Beauty Habits: micile tabieturi de frumusețe ale redacției

Beauty Habits: micile tabieturi de frumusețe ale redacției

De Alexandra Zamfirescu
Distribuie articolul
4 min de citit
Salvează pentru mai târziu

În materie de beauty, de multe ori diferența nu o face un produs nou, ci un obicei pe care îl repeți zi de zi.

Deși suntem aproape mereu la curent cu cele mai noi lansări în materie de beauty, am observat că produsele care rămân cu adevărat în rutina noastră sunt cele pe care le asociem cu anumite obiceiuri eficiente. Uneori este vorba despre încă un strat de SPF aplicat înainte de machiaj, alteori despre un gest care îți pune privirea în valoare sau despre o tehnică de aplicare a machiajului inspirată din anii ’60.

Iată ce ne-a convins pe noi că unele dintre cele mai bune trucuri de beauty sunt și cele mai simple.

Super Loaded Tinted Highlighter

Am descoperit de curând acest iluminator de la Westman Atelier. De obicei, port un machiaj mai degrabă mat, iar la final aplic doar un strop de iluminator peste blush, pe tâmple și puțin pe vârful nasului. Nu este ceva foarte strident sau vizibil, însă îmi place efectul pe care îl oferă. Reflectă discret lumina și, poate cel mai mult, îmi place felul în care se vede în fotografii. Nu îl observi imediat, dar face ca pielea să arate mai fresh și mai luminoasă. 

Andreea Berecleanu, Managing partner

Terracota Tinted Moisturizer

Cel mai bun truc al meu e să folosesc cât mai puțin fond de ten. Înainte puneam pe mână o pompiță de fond de ten și apoi îl întindeam pe față. Mi se părea că e cantitatea ideală. 

Însă, la un moment dat, l-am auzit pe un makeup artist spunând că ideal e să încerci să te machiezi cu cantitatea cea mai mică de fond de ten. Să pui cât mai puțin posibil și abia apoi, dacă mai e nevoie, să adaugi – eventual, doar corector, unde e cazul. A fost ca o revelație pentru mine. Mi-am dat seama că am nevoie de mai puțin produs și că tenul arată mai bine și mai fresh.

Mara Coman, Redactor-șef

Mascara Studio Lash

Pentru mine, este de o importanță capitală să aplic mascara și pe genele de jos, nu doar pe cele de sus. Indiferent ce formă a ochilor ai avea, indiferent că produsul nu e waterproof și că îți pleacă apoi pe cearcăne până seara, nimic nu se compară cu expresivitatea pe care ți-o dă o tonă de mascara aplicată și pe genele de jos (ideal dintr-un sortiment clumpy, care dă volum).

Am învățat asta indirect de la Twiggy și de la stilul ei de a folosi mascara ca și cum era un instrument de desen mai degrabă decât un produs cosmetic.

Oana Titică, Redactor-șef adjunct



Dermatograf Lumene dark blue

Nu am o rutină complicată de beauty, dar am un mic obicei la care țin foarte mult. Înainte să plec din casă, aplic un pic de creion dermatograf în partea de jos a ochilor. Conturul albastru închis îmi face ochii să pară puțin mai mici și le pune în evidență nuanța. Folosesc creionul de la Lumene, în nuanța Dark Blue, și îmi sunt suficiente câteva mișcări pentru un efect care mă mulțumește. Poate părea un detaliu neînsemnat, dar eu îl observ imediat în oglindă. Și, deși admir machiajele elaborate, când vine vorba de propriul, tot la această linie albastră mă întorc.

Stela Nadoleanu, Senior editor

SPF Beauty of Joseon

Am tenul uscat și sensibil, iar până nu demult am încercat numeroase produse hidratante care, într-un fel sau altul, ajungeau să mă irite. Când îmi aplicam machiajul, nu doar că eram roșie în zona T, dar tenul începea să se și cojească destul de mult.

Nu obișnuiam să folosesc SPF, dar, până la urmă, tot răul a fost spre bine. Ați fi surprinse dacă v-aș spune că tocmai crema cu protecție solară a fost cea care m-a scăpat de acel aspect neuniform al machiajului? Acum o folosesc drept bază de machiaj. Aplic un prim strat și îl las să se așeze câteva minute, apoi aplic încă unul. În felul acesta, machiajul se așază mult mai frumos.

Alexandra Zamfirescu, Redactor

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul