Căutare

Share this article

Locuiesc în La Ciotat, oraş deservit de prima gară din istoria cinematografului. „Intrarea trenului în gara la Ciotat”, proiectată prima dată la Paris, a speriat publicul care s-a îngrămădit spre fundul sălii, văzînd locomotiva cu aburi îndreptîndu-se, din perete, spre ei. E deja o întîmplare clasică din istoria cinematografului. Fraţii Louis şi Auguste Lumière şi-au însoţit la gară mama şi două surori mai mici care urmau să plece la Marsilia. Pentru că aveau aparatul de filmat la ei, au imortalizat scena sosirii trenului într-un film de cinzeci de secunde. Un film scurt care marchează începutul celei de-a şaptea arte. Se pare că operatorul a fost Louis, inginer chimist, mai dotat pentru tehnică. Auguste, fratele mai mare, era medic şi nu orice fel de medic, ci unul foarte inventiv. Un tip de pansament, inventat de el, îi poartă şi acum numele prin spitalele franceze.

Ce căuta familia Lumière în la Ciotat? Îşi petrecea vacanţele la domeniul lor de 85 de hectare de pe malul mării.  Antoine Lumière – tatăl era un industriaş („self made man”), proprietarul unei fabrici de produse fotografice la Lyon. Intrat în masonerie, la o reuniune la Paris, este convins de unul dintre „fraţi”, originar din La Ciotat, să treacă prin această localitate pentru a impulsiona „luminile” şi a scoate din amorţeală loja locală. (Valoarea simbolică a numelui de familie nu am ales-o eu. Iar faptul că Tatăl Lumière a fost el însuşi „frate”, nici atît!). Cînd ajunge aici este uimit de frumuseţea locurilor, de lumina extraordinară şi cumpără cam tot ce e de vînzare, de la Golfe de l’Amour (unde acum se află un monument dedicat inventatorilor cinematografului), pînă aproape de gară. Antoine, care era acuarelist, în afara preocupărilor sale curente, apreciază valoarea „picturală” a locului. În afară de talentul plastic, afaceristul lyonez avea şi talente de cîntăreţ, era un bariton adevărat care cînta, adesea, la întruniri şi spectacole: un artist, tată de artişti şi inventatori. Omul amenajează aici chiar şi un port privat. Astăzi, aproape jumătate din partea de pe mal a oraşului se află pe fostele domenii Lumière, donate municipalităţii. Palatul cu numele familiei mai există şi astăzi, se poate vizita o singură dată pe an, de Ziua Patrimoniului Naţional.

Instalaţi aici în lungi vacanţe, Fraţii inventatori meşteresc mereu la un aparat cu care speră să ajungă să redea fotografii în mişcare. În epocă deja erau nişte paşi făcuţi în direcţia asta. Edison a inventat un kinetoscope cu ajutorul căruia, o singură persoană putea vedea o secvenţă care se tot repeta. Aparatul cîntărea sute de kilograme. Louis şi Auguste au făcut un aparat numit cinematographe, care cîntărea doar 25 de kilograme şi care putea să şi filmeze, să şi redea filmarea. Înainte, însă, de a-l breveta, marea problemă a lor era redarea sacadată a imaginii, la o viteză care să dea iluzia mişcării. În rest, aveau lentilele, pînă la urmă au reuşit să pună la punct şi pelicula, cu toate principiile opticii. Salvarea pentru această problemă a venit de la maşina de cusut a mamei lor. Louis a preluat mecanismul care face să avanseze materialul textil în „gura” cu ace. Gata, s-a rezolvat şi problema vitezei fotogramelor!

Prima filmare a fost făcută, e drept, la Lyon, şi surprindea ieşirea muncitorilor din uzina părintească. Asta nu a impresionat pe nimeni. Era ceva banal în mişcare, ceva ce nu sugera uriaşul potenţial al invenţiei. Şi atunci a intervenit filmarea din gară, filmare ce avea să consfinţească notorietatea procedeului şi începuturile cinematografiei. Prima proiecţie cu public neplătitor a avut loc în Palatul familiei, cu toate notabilităţile din La Ciotat. Apoi, pentru că nu inventaseră cinematograful ca să-l ţină în casă, au fost organizate primele proiecţii plătite, la sala Eden Theatre, pe 21 martie 1889, în prezenţa a 250 de spectatori.   

Cînd am trecut prima dată prin La Ciotat, clădirea care adăpostea sala era o ruină şi asta m-a surprins. Ştiam ce reprezintă şi nu reuşeam să înţeleg cum e să ţii o comoară în starea asta. Apoi, odată cu Marsilia capitală Europeană a Culturii (în 2013) s-au găsit bani şi totul s-a renovat exemplar, aşa cum a fost, după imaginile din epocă. Acum e cea mai veche sală de cinematograf în funcţiune.

De cînd locuiesc aici am şi eu un vis: o „Săptămînă a filmului românesc la Cinema Eden Theatre”. Asta după ce o asociaţia Cinépage a organizat un astfel de eveniment la Marsilia, acum doi ani – eveniment la care am fost unul dintre voluntari. Acum visez să facem asta şi în acest loc simbolic. E drept, n-am inventat noi, românii, cinematograful, dar nici nu l-am făcut de rîs.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO