În cele cinci minute care au trecut de când m-am așezat să scriu acest text, am primit nu mai puțin de 30 de notificări pe telefon. L-aș ascunde în geantă, însă instantaneu mintea mea se întreabă: ce mă fac dacă ratez ceva important? Urgent? Iminent?
Rețelele sociale, ca un al doilea job
Pe WhatsApp fac parte din mai multe grupuri unde nu voiam neapărat să fiu, dar cumva modul în care se desfășoară viața din ziua de azi nu mi-a dat o alternativă. În prezent, printre cele în care mă aflu se numără:
- Trei grupuri legate de muncă, fiecare cu o tematică proprie. Mă interesează doar vreo 10% din ce se întâmplă acolo, însă pentru a ajunge la acele informații, capul meu se umple și de restul de 90%, pe care nu le doream.
- Un grup de bloc, în care toți vecinii află cui îi mai curge apă în casă.
- Un grup pentru reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului.
- Un grup pentru reuniunea RESTRÂNSĂ de 20 de ani de la terminarea liceului, pentru cei ce nu pot ajunge la prima.
- Un grup pentru cei care merg la reuniune în aceeași mașină.
Am o prietenă profesoară căreia o mamă de elev i-a scris la 12 noaptea să o întrebe nervoasă de ce nu a motivat o absență a copilului.
E un demers intruziv, deseori fără limită de orar, care până acum câțiva ani nu era de conceput.
Munca s-a mutat în online
În ziua de azi, o bună parte din munca multora dintre noi constă și în folosirea platformelor Instagram, Facebook sau Linkedin. Odată intrat pe platforme, e greu să distingi notificările personale de cele de lucru. Facebook nu știe că eu vreau să promovez un text când deschid aplicația, crede că vreau să văd labradori care se aruncă să înoate în piscină. Și de obicei chiar vreau.
E un demers intruziv, deseori fără limită de orar, care până acum câțiva ani nu era de conceput
Cum ne „prind” aceste notificări?
Însă ce vor aceste notificări de la noi, de fapt? Carmen Toader, psihoterapeut și membru al Asociației Române pentru Psihoterapie Psihanalitică, ne oferă o perspectivă.
„Social media și notificările de pe telefon produc, indiscutabil, dependență. Mereu vrei să vezi ce mai e nou, să primești vești bune sau chiar mai puțin bune, căci inconștient ne simțim centrul atenției (un lucru după care am tânjit toată viața) și o persoană deosebit de importantă, cu mulți prieteni și șansa de a influența sau de a schimba lumea.
Cele de mai sus nu sună rău. Poate că suntem conștienți de efectele secundare ale acestei dependențe. Ne putem concentra mai greu, oamenii din viața reală își pierd din atracție și importanță, căci niciodată nu pot concura cu bucățelele fictive și surescitante din mediul digital”, explică ea.
Oamenii din viața reală își pierd din atracție, căci nu pot concura cu bucățelele fictive și surescitante din mediul digital
Consecințele: oboseală și vinovăție
Nu e de mirare că suntem obosiți încontinuu. Internetul încearcă să ne prezinte diferite potențiale surse pentru această epuizare constantă, de la hormoni, la vârstă, la nutriție, însă pe undeva sunt convinsă că, dacă ar dispărea telefonul câteva zile din viețile noastre, totul s-ar liniști brusc.
La un moment dat, undeva după pandemie, a avut loc o tranziție bruscă, dar subtilă, de la comunicarea pe mail în scop de serviciu la comunicarea prin notificări de Whatsapp. La mailuri răspundeai când puteai, însă pe telefon totul capătă o notă de urgență, care te face să te simți vinovat că tu nu participi – cei cinci parteneri din grup au votat toți într-un poll în mai puțin de 20 de minute și tu ești singurul care nu a făcut-o?
Cine are de pierdut în dependența noastră de telefon?
Așa cum se întâmplă în cazul dependențelor, acestea nu te afectează doar pe tine personal, ci au impact și asupra persoanelor dragi și a relației cu ele. Psihoterapeuta explică fenomenul: „Timpul pe care îl petreci online ar putea fi în schimb dedicat unei preocupări creative, ca pictat, scris sau reflexivității pentru a-ți rezolva problemele din viața reală. Cu cât dedici mai mult timp relațiilor online, cu atât mai puțin timp ai pentru oamenii reali și pentru tine, de fapt. Freud spunea că este incorect să-i tratezi la fel pe toți cei din jur, căci asta înseamnă să-i nedreptățești pe cei dragi. Uneori nu pare că-i așa. De pildă putem crede că, dacă ne înscriem într-un grup de mămici, atunci ne ajutăm copilul prin sfaturile pe care le primim de acolo. Însă în realitate ne putem pregăti chiar de o lejeră spălare pe creier, care îi folosește copilului la fel de mult ca sfaturile băbești de acum 200 de ani, când oamenii credeau că, dacă te speli iarna, o să… mori. Punând în balanță iubirea pentru copil cu nevoile de a aparține de grup, de a fi plăcută de membri, de a influența grupul și de a te supune liderului, ar trebui să fie clar ce atârnă mai greu în balanță.”
Cu cât dedici mai mult timp relațiilor online, cu atât mai puțin timp ai pentru oamenii reali și pentru tine, de fapt
Ce se întâmplă dincolo de interacțiunile cu prietenii și cunoscuții virtuali?
Pe lângă numeroasele notificări WhatsApp și reel-urile de pe Instagram primite de la o prietenă care se plictisește la muncă, asaltul vine și din alte părți. „Corporațiile au departamente dedicate dezvoltării de tehnici care să provoace o dependență cât mai profundă și mai greu de combătut. Recompense pentru accesare zilnică sau primite în urma unei absențe mai lungi, recompense tip RNG (random number generators), evenimente cu premii și, în general, o manipulare graduală, aidoma metaforei cu broasca în oala cu apă fiartă, cu scopul de a ne ține cât mai mult timp lipite de ele. Eufemistic scopul se numește „user engagement”, din motivul nobil de a ne face să le dăm cât mai mulți bani și a ne spăla creierele cât mai eficient ca să ne sacrificăm în general pentru ei. Bineînțeles, fără să ne dăm seama”, spune Carmen Toader.
Ce putem face pentru a ne apăra?
În ziua de azi, soluția radicală, de a șterge aplicațiile sau a ne lua un telefon old school cu butoane e nefezabilă. Există, desigur, soluții concrete – să ne limităm singuri contactul cu telefonul, să îi închidem datele mobile/wi-fi-ul seara, după muncă, să-l păstrăm pentru telefoane urgente (nu pentru notificări pe WhatsApp de la asociația de proprietari a blocului) sau, în varianta clasică, să avem un telefon de muncă și unul personal.
Însă poate chiar mai bine ar funcționa un alt punct de vedere, așa cum recomandă psihoterapeuta: „Mai mari șanse de succes cred că avem dacă încercăm o schimbare de perspectivă. De pildă, să ne imaginăm că telefonul e o singură persoană care ne trimite zeci, sute de mesaje pe zi, în care ne cere să facem o mulțime de lucruri pentru ea, ne cere bani, timp, ne impune tot felul de opinii și ne recompensează ca pe copiii mici cu inimioare (sau like-uri) sau ne ceartă dacă nu suntem de acord cu ea. Ce fel de relație am avea cu persoana asta? Nici nu contează dacă e copilul nostru, unul dintre părinți, un prieten sau partenerul/partenera. Fără îndoială că ar fi o relație care ne face rău. Iar a o menține înseamnă să ne facem singuri rău.”
Foto principală: Pexels
