Noile regiuni vedetă ale lumii vinurilor - LIFE.ro
Mergi la conținut

Noile regiuni vedetă ale lumii vinurilor

Domeniul vinurilor a fost întotdeauna precum o mare scenă care a permis tuturor regiunilor viticole să se exprime, însă unele dintre ele s-au aflat mereu mai în faţă, în lumina reflectoarelor. De ceva timp, specialiştii spun că o mare parte dintre regiunile cu priză la publicul consumator încep să piardă teren, locul lor fiind luat de unele zone surpriză
Share this article

Domeniul vinurilor a fost întotdeauna precum o mare scenă care a permis tuturor regiunilor viticole să se exprime, însă unele dintre ele s-au aflat mereu mai în faţă, în lumina reflectoarelor. De ceva timp, specialiştii spun că o mare parte dintre regiunile cu priză la publicul consumator încep să piardă teren, locul lor fiind luat de unele zone surpriză. Editorii de la Bloomberg.com au făcut o hartă a noilor regiuni vedetă, încercând chiar şi câteva propuneri de vinuri din aceste zone viticole.

Franţa

  • De domeniul trecutului: Bordeaux
  • Noua vedetă: Corsica

Corsica este locul de baştină a mai multor soiuri de struguri, unele dintre ele neputând fi găsite în altă parte. Niellucciu şi Sciaccarellu, ambele roşii şi Vermentinu, un soi alb, sunt printre cele mai cunoscute. Curenţii marini păstrează un echilibru climateric în plantaţii, aşa încât vinurile sunt surprinzător de elegante. Vinuri de încercat: Domaine de Torraccia Porto Vecchio Rouge 2012 şi Comte Abbatucci Cuvée Collection Rouge Ministre Imperial 2013.

Germania

  • De domeniul trecutului: Mosel
  • Noua vedetă: Pfalz

Plantaţiile de Riesling se găsesc pe întregul teritoriul Germaniei, însă efectul de încălzire globală a reuşit să facă loc, în unele dintre plantaţii şi soiului Pinot Noir. Regiunea Pfalz, aflată la sud de Mainz, la graniţa cu Franţa, are parte de o toamnă lungă şi secetoasă. Vinuri de încercat: Friedrich Becker Pinot Noir 2012 şi Okonomierat Rebholz Trocken „S” 2010.

Italia

  • De domeniul trecutului: Toscana
  • Noua vedetă: Muntele Etna

Să cultivi viţă de vie pe unul dintre cei mai activi vulcani ai Europei pare uşor riscant, însă mai mulţi vinificatori au decis că riscul este acoperit de eleganţa vinurilor, care reuşesc să echilibreze structura fructată cu ajutorul unei mineralităţi unice. Soiul local Nerello Mascalese este cel care dă rezultate foarte bune pe solul vulcanic, producând cantităţi mici la hectar, dar de o bună calitate. Vinuri de încercat: Cele şase Nerello Mascalese produse de Passopisciaro, cramă din Sicilia a lui Andrea Franchetti, fiecare dintre cele şase fiind expresia a şase plantaţii diferite, cu micro-terroir-uri diferite. Contrada Chiappemacine (Contrada C) este vinul produs pe cea mai joasă plantaţie, solurile bogate de aici contribuind la structura fermă a vinului.

Noua Zeelandă

  • De domeniul trecutului: Marlborough
  • Noua vedetă: Hawke’s Bay

Regiunea Hawke’s Bay se află pe coasta estică a insulei nordice a Noii Zeelande, cu deschidere la Oceanul Pacific. Climatul cu influenţe maritime permite strugurilor de Syrah să aibă o evoluţie de lungă durată, fără să acumuleze un conţinut alcoolic ridicat. Vinurile sunt concentrate şi ferme, cu arome sangvinice şi condimentate, evocând stilul din Valea Ronului. Vinuri de încercat: Te Mata Bullnose Syrah 2014 şi Craggy Range Le Sol Syrah 2013, un vin mare şi concentrat.

Australia

  • De domeniul trecutului: Barossa
  • Noua vedetă: Yarra Valley

Soiul vedetă al Australiei, Shiraz, dă vinuri concentrate şi coapte”, cu un conţinut alcoolic ridicat, datorită condiţiilor climatice secetoase. În anumite părţi ale continentului, inclusiv în Yarra Valley, soiul care câştigă reputaţie este Pinot Noir, care creşte într-un climat uşor mai cald decât în Burgundia. Vinuri de încercat: Mac Forbes 2015 Pinot Noir şi Timo Mayer Close Planted Pinot Noir 2013.

Spania

  • De domeniul trecutului: Rioja
  • Noua vedetă: Ribeira Sacra

Mencia, un soi de struguri care produce vinuri dense şi puternice în regiunile mai calde, reuşeşte să devină elegant şi complex în Ribeira Sacra, regiune cu climat mai rece, aflată la graniţa dintre Spania şi Portugalia. Plantaţiile terasate, cu un grad de înclinare ridicat, au fost abandonate de către fermieri în timpul regimului Francisco Franco, însă această situaţie s-a schimbat odată cu investiţiile stimulate de fondurile Uniunii Europene. Vinuri de încercat: Algueira Mencia 2015 şi Guimaro Finca Pombeiras Mencia 2014.

SUA

  • De domeniul trecutului: Napa Valley
  • Noua vedetă: Paso Robles, California

Situată pe dealurile aflate la nord de San Luis Obispo, Paso Robles a fost locul în care producătorii de dimensiuni mari, produceau vinuri cu un raport preţ calitate decent. Astăzi, regiunea este împânzită de „crame boutique”, ce exploatează plantaţii de Zinfandel şi Petit Syrah. Vinuri de încercat: Fableist Petit Sirah 2015 şi Onx Reckoning 2013.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora