Un interviu ca o călătorie prin cărțile din frumoasa viață a autoarei finesocietycurator.ro, Diana Cosmin.
„Frumoasa viață” nu e scris întâmplător aici. Oricine citește beletristică (și nu numai) știe că noi, cititorii, avem două vieți. Una e a realității de zi cu zi, în care mergem la birou, gătim cina pentru familie și plătim facturi. Iar alta e cea interioară, invizibilă pentru cei din jur, în care trăim o viață paralelă alături de personajele din cartea pe care o citim la momentul respectiv.
Diana Cosmin, autoarea finesocietycurator.ro, iubește cărțile, scrie despre ele și, deseori, recomandările ei de lectură au fost o inspirație în momente în care nu mai știam ce să citesc. Am vrut să aflu, în cele ce urmează, care sunt cărțile care au influențat-o, au schimbat-o sau pe care pur și simplu nu le-a putut uita.
Spune-ne câteva cuvinte despre o carte care ți-a plăcut foarte mult – de la poveste la scriitură.
Mi s-a părut foarte complicată întrebarea, recunosc, fiindcă eu îmi adun lecturile în niște sertărașe mentale, pe categorii, și mi-e greu să le amestec. Mai precis, sunt un mix de literatură românească contemporană, multe cărți de memorii, beletristică de toate felurile (inclusiv multe cărți cu mistere și horror), dar și cărți științifice pe teme de actualitate. Sunt ca un platouaș cu de toate, literar, așa că o să prezint mai multe cărți:
Categoria Literatură românească contemporană
Îmi place să descopăr autori contemporani care au condei și savoare. Din această categorie o favorită este Laura Ionescu cu Nu te găsesc pe nicăieri, o carte superbă și profundă despre pierderea mamei ei, dar îmi plac și cărțile Laviniei Braniște sau seria Lelian a lui Octavian Soviany (povestea ficționalizată a lui Paul Verlaine, senzațional scrisă).
Din categoria poveștilor cu o componentă supranaturală, m-au surprins Paturi oculte de Doina Ruști și Sufletul lumii, de Camelia Cavadia, și spun „surprins” pentru că în general nu gust acest gen de povești. Dar m-au prins și mi-au rămas în minte pentru totdeauna, așa că le pot include în categoria memorabilelor.
Iubesc teatrul și îmi place să citesc cărțile pe baza cărora s-au făcut spectacole de teatru. O favorită este Ce preferi? a lui Dan Coman, pe baza căreia s-a făcut spectacolul La câțiva oameni distanță de tine, în regia lui Radu Afrim, despre viața în România și mai multe existențe diferite care se intersectează ca într-un joc de Tetris.
De asemenea, romanele polițiste ale lui Tony Mott (pseudonimul Antonetei Galeș) reprezintă una dintre plăcerile mele total nevinovate.
Categoria Mistere
Toate cărțile islandezei Yrsa Sigurdardottir, favorita mea, care reușește să creeze niște intrigi atât de elaborate și totuși logice încât la final ai senzația că ți-ai ținut răsuflarea preț de 400 de pagini. Recomand în mod special The Doll și Why Did You Lie?. Aceasta din urmă are și un cadru de desfășurare care o să vă fascineze inevitabil: farul islandez Stóridrangur, o stâncă minusculă aflată undeva în mijlocul mării.
Categoria Memorii
Îmi plac oamenii, poate de asta vreau să le aflu poveștile în amănunt, așa că am citit de toate, de la biografii istorice până la memoriile artiștilor preferați. Pentru cei care își doresc povești din vremuri de demult, recomand Amintirile lui Zoe Cămărășescu, absolut fermecătoare, la fel și povestea lui Tutu George Georgescu, Dintr-un secol de viață, ce să smulgi amintirilor?, precum și Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene, de Silvia Colfescu.
Îmi plac oamenii, poate de asta vreau să le aflu poveștile în amănunt
Cele mai interesante revelații le-am avut din memorii în care am intrat fără mari așteptări, cel mai recent Spațiul viselor, volumul de memorii al regizorului David Lynch. Urmărindu-i serialele, aveam impresia că este un om cu o viață interioară destul de întunecată, iar în carte am descoperit că era cel mai solar personaj posibil, un adept al gândirii pozitive și o persoană care vorbea despre manifestare și puterea gândurilor cu mult înainte de acest trend din prezent. Uneori, memoriile îți distrug unele prejudecăți sau preconcepții și consider asta un exercițiu foarte bun pentru viață în general. De asemenea, în cartea actriței Geena Davis (Thelma din Thelma & Louise) m-am regăsit atât de tare ca personalitate încât aveam impresia că scrie despre mine. Avem niște nesiguranțe comune și am fost educate atât de asemănător încât pe măsură ce citeam aveam impresia că am trăit aceeași viață. Minus partea cu Hollywood. La fel de tare m-am regăsit și în Jurnalul Oanei Pellea, care mi-a plăcut enorm.
Categoria Beletristică
Matt Haig este unul dintre favoriții mei (Biblioteca de la miezul nopții rămâne favorita, pentru toți cei care se întreabă Ce ar fi fost dacă?), la fel și Andrei Makine (Femeia care aștepta este romanul lui care m-a atins cel mai tare, într-un moment în care aveam impresia că sunt blocată într-un episod de viață) și Anna Gavalda (Aș vrea să mă aștepte și pe mine cineva și O iubeam sunt o serie de povestiri despre viață, iubire și dezamăgire care locuiesc pe termen nedefinit în sufletul meu). De asemenea, am o slăbiciune pentru poveștile familiilor americane, întinse pe mai multe generații, și aștept de trei ani continuarea de la romanul Crossroads al lui Jonathan Franzen, care este exact pe acest calapod.
O carte care te-a marcat, care te-a schimbat sau te-a ajutat într-un moment anume
După o despărțire, când aveam 21 de ani: Istoria Iubirii de Nicole Krauss
Este povestea unui bătrân care rememorează o iubire pierdută, în amintirea căreia a scris și o carte, iar citirea ei a coincis la acel moment cu o despărțire din categoria „S-a sfârșit lumea, nimic nu va mai fi la fel”, așa cum numai la 20 de ani poți să crezi că e posibil. Am asociat această carte cu acel moment și, de câte ori m-am mai întors la ea de-a lungul vremii, am simțit-o încărcată parcă de tristețea de atunci, chiar dacă acum naivitatea mea mă face să zâmbesc. La fel ca hainele, simt că și cărțile înmagazinează versiuni mai vechi ale noastre, pe care suntem dispuși (sau nu) să le vizităm. Am inclusiv un carnet în care mi-am notat citate din ea, cam atât de mare a fost impactul ei asupra mea, la acea vreme. De fapt, obișnuiesc să colecționez citate din toate cărțile care îmi plac, doar că acum fac poze și le țin în foldere pe telefon.
„Atunci i-a mărturisit adevărul. Cel puțin a încercat să-i spună adevărul, dar ceea ce a ieșit de pe buzele lui a fost doar o jumătate de adevăr. Mai târziu, mult mai târziu, și-a dat seama că îi este cu neputință să se elibereze de un mare regret: în cel mai important moment din viața lui, alesese cuvintele cele mai nepotrivite.”
După o pierdere: The Curriculum Vitae of Aurora Ortiz de Almudena Solana
Aurora Ortiz este o femeie singură, care-și revine după un moment dificil, și căreia nu i se întâmplă, aparent, nimic deosebit. Nu trăiește povești de dragoste ca-n filme, nu caută lucruri extraordinare, dar în monotonia propriei existențe, Aurora reușește să își contureze un drum, să găsească mici bucurii, să-și poarte atât darurile, cât și nefericirile, cu o teribilă seninătate. M-a atins foarte tare la vremea în care am citit-o, după ce l-am pierdut pe bunicul meu.
Într-un moment în care simțeam că sunt într-un blocaj sau început de depresie: Iernile Sufletului de Katherine May.
A fost cartea care m-a făcut să înțeleg că există perioade din viață în care avem nevoie să ne închidem în noi și să ne remontăm și că uneori e perfect în regulă să fim nemulțumiți sau să ne simțim fără vlagă și fără motivație. Nu putem fi ca niște raze de soare în fiecare moment al existenței noastre, fără ca asta să însemne că e ceva defect la noi. Există perioade de hibernare în care totul pare gri, dar pe care, dacă ne dăm voie să le trecem în loc să ne luptăm cu ele, ne pregătesc pentru niște primăveri minunate.
O poveste de dragoste dintr-o carte cu care rezonezi în mod special
Dincolo de Istoria iubirii, pe care am pomenit-o mai sus, m-a marcat o piesă a Luciei Demetrius – Trei generații, pe care am văzut-o ulterior montată la Teatrul Odeon. Încă se joacă și este spectacolul de la care am plecat cu lacrimi șiroind pe obraji. Este, așa cum spune și titlul, povestea a trei generații de tinere femei care nu reușesc să-și trăiască iubirile fiindcă familiile lor au alte gânduri pentru ele și pentru că trebuie să plătească greșelile părinților lor. Deși fiecare generație se răzvrătește, într-un final toate se resemnează și ajung să perpetueze aceleași tipare. E foarte frumos scrisă și e cumva ca-n viață.
Cărțile Luciei Demetrius nu au mai fost reeditate, eu le găsesc la anticariate și recomand experiența în sine. Am o plăcere să scotocesc după cărți vechi, pe care nu le mai găsim în librăriile din prezent, și adesea am făcut descoperiri extraordinare. Așa cum există filme vechi și uitate, există și cărți uitate de timp, dar care sunt adevărate bijuterii.
Așa cum există filme vechi și uitate, există și cărți uitate de timp, dar care sunt adevărate bijuterii.
O carte la care revii din când în când
Cu siguranță cărțile lui Dominique Loreau, o autoare franceză care locuiește în Japonia și scrie despre arta de a trăi frumos și simplu, integrând stilul francez și cel japonez. Am descoperit-o acum un deceniu, cu Arta simplității și cred că i-am citit toate cărțile de atunci încoace. Are un condei fabulos și reușește să descrie cu aplomb și savoare orice, de la minimalism ca stare de spirit până la felul în care faci ordine într-o geantă. De altfel are și o carte despre cum menajul casei este curățenia sufletului (Arta de a face curat în casă și în suflet, cum a fost tradusă la noi), care m-a inspirat în 2015 să schimb complet felul în care îmi curăț apartamentul. La peste 10 ani distanță încă aplic toate principiile de acolo și am scris și un articol la acea vreme, articol care e în continuare în topul celor mai citite materiale de pe site. Deci ceva clar face bine doamna Loreau.
O carte pe care o recomanzi oricui te întreabă ce să mai citească
Trilogia lui Valerie Perrin, îi zic trilogie deși ele nu sunt legate între ele, dar le-am citit una după cealaltă, fiindcă m-am îndrăgostit de scriitura ei: Apă proaspătă pentru flori, Trei și Duminicile iubirilor pierdute. Nu cred în lecturi „obligatorii”, dar sunt cărți cu o scriitură superbă, care te prind în mrejele lor foarte rapid și tind să cred că ar putea scoate din blocaje literare sau din plictiseală orice cititor blazat sau care nu știe ce să mai citească. Sunt centrate în jurul unor relații interumane profunde, cu tot zbuciumul și euforia pe care le implică acest lucru, și toate au și câte un mic twist nesperat.
Alte cărți care te-au marcat
Eleganța ariciului de Muriel Barbery
Am observat că mă regăsesc foarte tare în personaje care sunt puțin neînțelese sau atipice, iar în această carte am empatizat atât cu Renee, cât și cu micuța Paloma, deși sunt din registre complet diferite. La momentul respectiv a fost o lectură care m-a ajutat să mă simt mai puțin singură și ciudată, iar scriitura este pur și simplu superbă. Practic este povestea unei portărese dintr-un imobil parizian care leagă o prietenie improbabilă cu o fetiță singuratică de 12 ani și cu un domn japonez misterios. Deși premisa pare stranie, este o poveste absolut minunată și care rămâne cu tine pentru totdeauna.
Foto: arhiva personală
