Karl Lagerfeld a adus Grecia antică la Paris pentru lansarea colecţiei sale Chanel Cruise 2018 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Karl Lagerfeld a adus Grecia antică la Paris pentru lansarea colecţiei sale Chanel Cruise 2018

După multe sezoane în care colecţia Chanel Cruise a fost lansată peste tot în lume (Cuba, Dubai, Roma, ca să numim câteva dintre locuri), Karl Lagerfeld a decis de această dată să facă o lansare mare acasă, la Paris pentru sezonul 2018.
Share this article

După multe sezoane în care colecţia Chanel Cruise a fost lansată peste tot în lume (Cuba, Dubai, Roma, ca să numim câteva dintre locuri), Karl Lagerfeld a decis de această dată să facă o lansare mare acasă, la Paris pentru sezonul 2018.

Lagerfeld a pus în scenă lansare colecţiei Chanel Cruise într-o locaţie foarte accesibilă lui, The Grand Palais care a fost transformată astfel încât să arate ca o aşezare cu ruine şi stâlpi antici. Numită „Modernitatea antichităţii”, colecţia a fost inspirată de Grecia. Rochii cu drapaje, siluete cu un umăr gol, accente aurii dar şi cape lungi ce amintesc de vibraţiile zeiţelor greceşti.

Starul suprem al colecţiei au fost sandalele. Sandalele romane, cu curele late legate până la genunchi, ca cele ale gladiatorilor romani, în culori aprinse de la galben vibrant la albastru, roşi şi negru. Acestea au completat perfect colecţia lui Lagerfeld inspirată din Grecia antică.

Din păcate, modelele muze ale lui Lagerfeld, Lily-Rose Depp, Kendall Jenner şi Cara Delevingne au lipsit de pe podium, probabil din cauza faptului că au fost prezente la Gala Met. În schimb, la final, designerul a apărut împreună cu Hudson Kroening, muza sa adorabilă în vârstă de 8 ani.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora