Inspiring PeopleLife Stories
Loredana, Peter și micuța Orla
Inspiring PeopleLife Stories
O maramureșeancă și fetița ei de 5 săptămâni au creat cel mai mare festival al baloanelor cu aer cald din Europa.
Monica Tănase
|Reading time: 12 mins
Loredana, Peter și micuța Orla
Share this article

Loredana Ionescu și Peter Hurley au creat anul acesta, la începutul lui octombrie, un festival al baloanelor cu aer cald, așa cum nu s-a mai văzut până acum: 100 de piloți, din 24 de țări, care s-au adunat pe dealurile Băii Mari, în jurul unui fus cu zurgălăi.

Misiunea lor, una singură: să celebreze cum nu a făcut-o nimeni altcineva 100 de ani de la Marea Unire.
Cu cinci săptămâni înainte de a declara deschis evenimentul, Loredana a adus-o pe lume pe Orla, fetița lor care a fost botezată sub semnul zborului cu balonul.

Entuziasmul celor 100 de piloți străini care nu știau mai nimic despre România, forța celor câtorva zeci de voluntari, zâmbetele copiilor care s-au bucurat de zbor, dăruirea cu care Loredana și Peter s-au implicat într-un eveniment căruia toți i-au închis ușile, toate rămân pe deplin recompensate.

Cu zâmbete. Cu bucurii. Cu un record încă nemarcat.
Toate astea în ciuda faptului că și acum, la două luni de la festival, Loredana și Peter încă așteaptă un decont al primăriei locale care le-ar permite să facă ultimele plăți și să se gândească la ediția de anul viitor.

Loredana și Peter

A fost un vis mai vechi al meu, zborul.

Loredana, de câte ori ai zburat cu balonul? Și cum a fost prima experiență?
Am zburat de foarte multe ori. Mai mult, înainte de a urca în balon, am făcut școala de parașutism.
A fost un vis mai vechi al meu, zborul. Ca în „fetița cu chibrituri”, să zicem, chiar dacă este o poveste tristă, dar cam așa eram și eu. Veneam dintr-o familie modestă și am crescut cu sentimentul ăsta că nu mi se cuvin multe. Aveam 20 de ani când am văzut un afiș de înscriere la școala de parașutism, la Baia Mare. Cursurile erau gratuite pentru tineri între 16 și 20 de ani. Mă încadram.

Eram studentă la Baia Mare atunci. Venisem din Sighetu Marmației, de unde se agață harta în cui, iar Baia a fost cea mai bună alegere pentru cineva care nu avea bani și a trebuit să se întrețină singură în facultate. În primul an am fost vânzătoare într-o alimentară cu program non-stop și mă întorceam în zori la cămin, când colegele mele plecau la cursuri. Apoi, o vreme, am fost profesoară de informatică într-o grădiniță.

Realizez acum că a fost extrem de frumoasă perioada aceea a studenției, deși grea și cu lipsuri. Dar atunci am descoperit că pot să visez, să sper iar rănile se pot vindeca.

„Este aproape imposibil să pui piciorul în afara avionului pentru că știi ce urmează: căderea în gol, cu capul înainte.”

Atunci te-ai maturizat?
Maturizarea a început mult mai devreme. De fapt, cred că eu nu am fost copil. Am avut frați mai mici pe care i-am crescut și nu am avut timp să mai fiu copil. Dar probabil că ăsta a trebuit să fie drumul și are și un sens, cu siguranță.
Așadar, la 20 de ani am văzut anunțul despre cursurile de parașutism. Dar nu m-am dus. Mi-am zis că nu este pentru mine, ci pentru altfel de oameni.
Dar mi-a rămas în gând. Și m-am înscris când am împlinit 30 de ani. Era același anunț. Și de data asta m-am dus. Eram într-un grup de copii de 16-20 de ani.

Două salturi am făcut și a fost îngrozitor. Vorbim despre un avion la 1.200 de metri altitudine și 180 de km/oră. Stai în ușa larg deschisă a avionului, cu o parașută în spate și, când spune instructorul „salt!”, tu trebuie să ieși.
Momentul ăla este critic.

La primul salt nu am simțit nimic. Am ieșit dezordonat, m-am dat peste cap de câteva ori, mi s-a deschis parașuta și mi s-au încâlcit corzile. Și când am ajuns jos și i-am văzut pe toți copiii, colegii mei, euforici, iar eu nu simțisem nimic decât stres, am mai vrut o dată.

Al doilea salt este mult mai greu. Este aproape imposibil să pui piciorul în afara avionului pentru că știi ce urmează: căderea în gol, cu capul înainte. Frica cea mai mare din toată viața mea atunci a fost.
Trebuie să ai toată încrederea că vei face exact ce trebuie, dar nu ești sigur că o vei face. Și ieși. În câteva fracțiuni de secundă nu știi de tine, cazi și atât.

Apoi se deschide parașuta și se face brusc liniște. Atunci plutești.

Și am zăbovit cât de mult am putut în aer. Iar în momentul acela am înțeles ceva despre mine, am înțeles ce caut.
Parașutiștii caută adrenalina, momentele acelea ale saltului în gol, până deschid parașuta, pe care îl amână cât pot de mult, până se apropie de sol. Eu căutam altceva, căutam liniștea zborului. Adică exact ce oferă balonul. O foarte lină senzație de plutire. Nu-ți tremură genunchii, nu te dai peste cap, doar plutești ca într-o poveste. Asta e magic.

Baloanele sunt niște mari dragoni. Dar nu-ți inspiră niciun fel de teamă. Sunt mari, dar inofensivi. Te învârți într-o pădure de baloane, cum a fost la noi, și tu ești mic în lumea unor uriași colorați, blânzi și veseli. Și e fantastic.

Toți avem nevoie să ne întoarcem la copiii din noi, de care uităm de cele mai multe ori. Din acest motiv am vrut să fac acest festival, să aduc bucurie în sufletele oamenilor. Mie asta mi-au dat baloanele și asta vreau să dau mai departe.

”Bucurie, asta mi-au dat baloanele și asta vreau să dau mai departe.”

Cine ți-a fost ție alături în povestea asta?
Peter a fost omul care m-a încurajat în tot acest timp. Cu el am simțit că putem să îl ducem la bun sfârșit, deși nu aveam finanțare, că bugetul inițial se ridica la peste 200.000 de euro dar am reușit să îl facem cu ceva peste 100.000 de euro. Cum este posibil? Nu am avut concerte, așa cum am avut de pildă la festivalul de anul trecut.

În august aveam confirmate doar 50 de baloane, iar în septembrie nu știam dacă avem vreo finanțare. Într-un punct asemănător, Polonia a abandonat, după ce a plănuit minuțios un eveniment de aceeași anvergură.

Noi nu am abandonat, iar balonul cu numărul 100 a venit cu două zile înainte de a începe festivalul.
În plus, poate am fi obținut mai ușor niște bani, dar nu am vrut să facem niciun compromis, nu am vrut mici, Kurtos Kolac și ce se mai găsește de obicei la un festival de acest gen. Tot evenimentul nostru s-a învârtit în jurul unui fus cu zurgălăi.

Fusul cu zurgălăi

Peter: Fusul cu zurgălăi are 8 metri și a fost instalat acolo după ce ni l-a dăruit moș Pupăză, un cioplitor în lemn faimos. El l-a făcut pentru noi și ne-a spus și simbolul ce-l poartă: fusul semnifică dragostea. Când feciorul l-a cioplit și l-a dăruit mândrei lui, îi arată de fapt câteva lucruri: cele 24 de împletituri complexe demonstrează îndemânarea cu care l-a lucrat, dar și faptul că este pregătit pentru o viață de cuplu, oricât de complicată ar fi ea, iar cele nouă găuri de deasupra, unde pune câte un bob de grâu, arată că este gata să întemeieze o familie. Cu aceste semnificații, noi am așezat acest fus gigant în pământul Maramureșului la festivalul din 2017. Iar anul acesta ne-a purtat noroc.

„Petrecerea de final de festival a fost botezul micuței Orla Maria”

Loredana, tu ai fost însărcinată pe tot parcursul organizării evenimentului, iar la momentul festivalului micuța avea câteva săptămâni. Cât de complicat a fost să faceți posibil evenimentul?

Loredana: În 2017 am avut festivalul celor 18 baloane și atunci ne-am dat seama că nu există mod mai frumos de a celebra centenarul decât prin a organiza un maraton, un demers imposibil, ceva ce nu s-a mai văzut până acum în Europa: 100 de baloane în același timp pe cer, într-o zonă neștiută, dintr-o țară pentru care acest sport nu există. A fost imposibil de organizat.

După ce am aflat că sunt însărcinată, nu a durat mult și am realizat că port așa-numita sarcină toxică, ceva ce nu îmi imaginam că pot trăi. Câteva luni nu am reușit să mă ridic din pat. Iar când m-am ridicat, am început să lucrez pentru eveniment, să bat la toate ușile pentru parteneriate și sponsorizări. Și cu cât ne încăpățânam noi mai mult, cu atât ușile se închideau mai degrabă.

Peter: Să înțelegi ce am crezut eu despre acest festival trebuie să știi câteva cuvinte: „fă lucruri incredibile pentru că la ele zâmbește Dumnezeu!” Cam așa se cheamă ce am făcut noi.

După ce un an de zile ne-am zbătut să aducem piloții, baloanele, să avem toate autorizațiile și promisiunea de finanțare orice se putea întâmpla. Gândește-te că putea să plouă. Sau putea să fie ceață. Și nimeni nu ar fi ridicat un balon de la sol. Iar evenimentul ar fi fost un eșec.

Ce am avut noi? Soare. 7 ture din 7 s-a zburat. Iar la două zile după ce s-a terminat evenimentul a plouat. Cum să nu mergi mai departe dacă știi că lui Dumnezeu îi place?

Loredana: Am avut invitați câțiva copii din MagiCAMP, pe care i-am trimis la un zbor liber, la 1000 de metri peste văile Maramureșului. Când s-au întors, m-au căutat. Și ar trebui să înțelegi că tot timpul festivalului, eu și Peter am fost turbați pentru că în fiecare minute era cineva care să tragă de noi cu câte o problemă. Dar când au venit copiii și m-au luat în brațe, ei bine, acela a fost momentul în care am simțit că a meritat. Tot efortul, toată nebunia au meritat.

Fetița noastră avea cinci săptămâni la festival. Nu am reușit să o alăptez cât a durat evenimentul. Dar am avut această înțelegere secretă cu ea. Atunci când adus vestea că vrea să vină pe lume, eu plănuiam să fac școala de pilotaj. Acum al fi fost prima femeie pilot de balon de la noi. Dar am pus totul în așteptare pentru ea. La festival i-a venit și ei rândul să mă aștepte.

În ultima zi am făcut botezul. Și, când am ieșit din biserică, am avut un șoc: un micuț balon cu aer cald, dirijat cu baterie, ne aștepta afară. Iar petrecerea de final de festival a fost botezul micuței Orla Maria. Orla este un vechi nume irlandez și amintește o zeiță strălucită, foarte importantă în mitologia lor.

De ce ai simțit că trebuie să ajungă exact anul acesta 100 de baloane cu aer cald în Maramureș?
Loredana: România tocmai a împlinit 100 de ani de existență. Dar anul Marii Uniri coincide și cu sfârșitul primului război mondial. Așa încât acest eveniment l-am închinat nu doar românilor, ci eroilor din întreaga Europă, care a fost implicată în marele război și care a suferit pierderi uriașe.

Peter: Ce alt mod de a celebra maturizarea acestui popor atât de încercat cum este al vostru să găsim decât acesta? 100 de baloane care zboară lin pe cer în cinstea unui eveniment extraordinar. Cum să celebrezi? Cu un Black Friday Centenar? Asta este doar o altă modalitate de a aduce profit. Nu o celebrare.

Noi am adus împreună oameni care altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată: aviatori care băteau la poarta moroșenilor și primeau bună găzduire, jurnaliști, autorități, săteni, orășeni, copii sau oameni în toată firea s-au adunat aici, au vorbit și s-au bucurat împreună.

Loredana: Organizarea a fost o mare aventură pentru că România este încă foarte la început în acest sport. Aeroclubul României este singura instituție acreditată să poată instrui piloți de balon cu aer cald. Dar la noi există mai puțin de 20 de piloți, primele acreditări s-au făcut abia în 1997 și majoritatea s-au făcut în alte țări. Sportul a ajuns târziu și se dezvoltă încet.

Un balon nou sau personalizat costă în jur de 50.000 de euro, la care se adaugă costurile de manipulare, transport și depozitare, autorizațiile, mentenanța.

Sunt puține baloane și puțini piloți în România, iar asta spune ceva despre provocarea de a avea 100 de baloane cu aer cald în Maramureș. Am avut doar 5 echipe de români, celelalte au venit din alte 24 de țări. Cum am convins 95 de echipe de profesioniști să vină aici, într-o țară despre care nu știau aproape nimic, nici măcar ce condiții de zbor avem sau dacă sunt baloane aici? De-abia atunci a început aventura.

Cum ați făcut?
Loredana: La început mi-a fost greu să îndrăznesc să cred că aș putea să reușesc. La Baia Mare, acest festival are o tradiție de 5 ediții deja. Primele trei au fost organizate de Ioan Istrate, un tip care venea din București, dar care, din lipsă de bani și din cauza distanței, nu a reușit să îl mai organizeze. Eu am fost voluntar în echipa lui și apoi partener la organizare. După ce a renunțat el, festivalul s-a întrerupt.

Mie mi-au trebuit trei ani să îmi iau inima în dinți, dar în 2017 am făcut ediția a IV-a a festivalului, organizată integral de mine. Am adus 18 baloane, deși îmi doream să aduc 25. Cred că a fost greu să conving piloții să vină la un eveniment organizat de o fată, care nu este pilot, care nu are balon și care îi cheamă într-o zonă pe care cei mai mulți nu o știau.

Dar am luat-o pas cu pas, de la un prieten pilot, care a dat mai departe mesajul și așa, din prieten în prieten, am reușit să îi aduc în Maramureș.

Participanții

La fel s-a întâmplat anul acesta. Dintre cei 100 nu a fost un pilot care să fie contactat altfel decât din prieten în prieten. Practic, am creat o mare rețea de prieteni.

Noi am acoperit costurile legate de masă, cazare și gaz de zbor. În plus, printr-o finanțare de la Ministerul Culturii, am reușit să acoperim și costurile de transport din țările lor de origine până aici și înapoi. În iulie, când 50 de piloți confirmaseră că vin pe cheltuiala lor, am primit vestea de la ministerul Culturii și le-am scris tuturor: „mai adu un prieten!”. Iar numărul s-a dublat.

În octombrie, cu două zile înainte de a începe evenimentul, am primit vestea că va veni și balonul cu numărul 100.

Ce îi mână pe ei în luptă?
Loredana: Dragul de zbor și curiozitatea de a cunoaște oameni. Piloții de baloane adoră să zboare în locuri cât mai diverse, iar alternanța deal-vale ce se găsește aici în Maramureș nu este nici periculoasă, nici banală. Nu se zboară dacă este ceață prea puternică, dacă plouă, dacă ninge sau dacă plafonul de nori este prea jos. Iar noi avem toate aceste condiții și avantaje.

De care veți profita și anul viitor, la următoarea ediție a festivalului?
Loredana: Nu știm încă dacă vom organiza o altă ediție, câtă vreme nici acum, la două luni de la eveniment decontul de la primărie nu a fost făcut. Am amânat toate plățile, nici nu mai contează că noi am muncit un an fără să avem un salariu, dar sunt dezamăgită că lucruri care puteau ajunge la un deznodământ, au rămas nefinalizate.

Continuu să dau emailuri explicative și să amân plăți. Plăți care au acoperit cel mai mare festival de baloane din Europa, creat de doi „nebuni” și o mână de voluntari.

Și, oricât de lipsit de modestie ar suna, spune-mi un singur eveniment de calibrul acestui festival care să mai fi existat anul acesta în România, în cinstea Marii uniri și a sfârșitului unui război care a decimat Europa. Câte au fost? Despre asta vorbim.

Inspiring PeopleLife Stories
Share this article