No Man’s Land e acolo unde umanitatea părăseşte omul

No Man’s Land e acolo unde umanitatea părăseşte omul. Aşa m-am gândit după ce am văzut spectacolul lui Alexander Morfov de la TNB. Mi-aduc aminte vag detalii despre conflictul dintre sârbi şi bosniaci. Însă modelul acestor „rupturi statale” care duc la situaţii absurde la nivel micro, la nivelul individului, sunt foarte prezente şi astăzi.

Ce te faci dacă eşti bosniac şi eşti pus în situaţia de a-i ţine arma la tâmplă prietenului tău sârb? Ce faci dacă eşti sârb şi ai rude dincolo de graniţa aia aproape invizibilă, în Bosnia? Ce-ai face dacă ai avea o iubită de care te desparte acum un zid, un gard de sârmă ghimpată şi un soldat care patrulează „pe fâşie”? Te-ai întreba, oare, al cui e, de fapt, războiul acesta? Până unde lăsăm să se degradeze umanitatea atunci când interesele cuiva (fie că e armată, stat, ideea de naţiune, un om politic cu viziuni înguste sau o instituţie care reprezintă „puterea”) ne—o cer răspicat?

Spectacolul „No Man’s Land” ne duce în tranşee. Ne spune povestea unor oameni simpli care sunt nevoiţi să se dedubleze, să îşi uite vecinii, prietenii, foştii conaţionali, fostele iubite – ca să servească „războiul sfânt”. Graniţele se întrepătrund acolo, pe scenă, şi abia mai târziu, pe măsură ce firul acţiunii se desfăşoară sub ochii tăi, îţi dai seama că toate graniţele aflate azi în conflict sunt la fel de apropiate.

Dincolo de umorul negru, care ne mai smulge hohote de râs, spectacolul „No Man’s Land” este o dramă care ar trebui să ne ţină cu ochii larg deschişi. Ciki (Richard Bovnoczki) şi Nino (Ciprian Nicula) luptă în tabere opuse. Dar se ştiu de aşa mult timp încât şi uitaseră că se cunosc. Războiul le-a pus arma şi ura în mână. Şi se luptă să înfrângă ba impulsul de a se ucide unul pe altul, ba impulsul de a-şi oferi ajutor, o ţigară sau ceva de băut. Cera (Mihai Călin) nu e mort. Dar mai bine era. Căci s-a trezit (după luptă) doar ca să constate că cineva i-a pus o bombă sub fund. Şi e mort dacă mişcă.

Acest trio de personaje rezumă drama unui război la nivel micro. Dincolo de situaţia lor e „marele război, e jocul politic, sunt „interesele statale”, e senzaţionalismul mass media.

Cine credeţi că va avea de câştigat, până la urmă? Răspunsul e simplu atunci când războaiele gonesc umanitatea din noi.

P.S: Vă recomand să mergeţi la spectacol, dar să vedeţi şi filmul „No Man’s Land” (Ničija zemlja) realizat de Danis Tanović în 2001 şi care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în acel an.

„No Man’s Land” se joacă la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio, pe 24 martie şi pe 7 aprilie, de la ora 19:00. Bilete disponibile online pe mystage.ro sau la casa de bilete a teatrului.

No Man’s Land, de Danis Tanović. Traducere: Andrei Marinescu. Regie, adaptare şi ilustraţie muzicală: Alexander Morfov. Decor: Nikola Toromanov. Costume: Andrada Chiriac. Light design: Chris Jaeger. Distribuţie: Mihai Călin, Richard Bovnoczki, Ciprian Nicula, Marcelo S. Cobzariu, Rareş Florin Stoica, Mihai Munteniţă, Ionuţ Toader, Andrei Atabay, Denis Hanganu, Vitalie Bichir, Eduard Adam, Mandin Mădălin, Adrian Iosif Pop, George Piştereanu, Alexandra Sălceanu, Aylin Cadir, Fulvia Folosea, Nicolae Dumitru, Ionuţ Niculae, Aurel Ungureanu, Silviu Negulete-Viciu.