Kirsten Dunst regizează un film după singurul roman al Sylviei Plath - LIFE.ro
Mergi la conținut

Actriţa Kirsten Dunst va debuta ca regizor cu un film după cartea „Clopotul de sticlă”, de Sylvia Plath, care o va avea pe Dakota Fanning în rolul principal, notează nme.com, citat de News.ro.

Sylvia Plath a scris „Clopotul de sticlă/ The Bell Jar” în ianuarie 1963, iar prima ecranizare a acestui roman a fost realizată în 1979, în regia lui Larry Peerce, cu Marilyn Hassett.

Kirsten Dunst a scris scenariul pentru acest lungmetraj de debut împreună cu Nellie Kim, în timp ce Dakota Fanning va produce filmul alături de Lizzie Friedman, Karen Lauder, Greg Little şi Brittany Kahan. Celine Rattray va fi producătorul executiv al peliculei.

„Clopotul de sticlă” este singurul roman scris de poeta Sylvia Plath. Scriitoarea americană s-a sinucis în luna octombrie a anului 1963, acelaşi în care a scris şi romanul. Cartea a fost publicată, iniţial, sub numele Victoria Lucas, iar la reeditarea ei, în 1967, a apărut cu semnătura autoarei.

Actriţa americană Kirsten Dunst s-a născută pe 30 aprilie 1982 şi a devenit cunoscută încă de la vârsta de 12 ani, odată cu rolul interpretat în filmul „Interviu cu un vampir” (1994), pentru care a fost nominalizată la Globul de Aur. S-a remarcat apoi în câteva filme de mare succes comercial, precum „Jumanji”, „Sinuciderea fecioarelor/ The Virgin Suicides”, trilogia „Omul păianjen” regizată de Sam Raimi, „Strălucirea eternă a minţii neprihănite/ Eternal Sunshine of the Spotless Mind” şi „Marie Antoinette”.

A câştigat premiul de interpretare feminină la Cannes cu rolul din lungmetrajul „Melancholia” (2011), de Lars von Trier iar în 2016, a fost membru al juriului în competiţia Festivalului de Film de la Cannes. Cel mai recent film în care joacă Dunst este „Midnight Special” (2016), de Jeff Nichols.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora