Psychology
Nu poţi să faci copii? Ba poţi, simplu, rapid şi cu costuri rezonabile în România.
Chiar dacă legislaţia din România nu este suficient de bine reglementată în acest domeniu, este perfect legal să apelezi la o bancă de ovocite sau spermatozoizi dintr-o ţară membră a Uniunii Europene pentru a vă îndeplini visul de a deveni părinţi.
Ramona Raduly
|Reading time: 7 mins
Chiar dacă legislaţia din România nu este suficient de bine reglementată în acest domeniu, este perfect legal să apelezi la o bancă de ovocite sau spermatozoizi dintr-o ţară membră a Uniunii Europene pentru a vă îndeplini visul de a deveni părinţi.
Ramona Raduly
|Reading time: 7 mins
Share this article

Infertilitatea este un subiect tabu. Pe vremuri, adică nu cu mai mult de 50 de ani în urmă, dacă nu puteai să faci copii, erai stigmata societăţii. Şi dacă un cuplu nu avea copii, era din cauză că ea era „stearpă”. Nu se vorbea niciodată de infertilitatea masculină şi nici nu se investiga acest lucru, chiar dacă acum, se spune că jumătate din cazurile de infertilitate în cuplu pot fi puse pe seama acestei cauze.

Sunt însă mulţi ani de când şi în România se fac tratamente de infertilitate, plecând de la stimulare ovariană şi până la Fertilizare in Vitro, însă, ce te faci când unul dintre cei doi părinţi nu au suficient sau chiar deloc material reproducător? Sunt cazuri în care femeia nu mai eliberează lunar ovule, sau acestea nu sunt de cea mai bună calitate şi sunt cazuri în care spermatozoizii viitorului tată nu sunt apţi să reproducă. Oricât de avansată ar fi medicina, oricât de priceput ar fi medicul şi oricâte tratamente de infertilitate ai face, se lucrează cu materialul clientului. Sau nu? Ei bine, în astfel de cazuri se poate apela la un donator de ovocite sau spermatozoizi. Chiar dacă legislaţia din România nu este suficient de bine reglementată în acest domeniu, este perfect legal să apelezi la o bancă de ovocite sau spermatozoizi dintr-o ţară membră a Uniunii Europene pentru a vă îndeplini visul de a deveni părinţi.

Am stat de vorbă cu Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în infertilitate şi prima din Bucureşti care a încheiat contract cu Agenţia Naţională de Transplant şi a făcut primele tratamente de fertilitate cu ovocite „importate”.

În ce caz de infertilitate se pune problema apelării la un donator de ovocite?

Este vorba de pacientele care au rezervă ovariană foarte mică sau complet epuizată, femei care pot fi peste 40 de ani, dar şi femei de 28 – 30 de ani, dar care şi-au epuizat numărul de foliculi ovarieni pe care îl au din naştere.

Noi ne naştem cu un număr de foliculio ovarieni din care, lunar se pierd 20 – 30 de foliculi. La un anumit număr de ani de la prima menstruaţie, acest număr de foliculi se consumă, iar femeia intră la menopauză. Asta se poate întâmpla mai devreme sau mai târziu.

Unde există bănci de ovocite?

În Belgia, în Germania şi în Spania, atât ştiu eu, dar se poate să mai fie. Noi avem contract cu băncile din Spania şi din Belgia.

Ce servicii pune la dispoziţie cabinetul tău?

Este o procedură foarte simplă şi de scută durată. Femeia vine la noi, depune o cerere de ovocite donate, noi o depunem în Agenţia de Transplant, nu are voie pacientul să meargă personal în Agenţia de Transplant, ci numai printr-o clinică de FIV. Se aprobă, iar apoi împreună cu pacienta alegem o donatoare compatibilă bologic ca şi grupă de sânge şi fenotip. Poate alege culoarea părului, înălâimea, IQ-ul şi o mulţime de alte caracteristici care să fie similare cu ale primitoarei. Pacienta îşi plăteşte în Spania sau Belgia, noi nu avem nici o implicare financiară, şi vine apoi un container cu 3, 6 sau 8 celule. Noi le stocăm până ce pregătim pacienta de Fertilizare in Vitro. Aşa cum spuneam, totul se face numai printr-o clinică, pacienta nu are voie să umble cu containerul cu celule pentru că altfel ar putea fi considerat trafic de celule.

Important de menţionat mai este faptul că donatorul rămâne anonim. Noi nu primim decât un cod european şi raportăm tot european, pe un website, orice procedură facem. Orice embrion dacă pleacă de la noi în Polonia că, să spunem pacienta mea s-a mutat acolo şi are nevoie de embrion acolo ca să-şi facă tratament de inseminare, eu am un cod, îl raportez şi totul este unitar.

Legislaţia din România permite?

Da, să stocăm, să procesăm şi să-i trasferăm în uter feminin.

Dar femeile din România pot dona către aceste bănci?

Asta nu ştiu, dar îşi pot dona între ele, fără însă a avea foloase materiale, printr-un acord notarial. Aşa făceam înainte de a intra pe piaţă aceste bănci, când era nevoie.

Şansele de reuşită cu ovocite donate sunt mai mari decât în cazul pacientelor care fac FIV cu propriile ovocite?

Da. Sunt foarte mari, sunt pe 70% pentru că donatoarea întotdeuna este tânără, are material genetic tânăr. La o femeie de 43 de ani, rata de reuşită este de 0,5% cu ovocitele proprii, iar cu donare este de 70%.

Despre fertilizarea cu spermatozoizi donaţi? Există bancă de spermă în România?

Nu, pentru că toţi întreabă „ce bani îmi dai” şi legea spune că nu se permite primirea de foloase materiale în schimbul donării de spermatozoizi.

Dar se apelează la donatori din străinătate, nu?

Da, există bancă în Germania, în Danemarca şi apelăm de mulţi ani şi foarte des.

Adică, dacă vrei copil şi nu poţi, o rezolvi, nu?

Da, perfect legal şi cu şanse mari de reuşită. Se fac toate aceste proceduri în România, numai că aici încă nu avem bănci. Important de menţionat că toate acestea se fac în România, nu în alte ţări, simplu, rapid şi cu costuri acceptabile. Sunt firme care racolează pacienţii şi îi duc în Grecia, în Ucraina, le consumă banii cu traduceri, cu cazare, cu tratamente, pe motiv că aici nu se fac aceste tratamente. Ba se fac, foarte rapid şi mult mai ieftin. Şi la modul profesionist.

Putem apela şi la donatori de embrioni?

În general nu vrea nimeni ca nici măcar unul dintre părinţi să nu fie cel biologic. De obicei, în cazul cuplurilor infertile, unul este sănătos şi celălalt este infertil şi vor măcar ca cel care are material reproducător să fie părinte biologic. Am avut două cazuri de paciente care au vrut să fie însărcinate, aşa că am luat ovocite şi spermatozoizi donaţi şi am făcut eu embrionii în laborator.

Cât costă „importul” de ovocite sau de spermatozozizi?

Dacă ia pachetul de trei ovocite, costă 2200 de euro.

Plus FIV?

2000 de euro. Cu aproximativ 4500 de euro ai 70% şanse să rămâi însărcinată, în cazul în care nu mai ai rezervă ovariană.

Şi spermatozoizii?

1000 de eruo.

Aici e mai ieftin?

Păi da, bărbatul nu ia medicamente, nu are nevoie de alte proceduri… La femei e mai complicat, căci sunt mai multe proceduri până la recoltarea de ovocite.

Mama surogat nu este chiar surogat în România

Independent de discuţia de mai sus, am aflat că o altă variantă, în cazul în care nici unul dintre părinţi nu poate oferi material reproducător, ar fi aceea a mamei surogat. La o simplă căutare pe internet, apar foarte multe rezultate cu clinici din Ucraina care oferă posibilitatea pacientelor românce de a alege o mamă surogat din Ucraina. Tot Ucraina este o piaţă promiţătoare pentru donarea de ovocite şi spermatozoizi. Revenind la mama surogat, nu se ştie prin ce metodă, poţi merge în Ucraina şi te poţi întoarce acasă cu copilul purtând numele părinţilor biologici pe certificatul de naştere. Este o ţară non UE, de ale cărei servicii în materie de reproducere asistată  s-au bucurat multe paciente din România, dar nu este supusă reglementărilor europene, aşa că se recomandă mare atenţie.

În România, dacă vrei ca o mamă surogat să-ţi poarte copilul în pântec, mai întâi trebuie să o găseşti şi să cauţi câteva chichiţe legale de care să te foloseşti, această instituţie nefiind reglementată.

Mama surogat nu trebuie să primească nici un fel de foloase materiale, aşadar, nu poţi face un contract cu ea, motiv pentru care trebuie să o alegi cu atenţie ca să fie o persoană în care să ai foarte multă încredere. Se poate face inseminarea artificială, iar această femeie să ducă la bun sfârşit o sarcină şi să nască un copil ai cărui părinţi biologici sunteţi tu şi soţul tău. Însă, abia după naştere intervine adevărata problemă. Femeia care a născut copilul trebuie să-l declare, ceea ce înseamnă că, automat va fi trecută ca fiind mama lui pe certificatul de naştere. Soluţia este ca tatăl biologic să declare că este copilul lui, urmând ca ulterior mama surogat să renunţe la drepturile sale, iar mama biologică dă-l adopte. Sunt proceduri ce durează mult timp, consumă energie, timp şi multe emoţii. Dar, pentru cei care îşi vor ţine în braţe copilul mult dorit, mai mult ca sigur merită. Şi adopţia este un proces extrem de complicat şi costisitor din punct de vedere al emoţiilor şi al timpului, însă, din nou, merită.

Psychology
Share this article