Despre grație, feminitate și despre cum rochiile de care ne îndrăgostim ajung, într-un final, să fie ale noastre.
Există un atribut feminin inexplicabil, care face ca o rochie la care ne-a rămas gândul – dar pe care nu am cumpărat-o atunci când am văzut-o pentru prima dată – să devină a noastră, mai devreme sau mai târziu. Ionela Năstase, mereu o prezență elegantă, delicată și feminină, știe asta foarte bine. Pentru că asta i s-a întâmplat cu una dintre rochiile pe care le iubește cel mai mult.
Mi-am dorit mult să o avem invitată la rubrica „My life in dresses” pentru că, în imaginația mea, ea e aproape mereu îmbrăcată în rochie – la evenimente, în postările de pe Instagram, până la emisiunea „La Cină”, pe care o prezintă. „Iată o adevărată iubitoare a acestui obiect vestimentar”, mi-am zis, iar poveștile ei mi-au confirmat-o din plin.
Preferata mea e istoria rochiei pe care a păstrat-o de la 18 ani. Citiți mai jos și o să vedeți de ce.
Rochia de mireasă
„Uneori cauți mult o rochie, iar alteori rochia te găsește ea pe tine. Așa a fost în cazul meu.
O căutasem mult, fără să găsesc ceva care să-mi dea senzația aceea de «gata, asta e». Până într-o zi, când mi-a apărut pe Instagram, purtată de Diana Enciu într-o fotografie superbă. Mi-a atras imediat atenția. Am aflat că era o creație Maria Lucia Hohan și mi-a plăcut cu atât mai mult faptul că designerul era român.
A fost una dintre acele alegeri făcute mai degrabă din instinct decât după o listă de criterii. Am văzut-o și am știut că aceea era rochia. Da, n-am fost o mireasă cu crinolină. :)”
Rochia de la 50 de ani
„Pentru petrecerea mea de 50 de ani, recunosc, am avut o adevărată misiune: să găsesc rochia perfectă, mai ales că lucrasem intens la sală vreo trei luni.
M-am gândit mult la ce aș vrea să port și am cumpărat chiar și câteva variante, dar nimic nu părea suficient de special. Până când am plecat la Roma, la cea mai bună prietenă a mea, și am găsit-o.
Era o rochie Dolce & Gabbana, cu cireșe. Spectaculoasă și, pentru mine, aproape simbolică: sunt născută în iunie, luna cireșelor roșii, coapte și dulci. Numai când mă gândesc la ele îmi plouă în gură.
Problema era prețul. Mi s-a părut scumpă și am plecat fără ea. Doar că rochia a plecat, cumva, cu mine. Am continuat să mă gândesc la ea, iar când am ajuns acasă, i-am povestit lui Vlad (n.r. Vlad Petreanu, soțul Ionelei), probabil cu suficient dramatism, cum găsisem rochia perfectă și avusesem inexplicabila idee de a nu o cumpăra.
El a rezolvat rapid dilema și mi-a făcut-o cadou.
Am sunat-o pe prietena mea din Italia și am rugat-o să se întoarcă la magazin. Am stat cu emoții, temându-mă că poate n-o mai găsește. Dar rochia era acolo. Și, bonus, între timp fusese și puțin redusă.”
Uneori, universul chiar știe să confirme o achiziție.
Rochia neagră perfectă
„Cred că fiecare femeie are nevoie de o rochie neagră în care să se simtă impecabil. A mea este creată de Alina Cernătescu.
Am purtat-o de mai multe ori și n-am avut niciodată sentimentul că «am repetat o ținută». Dimpotrivă. Este una dintre acele rochii care capătă viață de fiecare dată când o îmbraci.
Prietenele mele mi-au spus că este făcută pentru mine și că îmi stă foarte bine. Iar eu tind să le cred.
Pentru că, până la urmă, rochia perfectă nu este neapărat cea mai spectaculoasă. Este cea în care te simți cel mai bine în pielea ta.”
„Cred că fiecare femeie are nevoie de o rochie neagră în care să se simtă impecabil.”
Rochia de la 18 ani
„Aceasta este, probabil, rochia cu cea mai lungă poveste.
Aveam 18 ani, eram în ultimul an de liceu și locuiam în Călărași. Am venit la București și mi-am cumpărat câteva haine din Pavilionul H. Cine este de vârsta mea știe ce însemna locul acela: un soi de paradis vestimentar al anilor ’90, cu mult entuziasm, multe descoperiri și senzația că puteai găsi acolo orice.
Rochia aceasta este de atunci și am păstrat-o în toate aceste decenii.
În parte, din nostalgie. În parte, pentru poveste. Dar și dintr-un motiv foarte simplu, pe care, recunosc, îmi place enorm să-l spun: încă îmi vine.
Am 60 de kilograme de 32 de ani. Ceea ce înseamnă că unele rochii devin vintage, dar talia rămâne consecventă. Mama și tata, vă mulțumesc!”
„Rochia perfectă nu este neapărat cea mai spectaculoasă. Este cea în care te simți cel mai bine în pielea ta.”
Rochiile-surori
„Am și această categorie, dar nu din motivele la care v-ați gândi. Sunt surori pentru că le-am cumpărat în același minut. Eram în Spania, într-un mall, le-am probat pe amândouă și, pusă în fața unei alegeri imposibile, am ales matur și responsabil: le-am luat pe amândouă.
Două rochii Carolina Herrera: una roșie, una verde. Una lungă, una midi. Foarte diferite, așadar — surori, nu gemene. Dar amândouă spectaculoase și amândouă purtate pe scenă. Pentru că, dacă tot faci o extravaganță, măcar s-o vadă lumea.
Mai am multe rochii și multe povești, dar vi le spun în episodul următor.”
Foto: arhiva personală
