Filme premiate, regizori pe care îi admirăm, povești despre lumea în care trăim și câteva întâlniri pentru care merită să rămânem în sală după genericul de final.
Între 23 octombrie și 1 noiembrie, Les Films de Cannes à Bucarest aduce în cinematografele din Capitală filmele premiate anul acesta pe Croazetă, dar și câteva dintre cele mai așteptate producții ale unor regizori pe care îi urmăresc de ani buni. Sunt povești despre familii, iubire, război, despre libertate și alegeri morale, despre felul în care istoria se scrie sub ochii noștri și ne afectează viețile. Am răsfoit programul festivalului și am găsit cel puțin cinci motive pentru care merită să mergem la cinema zilele următoare.
Numele mari, de la Almodóvar la Cristian Mungiu
Sunt regizori ale căror filme le trecem pe lista must see fără să avem nevoie de prea multe explicații. Pedro Almodóvar este unul dintre aceștia. La fel Asghar Farhadi, Paweł Pawlikowski sau Ryūsuke Hamaguchi. Fiecare are un univers cinematografic recognoscibil și un fel propriu de a vorbi despre relații, memorie, vinovăție sau singurătate.
Pedro Almodóvar revine cu Amarga Navidad, prezentat anul acesta în competiția de la Cannes. Asghar Farhadi, regizorul iranian recompensat de două ori cu Oscar, este prezent în festival cu Histoires parallèles, iar Paweł Pawlikowski, pe care mulți dintre noi l-am descoperit prin Ida și Cold War, aduce Fatherland, premiat pentru regie la Cannes.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale ediției este, fără îndoială, Fjord, noul film al lui Cristian Mungiu, câștigătorul Palme d’Or 2026. Cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în rolurile principale, filmul urmărește două familii care trăiesc într-un sat norvegian și ale căror diferențe de valori, inclusiv în privința creșterii copiilor, ajung să provoace conflicte. Îl aștept cu atât mai mult cu cât a stârnit discuții aprinse pe rețelele sociale, deși foarte puțini dintre cei care și-au dat cu părerea despre filmul lui Mungiu au avut ocazia să-l vadă până acum. Pe 24 octombrie, de la ora 18:00, Fjord va fi proiectat simultan în mai multe cinematografe din București și din țară. În Capitală, filmul va avea și o proiecție de gală la Ateneul Român.
Întâlnirile cu regizorii. Rămâneți în sală și după genericul de final
La festivalurile de film, experiența cinematografică nu se termină odată cu genericul. Îmi place să rămân în sală la sesiunile de Q&A și să-i ascult pe regizori povestind despre ce i-a inspirat, despre alegerile pe care le-au făcut sau despre întâmplările din timpul filmărilor. Uneori, întrebările din sală sunt provocatoare și ne fac să privim altfel filmele pe care tocmai le-am văzut.
Ediția aceasta a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest ne propune câteva întâlniri care merită trecute în agendă. Lukas Dhont, regizorul belgian cunoscut pentru Girl și Close, va participa online la o discuție cu publicul după proiecția filmului Coward, pe 25 octombrie, la Cinema Elvire Popesco. Filmul, premiat la Cannes pentru interpretare masculină, urmărește doi soldați care încearcă să le ofere camarazilor lor câteva momente de evadare din realitatea războiului, punând în scenă o piesă de teatru.
Pe 27 octombrie, Kiril Serebrennikov este așteptat la o discuție după proiecția filmului Tchaikovsky’s Wife, la Cinema Elvire Popesco. Iar regizorul iranian Ali Asgari se va întâlni cu publicul pe 1 noiembrie, după A Bit of Light, un film despre un medic iranian a cărui viață este dată peste cap de arestare și de închiderea cabinetului său.
Festivalul propune și întâlniri cu cineaști români. Chiar în seara deschiderii, Florin Șerban va răspunde întrebărilor publicului după proiecția filmului Nu e locul tău aici, câștigător al Leopardului de Aur la Locarno. Tot în cadrul festivalului, Alina Șerban își va prezenta debutul regizoral în lungmetraj, Eu contez, într-o proiecție urmată de o discuție cu publicul.
Povești care ne ajută să descifrăm lumea în care trăim
Selecția de anul acesta abundă în titluri care pornesc de la o poveste aparent personală și ajung să spună ceva despre vremurile pe care le trăim. Sau ne provoacă să reflectăm la ele. Despre cum războiul, politica sau regulile unei societăți se strecoară în relațiile dintre oameni, le schimbă viețile și îi obligă să facă alegeri pe care, în alte împrejurări, poate nici nu și le-ar fi imaginat.
În Minotaur, Andrey Zvyagintsev, regizorul filmelor Leviathan și Loveless, urmărește declinul unui om de afaceri rus, prins între presiunile profesionale, suspiciunile privind infidelitatea soției și realitatea războiului din Ucraina. O dramă de familie care devine, treptat, și un portret al societății rusești contemporane. Filmul a câștigat Grand Prix la Cannes.

În Fjord, Cristian Mungiu pornește de la viața a două familii și de la felul diferit în care acestea înțeleg educația și libertatea copiilor. Iar Coward, de Lukas Dhont, ne duce în mijlocul războiului, acolo unde teatrul devine, pentru câțiva soldați, o formă de rezistență în fața violenței.
Sunt trei povești foarte diferite, dar care vorbesc – prin mijloace artistice diferite – despre oameni puși în situații în care convingerile, loialitățile și limitele personale sunt puse la încercare.
Femeile de pe ecran și din scaunul de regizor
Mi-am făcut un obicei din a căuta în programele festivalurilor și poveștile spuse de femei. Nu neapărat filme despre eroine exemplare, care schimbă lumea, ci despre personaje complicate, imperfecte, care au propriile dorințe, contradicții și alegeri.

Unul dintre filmele pe care le-aș trece pe listă este Eu contez, debutul în lungmetraj al Alinei Șerban, recompensat recent cu Premiul Publicului Armani Beauty la Festivalul de la Veneția. Inspirat din experiențe personale, filmul o urmărește pe Rebeca, o tânără romă care se pregătește să părăsească orfelinatul în care a crescut. Speră să-și regăsească familia, dar descoperă și o altă posibilitate de a-și construi viitorul atunci când este admisă la facultate, pentru a studia actoria. Filmul are premiera națională la Les Films de Cannes à Bucarest, iar proiecția este urmată de o întâlnire cu regizoarea.
The Dreamed Adventure, filmul regizoarei germane Valeska Grisebach, câștigător al Premiului Juriului la Cannes, urmărește o femeie care pornește în căutarea mașinii furate a unui vechi prieten, în Bulgaria sfârșitului anilor ’90. O aventură care o poartă într-o lume a traficului ilegal și a afacerilor criminale, departe de orice imagine romantică a unei călătorii.
În Soudain, regizat de Ryūsuke Hamaguchi, două femei interpretate de Virginie Efira și Tao Okamoto se întâlnesc într-un moment în care viața fiecăreia se află într-un punct de cotitură. Una conduce un centru pentru vârstnici și încearcă să schimbe felul în care sunt îngrijiți oamenii. Cealaltă este o regizoare de teatru japoneză diagnosticată cu cancer. Cele două actrițe au împărțit premiul pentru interpretare feminină la Cannes.
Iar La Gradiva, debutul în lungmetraj al regizoarei Marine Atlan, urmărește un grup de adolescenți francezi într-o excursie la Pompei. Printre ruinele unui oraș dispărut ies la suprafață dorințe, nesiguranțe și conflicte foarte actuale. Filmul a câștigat Marele Premiu al secțiunii Semaine de la Critique.
Mașina timpului. Din Spania lui Lorca în Germania lui Thomas Mann
Dacă am putea alege câteva epoci în care să călătorim, probabil nu ne-am opri de bunăvoie în Germania devastată de război sau în Franța regimului de la Vichy. Cinemaul are însă privilegiul de a ne duce în locuri și timpuri pe care altfel le-am cunoaște doar din cărți.

La Bola Negra, filmul regizorilor Javier Calvo și Javier Ambrossi, ne poartă prin mai multe decenii din istoria Spaniei, de la Războiul Civil și dictatura franchistă până în prezent. Inspirat de opera și figura lui Federico García Lorca, filmul urmărește poveștile a trei bărbați din generații diferite și vorbește despre iubire, dorință și moștenirile invizibile ale trecutului. A câștigat, ex aequo, premiul pentru regie la Cannes.
În Fatherland, Paweł Pawlikowski îi trimite pe scriitorul Thomas Mann și pe fiica sa, Erika, într-o călătorie cu un Buick negru prin Germania postbelică. Sandra Hüller o interpretează pe Erika Mann, actriță, scriitoare și una dintre vocile antifasciste ale epocii. O poveste despre relația dintre tată și fiică, dar și despre întoarcerea într-o țară care nu mai seamănă cu cea pe care o știau.

Iar Notre Salut, de Emmanuel Marre, ne duce în Franța anului 1940, unde un scriitor încearcă să-și găsească un loc în noul regim de la Vichy. Ambiția, oportunismul și compromisul moral se întâlnesc într-o poveste despre cât de departe poate merge cineva pentru a obține influență.
Sunt trei filme care merită văzute tocmai în contextul vremurilor pe care le trăim, trei călătorii în trecut care ne dau suficiente motive să ne întrebăm cât de mult am învățat, de fapt, din istoria recentă sau mai îndepărtată.
- Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 23 octombrie și 1 noiembrie 2026, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Apollo 111. Programul complet și informațiile despre bilete sunt disponibile pe filmedefestival.ro, iar biletele se pot cumpăra prin platforma Eventbook.
Foto principală: Secvență din filmul „Soudain”/PR