În sfârşit o nuntă cu happy-ending în Game of Thrones - LIFE.ro
Mergi la conținut

În sfârşit o nuntă cu happy-ending în Game of Thrones

După cum bine ştim, nunţile din serialul Game of Thrones nu au fost evenimente prea fericite. Numele celor trei nunţi din GoT au fost cât se poate de explicite, în funcţie de cruzimea la care a trebuit să luăm parte, ca spectatori.
Share this article

După cum bine ştim, nunţile din serialul Game of Thrones nu au fost evenimente prea fericite. Însă zvonurile din „cele 7 regate” prevestesc un happy-end. După ce au format o pereche minunată pe ecrane, Jon Snow şi Ygritte fac pasul cel mare şi în viaţa reală.

Potrivit ziarelor britanice (The Sun şi Mirror.co.uk), actorul Kit Harington, îndrăgitul Rege al Nordului, din Game of Thrones, s-a logodit cu actriţa Rose Leslie (Ygritte, un Wildling de dincolo de Zid) şi urmează să se căsătorească.

Oricât de tristă ar fi vestea pentru admiratoarele lui Kit Harington, zvonurile nu sunt atât de neaşteptate. Cei doi sunt împreună din anul 2012 şi, deşi au ţinut relaţia lor secretă o perioadă de timp, de curând cei doi s-au mutat împreună.

Sursele publicaţiilor britanice susţin că data nunţii nu este încă fixată, dar se aşteaptă ca mirii să o decidă cât de curând.

Şi dacă tot vorbim despre nunţi şi Game of Thrones, să facem o scurtă recapitulare a nunţilor teribile din acest serial, nu înainte de a le dori celor doi actori o nuntă ca în poveşti (dar nu cele scrise de George R. R. Martin!).

Leslie Rose şi Kit Harington. Foto: Hepta

Numele celor trei nunţi din GoT au fost cât se poate de explicite, în funcţie de cruzimea la care a trebuit să luăm parte, ca spectatori.

După Red Wedding (Nunta roşie) au murit mulţi membri ai familiei Stark într-o adevărată baie de sânge pusă la cale de clanurile Bolton şi Frey.

Purple Wedding (Nunta mov) a primit acest nume după Joffrey Lannister este otrăvit la propria ceremonie, sub ochii proaspetei mirese, Margaery. Şi ne amintim cu toţii culoarea mirelui pe moarte!

A fost şi o Nuntă neagră în Game of Thrones. Black Wedding a primit acest nume tocmai pentru că întreaga poveste a fost conturată în tuşe sumbre, negre de-a dreptul – o nuntă la care mireasa este violată cu brutalitate. Este vorba despre nunta forţată dintre Ramsey Bolton şi Sansa Stark, desigur.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora