Îngrijirea buzelor iarna - LIFE.ro
Mergi la conținut

Îngrijirea buzelor iarna

Dacă de îndată ce se răceşte vremea buzele încep să ţi se usuce, foloseşti cantităţi industriale de balsam de buze dar fără efect, atunci cu siguranţă ai nevoie de sfaturile de mai jos. Iată ce poţi face pentru a avea buze frumoase şi hidratate chiar şi atunci când mercurul din termometre coboară sub zero grade Celsius.
Share this article

Dacă de îndată ce se răceşte vremea buzele încep să ţi se usuce, foloseşti cantităţi industriale de balsam de buze dar fără efect, atunci cu siguranţă ai nevoie de sfaturile de mai jos. Iată ce poţi face pentru a avea buze frumoase şi hidratate chiar şi atunci când mercurul din termometre coboară sub zero grade Celsius. 

De ce ni se usucă buzele

Aerul rece şi uscat este vinovat, fiindcă favorizează evaporarea apei din ţesuturi, şi asta se poate întâmpla chiar dacă foloseşti balsamuri cu ingrediente hidratante. Poate ai tendinţa să-ţi umezeşti buzele cu limba, fiindcă le simţi mai uscate decât de obicei şi atunci acestea sunt şi mai vulnerabile la factorii agresivi din mediu, devenind uscate sau chiar crăpate. De asemenea, aerul cald şi uscat din încăperile încălzite artificial şi aerisite rar favorizează apariţia buzelor uscate. 

Prevenţie şi remedii

Chiar dacă foloseşti balsamuri pentru buze cu ingrediente hidratante, vei avea nevoie şi de substanţe ocluzive, care să împiedice efectiv deshidratarea. Caută produse care au în compoziţie lanolină, ulei mineral sau diverse uleiuri vegetale. Aplică un astfel de balsam ori de câte ori simţi nevoia. Foloseşte un produs cu lanolină seara, pentru a împiedica deshidratarea pielii în timpul nopţii. Dacă obişnuieşte să te rujezi cu produse rezistente la transfer atunci este posibil că acestea să accentueze uscăciunea buzelor. Încearcă să foloseşti rujuri hidratante sau gloss-uri cu uleiuri nutritive. Vaselina cosmetică este un remediu bun şi la îndemână, este incoloră şi se poate aplica peste rujuri cremoase sau peste cele rezistente dând un plus de luciu buzelor dar şi un plus de hidratare. S-ar putea că formula rujurilor rezistente să nu fie compatibilă cu vaselina, astfel că nu vor mai rămâne impecabile, ca la prima aplicare. Foloseşte un ulei demachiant pentru a îndepărta rujurile rezistente cât mai delicat, fără a agresa pielea. Imediat după demachiere, aplică o cremă cu panthenol 6%, apoi un balsam. 

Semnale de alarmă

Dacă buzele sunt crăpate şi apar sângerări ori ai colţurile gurii crăpate timp îndelungat atunci e posibil să te confrunţi cu anumite carenţe de vitamine ori minerale, aşa că ar fi indicat să mergi la un control medical şi să soliciţi analize amănunţite. Colţurile crăpate ale gurii pot fi şi semn al unei micoze, aşa că nu se vor vindeca cu un simplu balsam ci cu un tratament antimicotic. Şi virusul herpetic poate avea astfel de manifestări, aşa că atunci când observi astfel de simptome trebuie să mergi la medic. Candida poate avea ca manifestări crăparea colţurilor gurii însă această se poate extinde şi la nivel bucal şi stomacal, aşa că doar un specialist îţi poate prescrie un tratament corespunzător.

Produse recomandate:

Balsam de buze cu aromă de mentă Soft Balmi Mint, 29 lei, exclusiv în magazinele Douglas

Balsam reparator pentru buze uscate şi crăpate, 8 lei, Carmex

Balsam de buze Atoderm, 21 lei, Bioderma

Balsam Eclat Minute Huile Confort Levres, 84 lei, Clarins

Balsam 101 Ointment Multibalm, 50 lei, Lanolips, exclusiv în magazinele Sephora

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora