Căutare

Share this article
Campanie realizată împreună cu

Andreea este o femeie inteligentă, plină de viaţă şi mereu dornică să sară în ajutor. Pentru ea zilele par că au mereu mai mult de 24 de ore pentru că face o mulţime de lucruri şi pare că nu oboseşte niciodată. Nimic din ceea ce spune sau face nu te lasă să vezi povestea pe care o duce. Şi totuşi, Andreea este o victimă a violenţei domestice. Timp de 10 ani a trăit în abuzuri şi teroare, alături de un bărbat care când bea alcool devenea un individ plin de furie şi ranchiună şi le revărsa pe toate asupra femeii care născuse unicul său copil.

Andreea ştia că trebuie să plece, dar simţea că nu are de ales. Apoi a făcut în aşa fel încât să aibă de ales. Timp de 2 ani a strâns bani pe ascuns ca să îşi poată pregăti terenul, locul în care să se adăpostească atunci când avea să plece. A urmat o altă perioadă de teroare, după ce a fugit din casa groazei, când bărbatul o ameninţa cu moartea dacă nu se întoarce la el. Acum îşi creşte singură copilul şi spune că nu s-a simţit vreodată mai sigură pe forţele şi pe viaţa ei. A decis să vorbească despre lucrurile pe care le-a trăit pentru că vrea ca şi alte femei, victime ale violenţei domestice, să îşi găsească puterea de a rupe cercul agresivităţii şi de a-şi recupera viaţa.

Spune-mi cum a început povestea ta, aş putea să spun de groază fără teama că greşesc. Cum l-ai cunoscut pe fostul tău partener?

Aveam aproape 20 de ani şi lucram împreună. Eu am lucrat mereu în timpul facultăţii ca să pot câştiga ceva bani şi aşa ne-am cunoscut. Era, cumva, şeful meu. O cunoştinţă comună m-a recomandat şi m-am dus să lucrez la firma lui. Nu îl cunoscusem până atunci şi nici nu-mi imaginam că va fi vreodată ceva între noi în afară de relaţiile de muncă.

Cine a făcut primul pas?

El. Abia ieşise dintr-o relaţie şi a început destul de repede să arate că mă place. Un an de zile a insistat să ieşim împreună. Un an de zile în care mi-a vorbit frumos, se arăta mereu interesat de mine, de ceea ce făceam.

victimă a violenţei domestice

Pe tine ce te reţinea să ieşi cu el?

Era şi diferenţa mare de vârstă – el este mai mare decât mine cu 15 ani – plus că era şi raportul acesta de subordonare. Nu mi se părea o idee tocmai bună să pornesc o astfel de relaţie.

Şi cum a reuşit până la urmă să te convingă să ieşiţi împreună?

Avea un stil carismatic. Ştia ce să zică, când să zică. Comunica foarte bine, aveam şi multe interese comune. Până la urmă m-a convins că am putea fi împreună.

Cum a fost relaţia voastră la început?

Acum, gândind retrospectiv, văd altfel lucrurile. Atunci clar simţeam şi vedeam altceva. Eram tânără, entuziasmată, voiam să fac şi să văd lucruri noi. Eu am fost mereu un copil foarte ascultător, mai ales că mama a murit şi am rămas doar cu tata. Ce-mi spunea el, aia făceam. Nici măcar mofturi la mâncare nu făceam. Şi cred că relaţia asta a fost un fel de rebeliune. Cred că am vrut să îi arăt tatălui meu că trăiesc cu cine vreau eu şi fac ce vreau eu. Îţi dai seama că el a observat nişte lucruri, avea experienţă de viaţă, ştia să citească oamenii şi a încercat să mă avertizeze.

Eu însă am considerat că ştiu mai bine, mai ales că era perioada de început când mergeam în tot felul de locuri, ieşeam în oraş aproape în fiecare zi, părea totul foarte frumos. Semne erau încă de atunci, doar că eu nu le înţelegeam sau poate nu voiam să le văd. El bea mult alcool încă de atunci, dar eu nu observam cum se schimba în acele momente. Ironia face că am şi fost avertizată în sensul ăsta, mi s-a spus că devine violent când bea, dar nici atunci nu am băgat în seamă ce mi se spune. Mi se părea că ştiu eu mai bine ce şi cum. Am observat eu că devine agresiv verbal cu prietenii săi în momentele alea, dar nici aia nu mi-a tras un semnal de alarmă. Nici măcar când a reacţionat nervos faţă de mine nu m-am gândit că ar putea fi mai rău. Am luat-o strict ca pe o răbufnire nervoasă, iar timp de 2 ani nici nu a fost mai mult.

Când au început agresiunile fizice?

Când am rămas însărcinată. Exact în cea mai proastă perioadă posibilă.

Te-ai gândit să faci avort?

Nicio clipă. Eu am fost foarte fericită când mi-am dat seama că am rămas însărcinată. Sigur că eram foarte tânără, dar eu am luat sarcina ca pe un dar. În scurt timp au început însă reacţiile violente. Au fost mai întâi îmbrânceli, strâns de mâini de îmi rămâneau vânătăi în locurile acelea. Şi totuşi mă gândeam că sunt reacţii nervoase, că are prea multe pe cap şi e stresat, supărat. Acum, când stau şi mă gândesc, el reacţiona din nimic, uneori din amintiri, cum că aş fi spus sau făcut ceva. Alteori i se părea cine ştie ce şi reacţiona agresiv.

Am înţeles ulterior că oamenii aceştia au un tipar. Au un sistem foarte pervers, diabolic chiar de a te aborda şi de a te manipula. Seamănă între ei genul acesta de bărbaţi. Fac totul ca să te simţi inferioară, proastă, lipsită de valoare. Eu am avut noroc că am un psihic puternic şi nu a reuşit să mă ducă în zona aceasta, dar suferinţă tot îţi provoacă, mai ales că sunt lucruri pe care le fac constant. Vorbesc urât cu tine, te izolează de familie – asta a reuşit să facă.

De ce n-ai plecat când erai însărcinată?

Nu mi-am dat seama că ar putea fi mai rău de atât. Dimpotrivă, m-am gândit că după ce o să nasc o să fie mai bine. Am sperat că o să se schimbe când o să vadă copilul, că o să înţeleagă ce minune este şi că lucrurile vor merge mai bine.

Şi când ai născut cum a fost?

În primele luni a fost relativ OK. Nu aveam ajutor, eram doar noi 2 şi copilul şi el s-a implicat. Făcea de mâncare, mai exact. Dar e greu când ai copil mic şi nu dormi, nu ai vreme de nimic. Eu încercam să mă descurc cu toate, cel mic nu lua în greutate, iar eu eram foarte stresată din această cauză.

Şi după primele luni?

Avea 4 luni copilul când el m-a lovit prima dată. Încălzeam nişte lapte pentru cel mic, eram în bucătărie cu bebelușul în braţe, dar îţi spun că nu reuşesc să îmi mai aduc aminte ce sau de unde au pornit nervii lui. Nu-mi aduc aminte decât momentul în care m-a plesnit. Eram în stare de şoc, nu-mi venea să cred că s-a întâmplat aşa ceva.

Prima reacţie pe care am avut-o a fost să sun la poliţie. A venit un echipaj, erau un bărbat şi o femeie care ne-au cerut actele şi ne-au amendat pentru tulburarea liniştii publice. Apoi au plecat şi eu am rămas cu el în casă. Era plin de nervi că din cauza mea trebuia să plătească amendă. Apoi au venit în şir, una după alta. Cel mai grav a fost când am ajuns la spital cu dublă fractură de mandibulă.


Când viața bate filmul, este timpul să ceri ajutor: descarcă aplicația Bright Sky RO și află ce poți face atunci când tu sau cineva apropiat ție vă confruntați cu violența domestică.


Când s-a întâmplat asta?

Avea copilul meu deja 2 ani. Era toamnă, burniţa, era o vreme oribilă, iar el tocmai se întorsese de la nişte prieteni. Era băut, normal. N-am făcut decât să îl întreb unde a fost şi m-am trezit direct cu un pumn în faţă. Mi-am dat seama imediat că s-a întâmplat ceva rău pentru că nu îmi mai simţeam gura normal, nu mai puteam să o deschid. Ţin minte că eu eram pe jos şi el ştergea sângele cu mopul. I-am spus că plec şi el a luat copilul în braţe şi a refuzat să mi-l mai dea. Am încercat să sun la salvare, mi-a smuls telefonul şi mi l-a aruncat, l-a făcut bucăţi.

Nu-mi venea să mă duc la vecini, să le cer ajutorul. Acesta e un alt lucru pe care lumea nu-l înţelege. Ţi-e ţie ruşine să arăţi ce ţi s-a întâmplat deşi nu ai nicio vină. Ţi-e ruşine de ce vor spune ceilalţi, de ce vor crede.

Până la urmă am reuşit să iau copilul şi să ies din casă. Înainte să ies pe uşă mi-a spus că nu credea că sunt atât de sensibilă. Am plecat cu cel mic în braţe, prin frigul ăla cumplit, pe jos până la tata. De acolo am plecat la Institutul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Mi-au pus sârmă printre dinţi. Ca să se sudeze osul din nou trebuie să stai cu chestia aceasta în gură timp de o lună şi în timpul ăsta nu poţi decât să bei cu paiul. Am fost apoi la Mina Minovici şi mi-au dat 45 sau 60 de zile de îngrijiri medicale, nici nu mai ştiu exact.

Ce a zis tatăl tău când te-a văzut?

Era şocat. Ideea e că eu nu mă simţeam bine nici la el acasă, simţeam ca şi cum aş fi fost o povară. Am stat 2 sau 3 zile acolo, apoi m-am întors. O lună de zile nu s-a mai atins de băutură şi a fost linişte.

victimă a violenţei domestice

Te-a rugat el să te întorci sau te-ai întors tu?

A venit el după mine. Mi-a spus că îi pare rău, că nu a vrut, că mă iubeşte, că nu mai face, că nu poate trăi fără mine. De fiecare dată spunea la fel. Cred că am auzit de sute de ori lucrurile acestea.

Mie mi-a fost clar de atunci ceva. Eu cred că iubirea dispare după prima palmă. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Respectul, încrederea, toate dispar. Am citit şi eu despre femei care spuneau că au rămas pentru că îl iubeau pe cel care le lovea. Eu nu cred că mai poţi iubi pe cineva care îţi face rău.

Şi atunci de ce ai rămas?

Simţeam că nu am o altă soluţie la momentul respectiv. De lucrat lucram cu el, la tata nu puteam să merg pentru că eu am avut şi stigmatul acesta de femeie care a născut un copil fără să fie căsătorită. Copilul avea tată, dar tot era considerat „din flori.” Mai mult, tata mă avertizase că partenerul meu nu era un om bun şi eu totuşi am trecut peste şi nu l-am ascultat. Era o presiune, nu neapărat rostită, dar simţită.

Ce a urmat după ce te-ai întors?

O lună nu a băut nimic. Culmea, practic el poate să stea fără băutură, dar nu vrea. Nu am văzut atunci la el niciun semn de sevraj, nici tremurat, nimic. E clar că toate lucrurile astea vin din frustrările lui, din sentimentul lui de inferioritate. Rău este însă că oamenii ca el îşi varsă frustrările pe cei apropiaţi, iar în rest nu arată nimic. Cei din afară nici nu bănuiesc cum sunt ei în intimitate pentru că se ascund foarte bine, disimulează într-un fel teribil.

Revenind, după luna aia a luat-o de la capăt şi aşa am dus-o încă 6 ani.

Mai sunt oameni care mă judecă când aud lucrurile astea, care mă iau la rost că de ce nu am plecat de prima dată. Din afară e foarte uşor să spui lucrurile astea, dar eu nu mă gândeam decât la cum să fac să îmi cresc copilul. Nu aveam bani, nu aveam serviciu, nu aveam unde să stau pentru că tata nu era o opţiune. Depindeam cu totul de el.

Cum a fost copilul tău în toată perioada asta?

A avut multe probleme de sănătate. În primii ani făcea mereu infecţii respiratorii, iar el fuma în bucătărie deşi îi explicaseră toţi medicii că nu are ce căuta cu ţigara în casă, că îi face foarte rău.

Voi aţi trăit ani de zile în tensiune continuă.

Da. Eram mereu atenţi la el. Pentru orice făceam ne uitam să vedem unde e, dacă există riscul să vină peste noi.

Ce te-a mobilizat până la urmă să pleci?

Tot el, copilul meu. El a fost mereu motorul meu pentru că eu pare că am un grad mult prea ridicat de toleranţă şi suportabilitate, acolo unde chiar nu ar trebui să îl am. Eu mereu mă gândeam că mai pot să duc. Copilul meu a fost cel care mi-a spus că vrea să plecăm, că el nu mai poate aşa. Atunci am reuşit să îmi găsesc un loc de muncă şi am început să pun bani deoparte, să-i ascund. Nu erau mulţi, dar au contat. Vreo 2 ani de zile am tot strâns, ca să am cum să plec.

Bine, eu mi-am pierdut înainte un alt loc de muncă din cauza lui. A considerat că aveam ceva cu cel care mă angajase, luni de zile mi-a aruncat tot felul de acuzaţii. Apoi i-a trimis nişte mail-uri acelui om, de pe contul meu – nu ştiu ce i-a scris, că a şters după aceea, dar m-a sunat respectivul să-mi spună că el nu mai vrea să colaboreze cu mine, că el nu ştie ce e în familia mea, dar nici nu vrea să aibă de-a face. Bine, nu era prima dată când treceam prin aşa ceva. Omul mă acuza constant că am ceva cu cineva, ba cu vreun prieten de-al lui, ba cu cine ştie cine. Era paranoic.

Am avut noroc apoi că am găsit locul acesta de muncă unde erau numai femei şi aici n-a mai avut nimic de comentat.

Apoi am început să-mi pregătesc lucrurile, să le strâng. A văzut unele cutii, dar nu mă credea în stare să plec, aşa că eu am continuat să-mi fac planul. Ştiam că trebuie să plec într-o zi din săptămână în care el avea treabă, nu era acasă şi trebuia să fie şi după o zi în care el îmi făcuse ceva rău, ca să nu-şi dea seama că am calculat lucrul acesta şi să ştie că am plecat pentru că el a greşit.

Într-o duminică m-a atacat din nou, m-a tras de păr, mi-a rupt hainele de pe mine, iar a doua zi, după ce a plecat la muncă, mi-am sunat o prietenă să vină să mă ajute cu bagajele. Atunci am zis clar că nu mai e cale de întors.

victimă a violenţei domestice

A venit după tine?

Da, dar el era convins că o să mă întorc. Mai plecasem doar şi înainte, aşa că nu îşi imagina că de data aceasta e altfel. Mă suna iar cu scuze, cu rugăminţi. Când a văzut că nu mă mai întorc a început cu ameninţările. Am vrut să sun la un serviciu de pază şi protecţie, dar când am aflat că nu mă poate ajuta decât dacă sunt în casă, nu şi când ies pe stradă, am renunţat. Au fost luni de zile în care am trăit într-un stres cumplit. Mă uitam mereu în spatele meu pentru că eram convinsă că va veni după mine, să mă omoare.

Când ai scăpat de frică şi de ameninţări?

După mai mult de o jumătate de an. Până atunci nici la magazin nu mă puteam duce fără să mă tem că vine şi-mi dă cu ceva în cap. A avut mai multe episoade când a apărut beat, dar în public nu mai era atât de agresiv.

Cum s-au schimbat lucrurile pentru tine şi copilul tău după ce ai scăpat de teama că îţi va face rău?

Acum este în elementul lui. Se simte liber şi confortabil.

Şi tu?

Sunt liberă. Şi lucrurile mi se aşează mai uşor acum, şi din punct de vedere profesional. Am o altă energie şi se simte.

Ce le-ai spune femeilor care acum trec prin ce ai trecut tu şi simt că nu au cum să plece?

Eu nu simt că pot să dau sfaturi, dar pot să povestesc experienţa mea. Contează foarte mult, dacă nu au un venit propriu – deşi acestea sunt mai rare cazurile, sunt multe femei deştepte şi cu putere financiară în astfel de situaţii – trebuie să înţeleagă că după prima palmă vor urma şi altele. Scuzele, promisiunile nu înseamnă nimic. Dacă rămâi îi arăţi că are voie şi că poate. Oamenii de genul acesta nu se schimbă, iar agresiunea nu e nici din greşeală, nici de nervi. E parte din ei.


Când viața bate filmul, este timpul să ceri ajutor.

Descarcă aplicația Bright Sky RO și află ce poți face atunci când tu sau cineva apropiat ție vă confruntați cu violența domestică.

Bright Sky RO este o aplicație mobilă gratuită, lansată de Fundația Vodafone România , în parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociatia Code for Romania,  cu scopul de a oferi asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice, sau celor îngrijorați de siguranța cuiva cunoscut sau a unui membru al familiei.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO