Îngrijirea călcâielor acasă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Îngrijirea călcâielor acasă

Îngrijirea călcâielor acasă se poate face simplu şi uşor, aşa că urmează sfaturile mele şi vei avea o pedichiură de fotomodel.
Share this article

Este iulie, e vremea sandalelor şi a ungiilor colorate. Iar în acest tablou de vară nu-şi au locul călcâiele crăpate, de aceea trebuie să le acorzi atenţie şi să le hidratezi corespunzător. Îngrijirea călcâielor acasă se poate face simplu şi uşor, aşa că urmează sfaturile mele şi vei avea o pedichiură de fotomodel.

Pasul 1 – curăţare şi exfoliere

Pielea crăpată este, în mare parte, formată din acumulări de celule moarte şi este extrem de inestetică. Dacă nu o poţi îndepărta în totalitate folosind o pilă pentru călcâie sau o piatră ponce, atunci soluţia este să apelezi la şosetele exfoliante care conţin acid salicilic. Mie îmi plac cele de la Parasoftin, care se lasă să acţioneze între 60 şi 90 de minute. Nu vei observa nicio schimbare imediat, însă în decurs de trei până la cinci zile vei vedea cum toată pielea moartă se exfoliază. De aceea, este recomandat ca în aceste zile să porţi încălţări care să mascheze acest procedeu, fiindcă picioarele tale vor arăta uşor inestetic. Poţi grăbi procesul folosindu-te de băi calde dar şi de pila pentru picioare sau de un scrub pe bază de sare ori zahăr. Vei vedea cum pielea va redeveni fină iar bătăturile şi alte urme inestetice vor dispărea.

Extra îngrijire

Pentru a menţine pielea călcâielor fină şi sănătoasă, trebuie să o hidratezi şi ă foloseşti produse emoliente din abundenţă. Ai mai multe opţiuni la îndemână pentru îngrijirea călcâielor acasă, iar dacă dimineaţa poţi aplica un gel care să intre rapid în piele, seara este necesar să foloseşti ceva emolient, chiar cu ingrediente ocluzive. De exemplu, ar fi bine să îţi faci masaj cu ulei vegetal din când în când, să porţi şosete din bumbac şi să-l laşi să acţioneze peste noapte. Apoi, seară de seară, este recomandat să foloseşti o cremă pentru călcâie, cu ingrediente foarte emoliente şi reparatoare, de exemplu: glicerină, uree, vaselină etc. Iar dacă vrei să previi crăpăturile, atunci poţi pepara o mixtură cu aspirină pisată şi vaselină sau cremă pentru călcâie, pe care să o aplici cel puţin odată pe săptămână.

Pedichiură trendy

Dacă vrei o pedichiură care să fie admirată, inspiră-te din propunerile nail artiştilor care se ocupă de unghiile celebrităţilor. De exemplu, Michelle Humphrey, cea care le colorează unghiile unor persoane faimoase, precum Lily Allen, Katy Perry, Lana Del Rey, Cate Blanchett, Fergie sau Paris Hilton, îţi propune să încerci pedichiura cu lac de unghii metalic cu finisaj holografic. Efectul este wow! Dacă îţi place stilul surorilor Kardashian, atunci aruncă un ochi pe pagina de Instagram a lui Kimmie Kyees. Vei găsi o mulţime de idei, de la nuanţe pastelate, până la tonuri vibrante. Sau poate vrei să testezi o pedichiură de fotomodel, á la Alessandra Ambrosio, Doutzen Kroes, Irina Shayk ori Miranda Kerr. Atunci inspiră-te din modelele de pedichiură propuse de Fleury Rose Fresh.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora