Ioana Enache, GM Amway România, Bulgaria și Grecia: „Eu nu am urmărit funcții, ci să fac lucrurile foarte bine, să am o semnătură care să facă diferența în mediul de afaceri” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ioana Enache a devenit liderul Amway în urmă cu mai bine de 7 ani. Conduce acum divizia regională a companiei, care cuprinde România, Bulgaria și Grecia, dezvoltă o strategie de coordonare concentrată pe „eficienta si eleganță”, #leadershipwithgrace și încearcă să lase o „semnătură” vizibilă în mediul de afaceri românesc.

Are un băiat adolescent, student la o școală din Londra, adoră să se plimbe la răsărit pe malul lacului Herăstrău și a renovat și  decorat, împreună cu soțul ei, atât o casă veche din Sinaia cât și câteva apartamente interbelice din București, ca parte a business-ului familiei, numit Poem Boem.

Cât de complicat/simplu a fost să reziști în această zonă de top business, zice-se ocupată în special de bărbați?

Este o zonă foarte importantă a deciziei și responsabilității. Adevărul este că eu nu cred într-o mare diferențiere între femei și bărbați în lumea afacerilor. Poate că femeile au mai puțin curaj pe alocuri și nu aleg un drum atât de colțuros, știu însă că odată ajuns în locul în care competența contează, nu mai este important dacă ești femeie sau bărbat, ci să fii foarte bun în ce faci, să fii determinat și să ai valori corecte.

Mă gândesc acum dacă am trăit vreun moment în care să fie evidentă vreo diferențiere de gen și îmi amintesc singura ocazie in care a fost avansat un bărbat în locul meu, dar asta s-a întâmplat pentru că la acel moment eu nu știam foarte bine limba engleză, iar el putea argumenta mult mai bine decât mine. Ce am făcut eu? Am luat meditații de limba engleză fiindcă mi-am dat seama că, în ciuda faptului că știam foarte multe lucruri, nu le puteam exprima cum trebuie.

Aveam 23 de ani și vreme de doi ani de zile, vineri seara, săptămână după săptămână, mașina mea era parcată în zona Dorobanți, unde aveam profesoara de engleză și amuzant este că prietenii credeau că am un iubit acolo pe care nu vreau să îl prezint găștii 😊.

Ce vreau să spun cu asta? Că dacă faci lucrurile bine nu contează diferența de gen. Eu nu am urmărit funcții, ci să fac lucrurile foarte bine, să am o „semnătură” care să facă diferența în mediul de afaceri, iar restul carierei s-a împlinit firesc.

În Amway, prin natura business-ului, am găsit un loc în care lucrăm cu antreprenori, oameni care își doresc la început să adauge un mic venit suplimentar, după care, dacă sunt determinați, pun „în ecuație” timp, muncă, efort, încep să aibă venituri suficient de mari si așa se face că după un timp își părăsesc job-urile și ajung să aibă un demers antreprenorial de succes.

Ioana Enache, GM Amway

Munca noastră în această companie este, de fapt, să găsim în permanență programe care să îi motiveze, câtă vreme ei nu sunt angajații noștri, deci nu răspund criteriilor consacrate legate de obiective și recompense. Dacă ei nu au bucuria de a fi cu noi și nu reușim să creăm o formulă de win-win, ei nu rămân în acest parteneriat. Sunt impresionata și recunoscătoare pentru calitatea umana si profesionalismul pe care îl întâlnim de fiecare data la partenerii noștri de business, atât in Romania cat si in Bulgaria si Grecia.

Cum faceți asta?

Este un model de business, bazat pe ideea de meritocrație, pe care l-au creat fondatorii în urmă cu 60 de ani și care rezistă și acum neschimbat. Ecuația este simplă: dacă aloci timp pentru studiu si dezvoltare individuala, pentru prezentările de produse si construcția afacerii, câștigul este pe măsură.

Pe de altă parte, noi suntem deja cunoscuți și apreciați pentru modul în care investim în oameni, în educația și instruirea lor. Avem Amway-Academy, adică o serie de cursuri pe care le oferim acum și online, astfel încât să nu fie necesară deplasarea oamenilor dintr-un oraș în altul.

Să detaliem ideea de antreprenori pe care îi atrageți în afacere.

Lucrul frumos în această afacere este că oamenii care decid să schimbe ceva în viața lor, decid drumul și modul în care o fac.

Noi punem la dispoziție un portofoliu extraordinar de produse, care are la bază foarte multă inovație, cercetare, patente noi. Avem foarte multe produse premium, care nu se găsesc pe rafturile magazinelor.

Artistry, gama de produse cosmetice, se află în topul mondial al produselor de îngrijire a tenului, în primele zece.

Nutrilite este brandul numărul 1 mondial pentru vitamine si suplimente alimentare, conform Euromonitor. Ne place să spunem că suplimentele Nutrilite aduc împreună tot ce-i mai bun în natura cu tot ce-i mai inovator în știință, pentru a oferi consumatorilor produse sigure, de cea mai înaltă calitate. Amway are standarde foarte riguroase și încearcă sa controleze cat mai bine procesul de producție, de la sămânță, la supliment. Nutrilite este singurul brand mondial care cultivă, recoltează și procesează plantele în ferme proprii, certificate organic.

Vorbesc așadar despre o filozofie de afaceri foarte interesantă. Amway este o afacere de familie care crește de 60 de ani neîntrerupt și are succes în toată lumea, fiindcă a avut puterea să rămână actuala chiar și acum, în secolul XXI.

Dacă te uiți pe studii si previziuni de macro-economice vei realiza că mobilitatea oamenilor va crește foarte mult în următorii ani, că se vor orienta mai puțin către slujbe stabile și mai mult spre proiecte și antreprenoriat. Așa încât, modelul de business Amway este orientat exact către ceea ce se caută în lume.

Dacă revenim la antreprenorii noștri, pot să-ți spun că sunt doua mari motive pentru care ei ni se alătură. Unora le plac foarte mult produsele și vor sa aibă acces la produse premium, la preturi competitive. Alții ajung la noi fiindcă își doresc un venit suplimentar și am aici exemplul unui coleg foarte simpatic, tânăr student, care a început dorindu-și doar bani pentru o vacanță si acum a dezvoltat cu succes propria afacere Amway.  Sunt fascinante si foarte diferite motivațiile oamenilor.

După ce intră în afacere, noii antreprenori sunt mereu ajutați de cineva care are mai multa experiență in afacere. Pornesc deci cu un avantaj: o echipă care funcționează ca o plasă de siguranță, fiindcă toată lumea de acolo își dorește ca ei să aibă succes (acesta este modelul de afacere Amway).

Tu vii cu un tip de personalitate antreprenorială și ajungi într-o funcție de General Manager. Cum te schimbă acest loc sau cum l-ai schimbat tu pe el?

M-a ajutat foarte mult parcursul meu anterior. Am lucrat și în multinaționale puternice, americane, britanice, unde am învățat enorm. Apoi am avut firma mea de consultanță timp de opt ani si am deschis, împreună cu soțul meu acest mic business de familie, Poem Boem.

Ambele experiențe antreprenoriale m-au expus la ce înseamnă să ai afacerea ta, să ai resurse limitate, să fii nevoit să înțelegi exact ce scrie contabilul în primul contract, să faci cărți de muncă, să înțelegi impozitul sau TVA-ul care trebuie plătit pe 25 ale lunii și așa mai departe. Mai mult decât atât, în toată această perioadă nu ai niciun venit în afară de cel pe care îl generezi tu.

Având atât experiența de lucru în multinaționale, cât și cea antreprenorială, mi se pare că jobul de acum îmi vine mănușă pentru ca lucrez cu antreprenori, într-o companie multinaționala. În plus, sincer, este greu ca ceva să poată înlocui bucuria de a vedea partenerii noștri dezvoltând atât afacerile proprii cat si competente si cunoștințe noi.

Ioana Enache, GM Amway

Care este provocarea de a conduce o companie cum este Amway la nivel regional?

Sunt două tipuri de provocări: una este dată de faptul că viața mea se întâmplă între avioane, sunt mult timp plecată in si din țară, cu bagajul tot timpul făcut, iar acesta este un preț pe care mi l-am asumat și pe care trebuie să îl plătesc.

A doua mare provocare ține de cultura țării și de maniera în care oamenii fac afaceri. Am crezut la început că intuiesc aceste detalii, dar am aflat că este o mare diferență față de așteptările mele astfel ca depun un efort considerabil încercând de fiecare data sa ma asigur că înțeleg foarte bine atât cultura fiecărei țări cât și motivația oamenilor.

Țări geografic foarte apropiate, ca România și Bulgaria, sunt extrem de diferite cultural și ca motivație a celor care dezvolta o afacere. Totodată, de la vacanțele  în Grecia până la a face afaceri cu grecii am descoperit o diferență uriașă. Și dacă te gândești numai la proverbialul gest al bulgarilor de a răspunde da și nu cu o mișcare din cap complet opusă modului în care o facem noi îți dai seama ca mici provocări sunt la tot pasul.

Norocul meu a fost că am realizat că oamenii zâmbeau, adică dădeau din cap că „nu”, dar zâmbeau. Deci era de bine. (râde)

Cum reușești să rămâi tu însăți, cu rutinele tale, cu un stil de viață sănătos, cu sport și citit într-un program de muncă super încărcat?

Înainte să îți spun exact cum fac aș vrea să-ți spun ceva ce cred că este foarte important pentru toți oamenii: este vorba despre o decizie a ta, cu tine, pentru tine.

A fost în viața mea un moment extrem de greu, când aveam foarte mult de muncă, Luca era încă mic, se adunaseră foarte multe si atunci mi-am dat seama că viața mea este doar a mea și a nimănui altcuiva.

Ioana Enache, GM Amway

Pe de altă parte, m-am gândit că avem foarte multe roluri de împlinit. Eu sunt managerul acestei companii și am responsabilitatea față partenerii de afaceri si colegi, să le fie bine, sa fie motivați și împliniți. Apoi am rolul de mamă și de soție, apoi de singura posesoare a sufletului meu și beneficiară a corpului meu.

Când am realizat că viața mea este mai presus decât a îndeplini toate aceste roluri bine, am luat câteva decizii: că trebuie să mă reapuc să citesc, să duc o viață sănătoasă, să mănânc bine, să fac sport. Și totul s-a schimbat după aceea.

Teoretic nu aveam timp. Dar mi-am făcut.

Cum fac timp? O planificare foarte bună, eficiență, adică lucruri făcute bine și repede. Dar pentru a face asta trebuie ca sufletul și mintea să fie ok. De aceea fac sport, fiindcă mă ajută să mă relaxez, să am mintea limpede.

De curând am introdus pilates-ul în viața mea, pe lângă înotul pe care îl practic din copilărie. De două ori pe săptămână, la 8.00 dimineața, când se deschide centrul de pilates, sunt acolo. De ce așa devreme? Pentru că mi-am dat seama că dimineața este singura parte a zilei doar a mea.

În plus, când este vreme bună afara merg dimineața în parc, în pas alert, timp de o oră, pe marginea lacului Herăstrău, la răsăritul soarelui, când iau exact acea energie a dimineții si a apei așa cum nu găsesc în alt moment al zilei.

Ioana Enache, GM Amway

Cum ai avut tu această revelație?

Lucram foarte mult, aveam un job îngrozitor de greu, Luca era mic, cred că avea 5-6 ani, ne mutasem într-un complex de viluțe și ne făcusem un cerc de prieteni și vecini. Doar că de la un moment dat eu nu mai aveam timp să merg la aceste mici petreceri și începusem să pierd glume, întâmplări, detalii, viață, știi? Pentru că eu plecam dimineața și veneam noaptea târziu.

Într-o zi, m-am întâlnit cu un prieten pe stradă și, după formulele acelea cordiale, mi-a zis: „…știi ceva? Eu m-am întâlnit cu viața ta.” Moment în care eu m-am revoltat un pic: „și, ce făcea?”, i-am răspuns. „Era bine, își vedea de drumul ei”, mi-a zis el.

Momentul acela a fost cheia pentru mine.  Mi-am dat seama că viața mea era bine, dar eu nu o trăiam. Așa am  început să schimb, încet-încet, foarte multe din ea. Am început să stau mult de vorbă cu mine. Am schimbat jobul și până la urmă am schimbat aproape tot în afara de familie și prietenii foarte buni.

Viața noastră este doar a noastră și maniera în care alegem să o trăim, să ne construim viitorul, cum trăim clipa, ce așezăm în jurul nostru ține de noi.

Ce înseamnă #leadershipwithgrace?

„Leadership with grace” este filozofia mea și modul în care eu am ales să fac lucrurile în viață, cu o elegantă determinare. Determinarea este importantă, dar este esențială eleganța: relațională, conversațională, a deciziilor. Este foarte important, oricât de ciudat ar părea, să te pui în slujba celorlalți. Cu măsura cu care dai, cu aceeași ți se întoarce.

În momentul în care am ales să ajut și să fiu mai mult pentru ceilalți decât pentru mine, mi s-au întâmplat lucruri bune. Deci, „leadership with grace” a devenit o filozofie de viață. Cred in ea, așa cum cred si ca un lider trebuie sa fie vizibil, prin urmare am ieșit din zona de confort și încerc să fiu prezentă în social media, mai ales pe Instagram.

Ai un copil, Luca, adolescent acum. Povestește-mi cum au mers lucrurile în comunicarea cu el, unde ai simțit că lucrurile vin firesc și unde a trebuit să le provoci?

Luca mi s-a părut un cadou tot timpul. Mereu spun că el m-a învățat lucruri.

Provocatoare a fost perioada de adolescență, când toți copiii își doresc să-și contureze personalitatea și să devină ei înșiși cineva, să nege poate lucruri pe care părinții le fac, așa încât ei să poată deveni adulți frumoși și independenți.

E impresionant pentru noi ca până și lucrurile pe care le-am presărat în educația lui în perioada de adolescență, când aveam senzația, știi cum se spune, că am dat la perete, chiar și ele, toate, sunt acolo. Acum le vedem. Luca este acum un om care are aripi și zboară.

Povestește-mi puțin de soțul tău, ce te-a convins să rămâi toată viața cu el?

Lucram împreună când ne-am cunoscut. Ce m-a convins? Nu cred că ai argumente raționale când te îndrăgostești.

Ce ne face să stăm împreună este faptul că avem aceleași valori, ne uităm împreună la viață cu drag si bucurie, am vrut să îi dăm lui Luca același tip de educație. Am avut tenacitate, am avut răbdare, fiindcă lucrurile bune cu răbdare se aștern, dar am avut și dorința de a inova, de a ne uita altfel la lucruri când ceva nu funcționa.

Cum ați depășit obstacolele, blocajele?

Întrebarea vieții!

Eu cred că este bine că nu știi in avans ce urmează sa se întâmple. (râde) Face parte din farmecul vieții, să o gestionezi așa cum vine, în toată diversitatea ei. Nu am rețetă. Sigur ca sunt multe decizii grele de luat, multe sunt la cotitură, la unele trebuie să faci un compromis, la altele deloc. Ce ne leagă sunt valorile comune.

Au fost decizii de carieră pe care eu sau el a trebuit să le luam si care puneau la încercare viața noastră de cuplu. Când ai un job care implică foarte multe plecări și foarte multă muncă este important să iei deciziile împreună cu partenerul de viață.

Eu nu aș fi putut avea cariera pe care o am dacă soțul meu  nu înțelegea dorința mea de libertate, de evoluție, spiritul meu curios și dornic să descopere lucruri. El m-a susținut mereu.

Un alt exemplu este legat de modul în care am construit business-ul nostru privat, Poem Boem, care a fost o experiență în sine. Eram doi profesioniști din multinaționale când am cumpărat in Sinaia o casă superbă, veche, dar aflata in paragina. Ce faci cu ea?

Noi nu aveam niciun fir de competență în ceea ce înseamnă design sau amenajări interioare. Experiența aceasta ne-au dus către a ne dezvolta spiritul artistic si a ne apropia de istoriile familiilor noastre. Totodată, in vremea aceea am citit și foarte multă memorialistică fiindcă voiam să înțeleg cum a fost viața oamenilor din perioada în care casa a fost construită si asta m-a apropiat de feminitate, de istorii legate de viața de familie de atunci, din perioada regalității, de maniera in care erau construite și menținute prieteniile. Am aflat atunci istorii despre străinii care veneau în vizită în România și nu mai plecau niciodată, fiindcă era ceva aici, in Romania, mai presus de bună-starea pe care o aveau în țările lor.

Cu ce te mândrești?

Mă bucură foarte mult faptul că am reușit să construim această echipă foarte puternică în care fiecare om este valoros, valorizat si responsabil. Ma bucura totodată succesul partenerilor de business, antreprenori determinați si pasionați care ne oferă încrederea lor.

Îmi face plăcere să îți spun că doi ani la rând echipa din Romania, Bulgaria si Grecia a primit premiul pentru cea mai bună performanță în business din Europa. Iar seara în care am primit distincția prima data mi-o amintesc atât de bine, pentru că am fost extrem de emoționată.

Eram la Munchen, la o întâlnire cu mai mult de 100 de manageri din Europa și SUA, iar evenimentul includea și o seară a premiilor, de care eu uitasem cu desăvârșire. Așa că în momentul în care am auzit numele companiei, „Amway România, Bulgaria și Grecia,  primește premiul pentru cel mai bun leadership și cea mai bună performanță de business a anului și o invităm aici pe Ioana Enache” nu pot să-ți spun decât că mi s-au tăiat genunchii. Și nu numai la mine s-a resimțit emoția, ci în toată sala, pentru că vorbim despre cea mai bună performanță din partea unor țări ca România, Bulgaria și Grecia, despre care nu afli neapărat că ar fi lideri în ceva. Anul următor s-a întâmplat din nou, ceea ce a însemnat că am confirmat performanța.

Daca ma uit puțin mai in urma, mă bucură șansa de a fi fost consultant în proiecte superbe ca Parcul viitorului, Țara lui Andrei sau Petrom City. Am avut totodată șansa in cariera mea am sa fiu alături de  oameni vizionari si in proiecte de pionierat de la care am învățat enorm, cum este de pildă acela în care am creat conceptul si logo-ul Sensiblu, puțini știu că Sensi și Blu au fost două propuneri diferite și, dacă te uiți cu atenție, și typo-ul este diferit. Noi le-am pus împreună și am creat ce știm cu toții acum ca fiind Sensiblu.

Anul trecut am primit un alt premiu foarte important, de la Forbes, Cool brands pentru lansarea în România a gamei Artistry Studio si a fost din nou un moment tare drag și o frumoasa recunoaștere pentru toți cei implicați.

Toate astea sunt mai mult decât povești, sunt momente de viață și de învățare care m-au făcut ce sunt acum.

Mulțumim locației La Maison pentru găzduire.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora