Loredana Hurley, antreprenor, de la baloanele cu aer cald la agendele „Joy of Life” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Loredana Hurley este organizatorul Maramures Baloon Fiesta, cel mai mare festival de baloane cu aer cald de la noi, iar de câteva luni a creat o alternativă sustenabilă la pasiunea ei: agende, plannere si felicitări pictate și inspirate din lumea fascinantă a zborului cu balonul cu aer cald, în proiectul „Prăvălie de bucurie

Drumul a fost greoi și dureros, pe alocuri, dar la capătul lui se află acum Up & Joy și Joy of Life, două variante de jurnal care ne încântă ochiul și ne bucură sufletul.

Ultima dată când ne-am auzit încheiai cu greu, mai ales financiar, un prea-frumos festival al baloanelor. Între timp s-au întâmplat lucruri de povestit într-o viață. Zi-mi cum te-ai adaptat la aceste schimbări, cum ai continuat povestea baloanelor și cum ai găsit soluția de a continua?

Loredana Hurley: A trecut multă vreme de când am vorbit noi și multe s-au întâmplat, atât de multe încât nici nu-ți dai seama cum ai putut face față. Dar cred că avem în noi mai multă forță decât am crede.

Era anul 2018 atunci, iar noi tocmai încheiasem festivalul celor 100 de baloane în România și fusese greu, într-adevăr. Până la urmă lucrurile s-au așezat, datoriile s-au plătit, nu am rămas cu nimic de plată niciunui invitat, vreun om care să fi rămas supărat după aceea, fiindcă asta era cel mai important pentru mine. Și, oricât de greu ar fi fost, pot să-ți spun acum că aș face-o din nou.

Poate că sună un pic nebunesc, dar poate că e bine să fie pe lume și oameni care simt lucrurile așa și se aruncă în gol, fără plasă de siguranță.

Loredana și Peter Hurley la Maramures Baloon Fiesta

Între timp am mai trăit o ediție de festival, când am trecut la o altă poveste și, probabil că s-au aliniat lucrurile așa cum ar fi trebuit de la început, dar pare-se că a fost nevoie de o vreme în care să se așeze și să se cearnă treburile și să ne dăm seama încotro mergem.

În 2019 am mutat festivalul de la Aeroclubul Baia Mare, într-o zonă rurală, pe un câmp întins, între două sate din Țara Lăpușului. Acolo am încercat o strategie nouă, atipică: un festival cu 20 de baloane. Acesta ar fi numărul maxim de baloane pe care l-aș aduce în fiecare an la acest festival. Nu vreau festivaluri mari, ci de calitate.

Ce am făcut noi anul trecut a fost un soi de „ridicare” a comunității, nimic comercial la mijloc. Gândește-te că acolo nu s-a vândut nimic din zona mâncărurilor sau băuturilor, nici măcar cele carbo-gazoase, nu vorbesc de bere sau altceva.

Imaginează-ți un festival la care mergi fără să ai unde să mănânci și să bei, dar găsești locuri de joacă, ateliere și târguri de meșteri și artiști.

Dar am făcut altceva: a implicat școlile din două sate din zonă, le-am construit 16 căsuțe din lemn, acoperite cu pânză albă, fiindcă totul acolo era menit să fie în acord cu natura, le-am dat mână liberă ca, împreună cu profesori și cu părinți, să gătească acasă prăjituri, gogoși, cozonac sau ce au mai putut face, iar în sistem de donație să le vândă la festival, iar fiecare dintre ei a strâns bani e pe care i-a folosit într-un proiect de la școală. Noi, ca organizatori, nu am primit niciun ban de la ei, dar ne-am bucurat când am aflat, de pildă, că una dintre școli a asfaltat curtea școlii cu banii strânși din festivalul baloanelor.

Maramures Baloon Fiesta

Dincolo de asta, Maramures Baloon Fiesta din 2019 a fost mai dificil decât cel în care am avut 100 de baloane, fiindcă acesta a durat 8 zile și a fost prima dată când a trebuit să refuz invitați, din cauză că vremea s-a înrăutățit.

Dacă am fi vorbit acum un an, probabil mi-ai fi spus că îți revii după un festival greu, fără să-ți imaginezi vreo clipă că amenințarea aceea atât de îndepărtată, din Wuhan, un virus bizar, ar fi putut ajunge și la noi. Dar uite, că ajunge, iar în martie 2020 ne închide pe toți în casă. Cum a fost perioada asta pentru tine? Ce s-a schimbat, ce a fost complicat, de nesuportat și ce a fost bine?

Loredana Hurley: La noi, perioada asta, octombrie, noiembrie, decembrie și chiar ianuarie este una în care ne revenim după multe luni de agitație. Iar în aceste luni, de regulă ne facem planurile pentru zborul cu baloanele noastre.

Noi avem un balon, al doilea este pe jumătate deja făcut, iar în vremea asta de iarnă-primăvară, organizăm zboruri independente, pentru grupuri mici. Ei bine, luna martie ne-a lovit rău, mai ales în această privință. Dar nu știam atunci cât de rău va fi.

A venit pandemia, s-au închis școlile, iar noi ne ziceam că nu are cum să dureze mai mult de o săptămână, apoi am extins la o lună, apoi am zis că până în luna mai. Și cred că așa am trăit cu toții, în această așteptare.

Mi-am luat ca marjă sau termen limită să decid ce aveam să fac cu festivalul de baloane în luna iulie. Cam de atât aveam nevoie să încheiem parteneriate, să punem pe roți un festival care se întâmplă o dată, în luna octombrie, pentru 3 zile, cam de 4 luni. Am tot amânat, dar cumva în luna iulie mi-a fost clar că nu se putea face nimic, fiindcă semnele nu erau încurajatoare pentru evenimentele cu public numeros. Singurul eveniment care s-a ținut în vară a fost TIFF și am văzut toți cum a fost. Dar la noi ar fi fost imposibil, fiindcă la noi vin, în fiecare zi de festival, cam 3.000 de oameni. Nu se putea controla accesul pentru un astfel de număr de participanți. Și, mai mult de atât, evenimentul nostru este despre apropiere socială, nu invers! Așa că am preferat să oprim tot.

Nu știam că mă voi apuca de altceva. Am început să anunțăm toți partenerii, prietenii, colaboratorii din anii anteriori și ne-am făcut planurile să continuăm să facem ceva pentru noi. Am mai încercat o serie de zboruri cu baloanele noastre, dar situația s-a înrăutățit din nou și am lăsat iarăși totul baltă.

Această idee, pe care încerc să o construiesc acum, a venit pe neașteptate.

A fost vreodată ceva acolo, vreo sămânță mică, firavă, de antreprenor în zona asta?

Loredana Hurley: Sunt convinsă că nu a venit de nicăieri. Eu cred că în viață lucrurile vin când nu te-aștepți, nu atunci când le cauți cu disperare și toate au un sens.

Scriu în jurnale de când aveam 16 ani și le păstrez pe toate până acum. Am jurnale pentru mine, pentru copiii mei și mă bucură.

Scriu pe un blog public de 10 ani, în ianuarie am această aniversare și chiar mă gândeam că acest blog este cel mai consecvent lucru pe care l-am făcut în toți acești ani.

Mi-a venit un gând într-o noapte, pe la începutul lunii septembrie, când în mod normal ar fi trebuit să fiu într-o agitație fantastică, cu multă muncă și pregătiri pentru festival, iar acum eram foarte liberă și mă afundam într-o groapă de emoții grele. M-am ridicat din pat, m-am dus la calculator și am început să caut să cumpăr o agendă. Dar voiam să fie una de calitate și să fie cu baloane.

Nu am găsit nimic în România. Și-atunci mi-am zis că trebuie să fac eu o agendă, așa cum trebuie să fie.

Dimineața, când m-am trezit și i-am zis lui Peter, am făcut-o cu bucuria și convingerea că asta trebuia să fac.

Cum merge Prăvălia de bucurie?

Loredana Hurley: Bine, slavă Domnului!, dar munca este foarte bucățită și migăloasă.

Totul e cu bucurie aici. Fiindcă întotdeauna am avut nevoia de a construi ceva.

Împlinesc 40 de ani peste o lună, un bilanț șocant pentru mine, o vârstă cu care mi-e greu să mă obișnuiesc, dar în același timp mă uit în urmă, în viața mea, și-mi dau seama că tot ce am încercat să fac în această viață a fost să construiesc ceva.

Că vreme de 10 ani părea că nu se leagă nimic, că am trecut deja printr-un faliment, când am pierdut tot în criza economică din 2008, și noi, eu și tatăl lui Marc, dar și familia lui. Apoi am luat-o de la capăt, într-o nouă viață, l-am întâlnit pe Peter, a venit și Orla pe lume și am început să construiesc din nou.

Am înțeles că până în străfundurile sufletului meu, îmi place să fiu antreprenor. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu angajat.

Orla și Peter Hurley

Ce zice Peter despre asta?

Loredana Hurley: Peter este omul care crede foarte mult în gândul acesta că este normal ca fiecare dintre noi să aibă aripi și să fie lăsat să zboare. Dar Peter, mai mult de atât, dacă eu cred că am niște aripioare, el îmi spune că am niște aripi gigantice.

Ce vinzi tu, de fapt?

Loredana Hurley: Totul a pornit de la ideea de a crea o agendă, pe care am simțit-o să fie una foarte specială.

Eu am știut că trebuie să fie inspirată din lumea baloanelor, dar nu strict pentru oamenii care iubesc baloanele cu aer cald. Atunci am vrut să fie una de bucurie, am căutat designeri, ilustratori, papetărie, pictură, am intrat într-o lume pe care eu nu o cunoșteam. Și s-au așezat foarte frumos lucrurile în povestea asta, The Joy of Life. Pe parcurs însă, pe măsură ce mi s-au așezat ideile în cap, mi-am dat seama că va fi o agendă foarte feminină. În vreme ce în target-ul meu erau piloții, în primele rânduri. 😉

Așa a apărut agenda rafinată, elegantă, minimalistă pe care să o aprecieze și bărbații, Up & Joy! Iar ce mă bucură foarte tare este că și după ce a apărut Joy of Life, cea textilă, minimalistă, pe care eu o gândisem pentru piloți, este cerută în continuare, chiar de femei.

Acum am două colecții: Joy of Life, pictată, și cea textilă, Up & Joy, îmbrăcată în material textil, în 5 culori, din care mai am acum doar trei și pe care nu vreau să le reeditez, fiindcă planul meu este să fac colecții mici, în serii mici și medii.

O să te oprești?

Loredana Hurley: Nici vorbă. Simt că am ceva de spus în acest domeniu, în papetărie. Joy of Life este creată în totalitate pe hârtie reciclată. Și sunt și alte detalii care fac diferența, fiindcă noi vrem să ne poziționăm ca un brand de cea mai înaltă calitate. Nu am făcut niciun fel de rabat la calitate: împachetez doar în hârtie, în cutiile în care aceste agende ajung la oameni nu au nimic de plastic în ele, chiar dacă asta înseamnă costuri în plus.

Sper că anul viitor vom putea să facem Maramures Baloon Fiesta și mă gândesc deja cum va fi această revenire în lumea normală și simt că nu va fi o întoarcere ca și cum ne-am fi trezit după un coșmar, ci vom păstra mult din ce am trăit și ne-am obișnuit să facem în această perioadă de pandemie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora