fbpx

Căutare

Share this article

Mihai Gane are 27 de ani și la momentul acesta este cel mai citit scriitor din Spania și America Latină. Prima poezie a scris-o la 13 ani când a început să-și pună întrebări despre ce a lăsat în urmă și ce mai fac copacii de acasă. Mihai Gane a fost un copil dezrădăcinat, asemenea altor mii de copii români pe care părinții plecați la muncă în străinătate i-au tras după ei. El avea o viață minunată în Lerești, micul sat de lângă Câmpulung Muscel, așezat pe deal, la baza munților. Avea o familie numeroasă, niște bunici iubitori și mult timp de alergat în natură. Ajuns în Spania a trebuit să învețe din nou să se joace, să-și facă prieteni noi și să învețe o limbă nouă. Nu s-a plâns niciodată, și-a văzut de școală și de viață, încercând să nu fie o povară pentru părinții săi care munceau din greu.

În 2015 o editoare spaniolă i-a citit blogul și postările din social media și l-a contactat cu propunerea de a publica un volum de poezii. De atunci, Mihai Gane a publicat trei volume de poezii și un roman care s-au vândut ca pâinea caldă.

Interesant, dar trist în același timp, este că nici o editură românească nu i-a propus să traducă și să publice și în țara lui, lucru ce mă face să mă gândesc la adevărul vorbelor ce spun că nu ne prețuim valorile.

Cu toate acestea Mihai Gane se întoarce frecvent în România, la Lerești pentru că dorul de casă și de codrii verzi doar așa se stinge.

O poveste inspirațională, emoționantă și extrem de interesantă despre un copil imigrant ajuns cel mai bine vândut poet în limba spaniolă.

Mihai, unde ești acum?

Sunt în România acum, la mine în sat, în Lerești.

Câți ani ai?

27 de ani.

Și unde locuiești în Spania?

Lângă Madrid, într-un oraș din sud, ce se numește Leganés. Locuiesc acolo de mai bine de 17 ani, nici nu mai știu, am pierdut numărul lor.

Te întorci în fiecare an în România?

Da. În ultima vreme am venit mai des pentru că am avut evenimente familiale și am vrut să nu pierd nici unul. Anul trecut am venit de vreo patru ori, iar anul acesta de vreo două ori. Încerc să vin cât mai des, însă de la un timp încoace am simțit că aș vrea să mă îndepărtez puțin de locul de baștină pentru că încă mai am lucruri de făcut pe afară, iar casa trage. Din ce în ce sentimentul este mai intens.

Ușa pe care îi e cel mai drag să intre

Tu ai plecat împreună cu părinții. Ce vârstă aveai?

Aveam vreo 9-10 ani. Ai mei erau plecați deja de vreo 2-3 ani când m-au luat și pe mine.

Ei au plecat la muncă?

Da, ca tot românul care pleacă în afară, tata în construcții și mama la curățenie.

Și tu cu cine ai rămas?

Am rămas aici cu bunicii și unchii mei, rudele din partea mamei. Stăm la curte, de fapt locuim toți în aceeași curte și avem o relație foarte bună.

Și cum s-au hotărât să te ia și pe tine?

Eu eram mic și cred că dorul de mine a fost un factor decisiv. Apoi cred că a mai existat ceva: încercau să caute un viitor pentru mine, iar Spania a fost o opțiune foarte bună. Madrid este un oraș cu foarte multe lucruri și locuri și cred că un viitor mai bun pentru mine a fost ideea esențială de la care au plecat.

Tu mai ai frați?

Da, am un frate mai mic, îl cheamă Eduard și are 11 ani. El s-a născut acolo.

Și el când vine în România cum i se pare?

Este foarte, foarte încântat. Adoră să vină aici, să stea cu bunica, cu unchii, să se joace, să alerge pe dealuri pentru că locul acesta în care locuim noi e cumva privilegiat. Suntem protejați din toate părțile, plin de natură, locul ideal pentru un copil de vârsta lui.

Cum ți-a fost ție când ai ajuns acolo? Ți-a plăcut? Îți amintești primii ani?

Tocmai am scris un roman despre locul acesta, care se intitulează „Când o să te faci mare”. Îmi amintesc de multe lucruri pe care le-am găsit acolo, însă cea mai grea a fost adaptarea. Eu eram învățat cu ce era aici, acasă. Când spun adaptare, o privesc din prisma unui copil de 9 ani ale cărui griji se rezumau doar la joacă. Nu știam limba și a trebuit să învăț din nou să mă joc. Copiii de acolo se jucau diferit față de cum știam noi să ne jucăm. Am schimbat foarte multe din caracterul meu la momentul acela. Eram un băiat foarte timid și mereu rămâneam în urmă în grupul meu de prieteni și a trebuit să mă schimb puțin pentru că Spania îți cere mai multă activitate, acțiune, ca să poți intra în grupuri de copii. A mai fost ceva: am devenit foarte curios când am ajuns acolo deoarece am început să descopăr o mulțime de lucruri. De exemplu, nu fusesem niciodată într-un supermarket, iar o baie în casă mi se părea un privilegiu. Lumea mă fascina pentru că era total diferită și impactul cel mai mare a fost când am observat că nimeni nu-și dădea „bună ziua” pe stradă, așa cum fuseserăm noi învățați, în satul nostru.

Dar îți era dor de acasă, ai fi vrut să te întorci sau îți plăcea noua viață?

Aș fi vrut acasă, normal, pentru că acasă aveam prieteni. Acolo a trebuit să-i fac din nou, iar ca să-ți faci prieteni într-o țară străină ai nevoie de timp, iar răbdarea nu e punctul forte al unui copil. În plus, acasă erau bunicii, persoanele foarte dragi nouă care ne dădeau tot timpul mai multă libertate.

Unchiul și bunicul lui Mihai Gane

Tu nu știai deloc spaniolă. Te-au înscris la școală fără să cunoști limba?

Exact! Nu am avut altă opțiune.

Și în cât timp ai învățat?

Să vorbesc, să pot purta o conversație simplă am reușit în trei-patru luni. Dar după prima lună începusem deja să rup cuvinte și fraze.

În cât timp ai învățat spaniola atât de bine încât să ajungi să scrii poezii?

Cred că nici acum nu am învățat-o atât de bine cât ar trebui, sau așa cum necesită poezia. Mereu găsești un cuvânt frumos în limba aceasta. Dar, au fost foarte mulți ani, foarte multe cărți de citit, foarte multe conversații și persoane trecute prin viața mea, încât am învățat. Știu că am scris prima poezie pe la 13 ani, ceea ce arată că de atunci am început să mă descurc cu limba și să caut în poezie răspunsul la anumite întrebări.

Mihai Gane în copilărie, la Lerești

Dar ce întrebări aveai tu la 13 ani?

Stăteam la etajul 4 și exista în fața blocului meu un copac ce m-a făcut să-mi aduc aminte de copacii de acasă și de momentele în care ne urcam mereu în măr, în păr sau în nuc, după fructe. Întrebările mele erau: „ce lucruri lași în urmă și ce mai fac copacii?”.

Ai fost de mic un copil studios, tocilar?

Am fost un elev mediu, de nota 7. Cred că șapte a fost nota pe care am luat-o toată viața.

Și la spaniolă?

Acolo luam puțin mai mult, la limba și literatura spaniolă mă descurcam mai bine. Nu am fost tocilar, am încercat să devin foarte sociabil, să caut persoane, să caut experiențe, să descopăr.

Dar am văzut că ai terminat două facultăți și două mastere…

Da. Am fost pasionat de Drept pentru că mi s-a părut că în acest domeniu pot să descopăr o mulțime de lucruri, de circumstanțe, de situații. Mereu am fost foarte implicat în cauze sociale pentru că și eu am fost o cauză socială prin condiția mea de imigrant ce nu s-a pierdut niciodată. Prin Drept am văzut un drum necesar pentru a ajunge la anumite obiective în viață cum ar fi să-mi aduc contribuția ca lumea să fie un loc mai bun.

Știam că va fi foarte greu și va fi nevoie de foarte mult timp și muncă să termin și Dreptul și să mă ocup și de literatură, dar iată că poezia și literatura au creat un drum paralel ce m-a acompaniat toată viața și am decis la un moment dat să-l aleg pe acesta deoarece obiectivul era același. Prin cărți cred că poți reuși mult mai mult decât prin avocatură. Nu spun asta ca un înțelept, doar că-mi place să privesc lumea cu ochi literari și să o scriu pe hârtie și cred că multe persoane au nevoie de literatură.

A doua facultate ce a fost?

Administrarea afacerilor.

Imagini și amintiri ce pe Mihai Gane îl inspiră

Și masterele în ce domeniu au fost?

În proprietate intelectuală și în avocatură.

Când te-ai gândit prima dată, când ți-ai pus problema că ai putea să publici ce scrii?

În anul 2015, la vârsta de 22 de ani. Terminam facultățile și trebuia să intru la master și scriam pe un blog și pe rețelele de socializare, fără să am nici o intenție editorială. Atunci am fost contactat de editura care azi mă publică și mi-a propus să public. Astfel, în 2016 am publicat primul meu volum, o compilație de poezii.

Până acum ai publicat trei cărți și se spune despre tine că ești unul dintre cei mai citiți autori în Spania. Așa este?

Da, am scos trei cărți de poezie și un roman și da, îți confirm că cifra vânzărilor cărților mele în librărie a fost foarte mare. Din fericire m-au ajutat rețelele de socializare prin care am reușit să le fac cunoscute. Au fost mai multe țări în care am publicat.

Mihai Gane oferind autografe cititorilor săi

Nu știu cum e în Spania, dar în România nu prea poți să trăiești din scris…

În Spania poți. Eu trăiesc doar din literatură din anul 2018. Se poate cu multă muncă, mult noroc, cu cărți bune, cu multă pasiune pentru ceea ce faci și pentru publicul tău.

Adică dacă scoți o carte bună poți să trăiești din drepturi de autor?

Da, da, da. Din păcate în România avem multe probleme, iar una dintre ele este legată de cultură. Cred că putem avea o conversație de câteva ore pe acest subiect, însă rezultatul este că-mi pare foarte rău când vin acasă și în nici o conversație nu regăsesc subiectul cărților. Eu sunt autorul român care vinde cele mai multe cărți în Spania și America Latină și din păcate nu am nici o carte tradusă în limba română.

Tu ai încercat să traduci și să publici și în română?

Eu nu am încercat, nu am fost activ în căutare pentru că drepturile de autor sunt deținute de editura spaniolă, însă editorii de aici știu bine calea pe care trebuie să o urmeze dacă sunt interesați de ceva. Dar, din păcate…

În curtea casei de la Lerești

Nu te-a căutat nimeni, nu?

Exact!

Cărțile tale sunt publicate în toate țările latine unde se vorbește spaniola?

În mai multe, de la Columbia, Mexic, Peru, Uruguay, Costa Rica, sunt distribuții și în Honduras, Guatemala… Prima dată se publică în Spania și apoi ajung și în America Latină.

Ce tare! Felicitări! Spune-mi de părinții tăi: stau în continuare în Spania?

Ei locuiesc încă în același oraș și muncesc acolo. Tata nu mai lucrează în construcții, lucrează la o firmă de pază, iar mama muncește tot la curățenie, de ani de zile, la aceleași familii. Momentan nu știm care sunt planurile de viitor.

Cumva ești primul licențiat din familie? Primul cu atâtea studii cred că ești, sigur…

Da, cu siguranță sunt primul cu două facultăți și mastere, dar nu știu dacă sunt primul licențiat 😀. Am veri mai mari ca mine și cred că și ei au fost licențiați, însă dacă nu sunt primul, sigur sunt al doilea sau al treilea.

Bănuiesc că sunt foarte mândri de tine părinții tăi…

Da, ca orice părinte. Mereu încearcă să mă sfătuiască și le place foarte mult când apar în media.

Te vezi vreodată reîntorcându-te în România?

Sincer, mi-ar plăcea pentru că-mi place foarte mult satul meu. Mi-ar plăcea să vin acasă să pot scrie, să mă pot dedica culturii aici, în România. Nu știu ce să-ți spun.

Ai putea fi un fel de Hemingway… Cum se retrăgea el să scrie în Cuba, tu ai putea să te retragi la Lerești… 😀

Diferența ar fi că Hemingway a vândut milioane de cărți.

Dar ai tot timpul din lume pentru că ai doar 27 de ani.

Sper 😀

Urmează să mai lansezi ceva?

Nu știu când o să lansez, deocamdată scriu. Am câteva idei în cap și m-am apucat de scris. Am publicat în septembrie 2020 ultimul volum de poezie așa că deocamdată îl promovăm pe acesta și sper că vom avea târguri de cărți în 2021 și că voi reuși să ajung și în America Latină cu el.

Mihai Gane în copilărie

Dar ai planuri să te folosești și de celelalte două facultăți ale tale sau intenționezi să rămâi scriitor?

Vreau să scriu. Nu concep lumea prin alți ochi în momentul acesta și sper să nu fiu nevoit să mă întorc la avocatură.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO