Locuri caritabile din București - LIFE.ro
Mergi la conținut

Locuri caritabile din București

Fie că vorbim despre magazine, cafenele, ceainării sau concept-store-uri, oameni care prețuiesc faptele bune au lansat de piață afaceri care au o componentă socială.
Share this article

O dată intrat acolo, ai conștiența faptului că banii tăi ajută un om. Iată care sunt câteva dintre acele locuri.

Magazinul Caritabil Social XChange este deschis în zona Crângași, la inițiativa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Principiul care îl guvernează este simplu: oameni și companii donează produse (detergenți, produse de igienă, alimente neperisabile, haine), iar beneficiarii, nevoiașii care se află în evidența Direcției, prestează, în schimbul acestor produse, muncă în folosul comunității.

Magazinul SocialXChange

„Proiectul, la modul strategic, vizează două elemente”, spune Mihaela Drăgoi, coordonator: „încurajează munca, și s-a dovedit în acești ani că oamenii care a început să muncească pentru câteva ore, au intrat în rutina lucrului și ulterior s-au angajat. Al doilea motiv este unul de natură ecologică, câtă vreme produsele pe care le primim noi sunt, în general, destinate distrugerii, fie pentru că sunt puțin deteriorate, fie că sunt aproape de termenul de expirare.”

Ideea magazinului a apărut acum mai bine de trei ani, când, în preajma sărbătorilor de Paște și de Crăciun, direcția era asaltata de daruri. Așa se face că echipa a pus în ordine acest sistem de puncte în urma căruia și beneficiarii, dar și companiile au de câștigat. De pildă, companiile și donatorii, în urma unor puncte acumulate au permisiunea de a folosi unul dintre spațiile Direcției pentru petrecerile copiilor sau alte evenimente.

Atelier Merci

Atelier Merci este o croitorie socială din București, care susține cauze sociale și medicale din mai multe puncte de vedere: lucrează cu persoane aflate în dificultate, atelierul reciclează produsele textile obținute prin donație și folosește profitul 100% pentru scopuri sociale: proiecte educaționale și de sănătate.

Sheida Cofee and Stories

Sheida Cofee and Stories este o cafenea socială care funcționează în zona Sălii Palatului, a fost deschisă la inițiativa Fundației Regina Maria, iar scopul ei este de a susține beneficiarii neasigurați medical din Policlinicile Sociale ale aceleiași fundații.

O cafea= o faptă bună.

Smaranda și Dan Milu în cafeneaua lor

Milu Cafe este cafeneaua care a apărut pe lista de dorințe a lui Dan Milu și a soției lui, Smaranda.

Smaranda a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci ani și, de atunci, se luptă cu toate forțele să o învingă. O parte din costurile tratamentului sunt acoperite din această cafenea.

Dan Milu, fotograf de profesie, s-a transformat în barista și a creat cea mai de familie cafenea din zona Unirii, din București.

„Știu că de oriunde ai pleca, sigur vei trece pe lângă cel puțin trei cafenele, dar în niciuna nu te vei simți ca acasă.”, spune Dan când îl întreb care este rețeta succesului. „Când am povestit că vreau cafeneaua, nici ai mei nu au crezut că va merge mai mult de trei luni. Părinții mei, știi? Dar, uite că a mers. Ideea a apărut pe un bucket list și părea cea mai greu de obținut de acolo. Căci, ce să zic, sunt o persoană profundă și complexă, așa încât aveam dorințe pe măsură: haine, căști și cafeneaua.”

SanThe Fitoceainarie

SanThe Fitoceainărie este o ceainărie cochetă din zona Unirii, unde coordonatorii și-au propus să angajeze persoane aflate în dificultate (tineri ieșiți din sistemul de protecție, persoane peste 45 de ani în imposibilitatea de a-și mai găsi un loc de muncă ori persoane de etnie). Toate veniturile sunt reinvestite în dezvoltarea afacerii sociale.

Merci Charity Boutique

Merci Charity Boutique este primul concept-store caritabil de la noi, care a apărut acum 7 ani. Boutique-ul se află în zona Popa Nan și funcționează după principiul donației: puteți aduce acolo haine, bijuterii, cărți, vinil-uri, obiecte decorative ori mobilă, în stare bună sau foarte bună, iar banii pe care magazinul îi obține din vânzarea lor merg exclusiv către cauzele sociale ale copiilor aflați în nevoie.

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora