezeu. Mantia lui Iisus este, aşa cum o arată şi numele filmului, pretextul pentru a sublinia frământările personajului principal. Gallio câştigă această mantie într-un joc de zaruri, însă până şi simpla prezenţă a acestui obiect în viaţa sa ajunge să îi accentueze remuşcările. Cu timpul, această mantie va ajunge să îi schimbe viaţa, perspectiva despre credinţă, religia.

„The Greatest Story Ever Told” (1965)

Filmul acesta, regizat de George Stevens şi lansat în 1965, a primit numeroase aprecieri din partea criticilor. Unele voci spuneau că „va rula pentru cel puţin 40 de ani”. Şi, iată, că nu s-au înşelat. Producţia, care îl are pe Max Von Sydow în rol principal, ne prezintă magistral viaţa lui Iisus, de la momentul Naşterii, până la Înviere. Filmul durează peste trei ore, aşa că regizorul a avut timp să se aplece asupra momentelor cheie din Biblie. Îi veţi putea vedea jucând alături de Max Von Sydow pe Charlton Heston (în rolul Ioan Botezătorul), Angela Lansbury, Jose Ferrer, Telly Savalas, Dorothy McGuire sau Claude Rains. Un alt film clasic de neratat!

„Jesus Christ Superstar” (1973)

Acest film, semnat de Norman Jewison, este cu adevărat o interpretare neconvenţională a Bibliei. Bazată pe musicalul pus în scenă pe Broadway de către Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice, această operă rock urmăreşte ultima parte a vieţii lui Iisus pe Pământ. Nu veţi găsi nici măcar un singur dialog vorbit în tot filmul, dar pregătiţi-vă pentru o adevărată capodoperă muzicală. Chiar dacă nu aţi văzut niciodată filmul cap-coadă, sigur ştiţi unele dintre piese. Din distribuţie fac parte Ted Neeley (în rolul lui Iisus), Carl Anderson (Iuda) şi Yvonne Elliman (Maria Magdalena). Scenariul se concentrează mai ales pe conflictul dintre Iuda şi Iisus care duce la trădarea şi răstignirea Mântuitorului. Pe lângă „Superstar”, piesa pe care o puteţi vedea mai sus, vă recomandăm şi „I Don’t Know How to Love Him”.

„The Last Temptation of Christ” (1988)

Adevărul este că foarte multe nume mari ale cinematografiei s-au arătat interesate de teme biblice şi au reuşit să aducă pe ecrane filme de referinţă, care vor rămâne mereu pe lista unui adevărat cinefil (nu doar a celor pasionaţi de religie). Este şi cazul lui Martin Scorsese, care a creat una dintre cele mai controversate interpretări ale vieţii lui Iisus. Scorsese i-a ales pe Willem Dafoe pentru rolul lui Iisus, pe Harvey Keitel să-l interpreteze pe Iuda, în timp ce Barbara Hershey este Maria Magdalena, David Bowie – Pontiu Pilat, iar Harry Dean Stanton apostolul Pavel. Throughout the film De ce este atât de controversată adaptarea lui Scorsese după romanul lui Nikos Kazantzakis? Pentru că Iisus este privit prin prisma încercărilor pe care trebuie să le treacă. Fiul lui Dumnezeu are chip uman şi este supus aceloraşi tentaţii şi păcate cu care se confruntă orice om în viaţa sa. Iisus va trebui să depăşească frica, îndoiala, depresia sau poftele trupeşti… Scandalos, nu? 🙂

„The Passion of the Christ” (2004)

Nici filmul lui Mel Gibson nu a fost lipsit de controversă. Producţia, care l-a avut în rol principal pe actorul Jim Caviezel, a fost criticată pentru limbile arhaice alese de Gibson pentru dialoguri (aramaică, latină şi ebraică) şi pentru abundenţa scenelor violente. Regizorul s-a rezumat la ultimele 12 ore din viaţa lui Iisus – arestarea şi judecata sa, tortura şi răstignirea, Învierea – şi a prezentat aceste scene cu un exces de imagini şocante. Alături de Caviezel, Maia Morgenstern (în rolul Mariei, mama lui Iisus) şi Monica Bellucci (Maria Magdalena) creează o imagine pe cât de dureroasă, pe atât de memorabilă, a ultimelor ore înainte de Înviere. „The Passion of the Christ” este în continuare unul dintre cele mai de succes filme în altă limbă decât engleza: a depăşit 600 de milioane de dolari încasări în întreaga lume!

„Mary Magdalene” (2018)

Filmul „Maria Magdalena” (a cărui premieră trebuia să aibă loc în 2017, de Thanksgiving) a fost lansat în urmă cu o săptămână, de Paştele catolic. Vă întrebaţi dacă Joaquin Phoenix poate fi la fel de convingător în rolul lui Iisus, aşa cum  fost în rolul lui Johnny Cash? Veţi răspunde singuri la această întrebare – încă puteţi vedea filmul în cinematografe. Phoenix joacă alături de partenera sa de viaţă, Rooney Mara, lucru care pune sare şi piper peste (şi-aşa numeroasele) teorii şi speculaţii bazate pe povestea biblică a Mariei Magdalena şi a lui Iisus. Regizorul Garth Davis ne provoacă să privim cu alţi ochi povestea Mariei Magdalena, acest personaj biblic prea puţin înţeles. De data asta atenţia regizorului (şi a noastră) se îndreaptă către rolul feminin. Actriţa Rooney Mara se află în centrul acestei poveşti, nu doar despre credinţă şi Dumnezeu, ci mai ales despre umanitate. Însă ambii actori din rolurile principale fac nişte roluri excepţionale!

Citeşte şi:

10 filme clasice de neratat: sunt gratis, pe YouTube!

20 de filme de văzut în 2018 (partea 1)

20 de filme de văzut în 2018 (partea a 2-a)

5 documentare de pe Netflix care te fac mai deştept

Filme care demonstrează că vocea unui om contează

Pentru doamne: 5 filme, 5 femei, 5 poveşti motivaţionale

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora