„Nu vreau să trăiesc doar pentru că m-am născut”. Cum încearcă învățătoarea Nicoleta Bogoș să reducă abandonul școlar și să reabiliteze casele familiilor defavorizate din comunitatea sa
„Nu cred că aș putea, vreodată, să renunț la fi dascăl și, dacă ar fi să renasc, indiferent de câte ori, aceeași profesie aș alege-o. Așadar, viața la catedră, voluntariatul, studiile și munca la bibilotecă se împletesc, cumva și fac din activitatea mea un întreg” sunt mărturisirile sincere ale unui om care explodează de bunătate. Se împarte în tot și în toate, neconsiderând că se rupe, în egală măsură, din nimic. Administrează atât de bine timpul și activitățile în care este implicată încât simte că trăiește într-un echilibru care o umple de energie și o împlinește.
Este vorba despe Nicoleta Bogoș, învățătoarea care împarte cancelaria cu soțul, iar acasă, într-o armonie continuă și firească, împart spațiul lor cald cu încă doi copii mari care, cred cu tărie, pleacă în viață cu valori bine închegate însușite de la cei doi părinți. Nu că sunt cadre didactice, ci pentru că la rândul lor au fost educați frumos.
Nicoleta a știut să-și țină și mulți prieteni aproape, tot din familie îi consideră, și alături de ei se dedică în folosul altora care provin din medii sociale defavorizate. Sub umbrela „Licurii fericiți”, ONG-ul pe care l-a înființat, se desfășoară numeroase proiecte de prevenire și/sau reducere a abandonului școlar, se sprijină copiii (nu numai din zona Suceava) să-și finalizeze studiile. Sunt deja 37 de locuințe reabilitate (pentru bătrâni, copii, alte persoane nevoiașe) și 12 construite de la 0. Se oferă burse școlare copiilor, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și tot ceea ce au nevoie pentru a merge la școală. Se au și în grijă completă 25 de bătrâni singuri, iar acum se construiește un centru social de zi. Despre toate acestea, dar și cât suflet este la mijloc, în interviul zilei cu Nicoleta Bogoș.
Nicoleta Bogoș: „Familia lărgită înseamnă și primii și cei mai constanți voluntari ai Asociației Licuricii fericiți”
Doamna învățătoare, cum vă găsesc? Cum negociați cu timpul liber?
Nu știu dacă, referindu-mă la ultimii mulți ani, pot vorbi despre concediu, la propriu, adică, acea perioadă de timp în care îți iei răgaz de la muncă (cu acte în regulă) și-ți dăruiești timpul ție și celor dragi. Invers, pentru că, indiferent de domeniul în care activez, pentru că îmi place mult ceea ce fac și mă relaxează, chiar dacă înseamnă multă muncă, pot spune că multe dintre perioadele de activitate au semănat cu un concediu și, veți înțelege pe parcurs de ce.
Asta nu înseamnă că îmi neglijez familia, hobby-urile, micile bucurii ale vieții, din contră: cred că am reușit, în timp, să-mi îmbin munca cu timpul liber, frumos și valoros, într-un echilibru care mă umple de energie și bucurie.
Citește și
Cum arată prezentul dumneavoastră?
Prezentul meu? E în aceeași măsură senin și plin de culoare. Am o familie frumoasă și suntem cu toții sănătoși, iar asta contează cel mai mult. Fiica mea, Bianca, este studentă la inginerie medicală, în anul trei, îndrăgostită de știință și luptă pentru bine în lumea aceasta. Fiul meu, David, este un curios și selectiv licean de clasa a-XI-a, sensibil, dedicat activităților pe care le face, implicat în viața comunității și, la rându-i, îndrăgostit de oameni și de viață. Ambii fac sport, iubesc arta în toate formele, voluntariatul și caută orice oportunitate de a descoperi lumea și de a nu rata nicio zi. Soțul meu este profesor, lucrăm împreună la școala unde noi înșine am fost elevi și ne completăm, reciproc, în tot și toate.
Familia lărgită înseamnă și primii și cei mai constanți voluntari ai Asociației ,,Licuricii fericițiʺ, un ONG pe care l-am înființat acum 8 ani împreună cu doi prieteni foarte buni și care îmi seamănă în toate, Adriana și Cristian, din nevoia de a face mai mult pentru comunitatea noastră și nu numai, în special pentru copiii și persoanele care provin din categorii sociale defavorizate.
De câteva luni, în urma unui concurs, ocup și postul de manager al Bibliotecii Municipale Câmpulung Moldovenesc, instituție a cărei clădire a intrat, cu 7 ani în urmă, într-un amplu și întortocheat proiect de reabilitare. Misiunea mea, din această perspectivă, este una extrem de dificilă, aceea de a redeschide biblioteca, de a descâlci încâlcelile birocratice și administrative și de a reda comunității instituția de cultură într-o formă nouă, provocatoare și care să fie un liant al întregii comunități. Sunt și masterand (a treia oară) al Universității ,,Ștefan cel Mareʺ Suceava pentru că este un mediu în care mă regăsesc din punct de vedere al dezvoltării profesionale și personale.
Așadar, prezentul meu este senin și colorat, în aceeași măsură, cu atât mai mult cu cât, din viața mea fac parte sute de copii (generațiile trecute, generația actuală și, sper, generațiile care vor urma) pentru că profesia de bază este cea de învățător și mă aflu în al 29-lea an de activitate. Nu cred că aș putea, vreodată, să renunț la fi dascăl și, dacă ar fi să renasc, indiferent de câte ori, aceeași profesie aș alege-o. Așadar, viața la catedră, voluntariatul, studiile și munca la bibiotecă se împletesc, cumva și fac din activitatea mea un întreg.
Nicoleta Bogoș: „Nu vreau să trăiesc doar pentru că m-am născut”
Ce proiecte ticluiți?
În primul rând, să rămân o prezență folositoare în viața familiei și a tuturor celor din jur cu care interferez, într-un fel sau altul, indiferent din ce postură. Apoi, pentru că actualii elevi sunt în clasa a-IV-a, să facem, împreună, din acest an școlar, cel mai frumos și valoros an de ciclu primar în care, să aducem laolaltă, cursiv și trainic pentru viitorul copiilor, tot ceea ce am învățat și deprins împreună, din clasa pregătitoare și până acum. Este o experiență pe care o trăiesc cu imenese emoții, cu fiecare generație și care nu prea poate fi explicată în cuvinte.
Pe de altă parte, îmi doresc mult să am puterea și înțelepciunea de a redeschide biblioteca pentru comunitate; este o provocare extrem de uriașă, însă, nădăjduiesc că, împreună cu mica echipă, îi vom face față cu brio și responsabilitate. În același timp, continui împreună cu voluntarii, numeroasele proiecte sociale, educaționale, culturale pentru comunitate și mă pregătesc pentru redactarea lucrării de cercetare. Citesc mult, călătoresc, interacționez cu oamenii, dar, de departe, prezența în viața copiilor mei și călătoria spre viitorul lor, pe care le facem împreună, acesta este cel mai frumos proiect.
Dacă ar fi să dați o culoare prezentului, ce culoare i-ați oferi?
Nu pot să ofer prezentului o singură culoare pentru că mă străduiesc, să țin în gând și suflet, permanent, curcubeul, mai ales pentru perioadele furtunoase, fie că se abat asupra mea, fie asupra celor din jur. Prezentul e senin, așa cum v-am spus, iar dacă este să vorbim despre culori, are exact culoarea pe care vrem să o aibă. Puterea de a ne colora viața, de a schimba griul în roz stă în noi.
La un click distanță, aflăm despre dumneavoastră, la o simplă privire, că nu stați locului. De unde atât de multă energie?
Energia vine din bucuria de a face lucrurile până la capăt, în cel mai bun mod posibil, cu resursele de care dispun. Nu îmi asum niciodată nimic din ce nu cred, măcar într-o oarecare măsură, că pot să fac, indiferent cât de greu pare. Și-apoi, fie că vorbesc de rezultatele de la școală, fie că vorbesc despre proiectele licuricilor sau ale bibliotecii, despre cele universitare sau personale, nimic nu se compară cu satisfacția de a reuși, de a contribui la binele colectiv, la seninul fiecărei zile. De aici vine energia! Dacă este să mă refer și la un subiect mai puțin fericit din viața mea, am fost nu o dată, ci de două ori la jumătate de pas de moarte, ori, o astfel de experiență (doar cine a trecut prin așa ceva poate înțelege pe deplin despre ce vorbesc), te face să vezi viața, pe bucățele și în ansamblu, altfel. Te face să mulțumești cerului că respiri, vorbești, auzi, înțelegi, te miști, gândești, iar restul pare simplu. Dacă trăiești, ai totul și nu-ți mai vine să te plângi de nimic, iar ceea ce ți se părea, poate, obositor sau prea mult, înainte, devine lesne.
Dar motivația unde o găsiți?
Motivația? Cred că tocmai v-am răspuns la această întrebare. Mereu m-am ghidat după un principiu simplu: nu vreau să trăiesc doar pentru că m-am născut. Trecerea prin viața aceasta, prezența în viața celor din jur, indiferent de măsură, trebuie să însemne ceva, bun, trainic, frumos, valoros, atât cât îmi stă în putință.
Care rol din societate vă onorează cel mai mult?
Nu știu dacă pot să aleg un rol. În primul rând, ar trebui pe toți să-i onoreze rolul de Om și să încercăm să-l păstrăm cu O. Apoi, cel de părinte, știind că ești responsabil de generațiile care îți vor urma; de fiică, soție, soră, prietenă, colegă, amică…în fiecare moment al vieții, în fiecare situație avem un rol, de multe ori interferează. Nu cred că le putem separa și prioritiza: nu pot fi o mamă bună dacă nu-mi iau în serios celelalte roluri la fel cum nu pot fi o învățătoare bună dacă nu sunt, mai întâi, mamă! Toate mă onorează, uneori, am impresia că mi s-a oferit prea mult și-atunci, mi se întărește și mai mult ideea că trebuie să întorc lumii măcar o parte din binele și frumosul primit! Sunt un om simplu, ca toți ceilalți și asta nu înseamnă că am o viață fără griji, necazuri, lipsuri sau dorințe neîmplinite, însă încerc să văd, de fiecare dată partea bună a lucrurilor, să învăț ceea ce este de învățat, să transform.
Nicoleta Bogoș: „Anul acesta am intrat al 29-lea an de activitate la catedră”
Pe lângă cele din societate, și acasă ați îmbrățișat alte două roluri: cel de soție, respectiv mamă. Cât de mult vă întregește ca om?
Complet! Cred foarte, foarte mult în familie și puterea ei în societate. Cred foarte mult în legăturile trainice, bazate pe dragoste, respect, implicare și bucuria de a fi împreună, de a ne completa și de a învăța unii de la alții! Am o familie numeroasă, din partea ambilor părinți, completată de cea a soțului, așa cum v-am spus, am fost binecuvântată cu doi copii minunați, iar soțul meu este jumătatea mea în toate. Nu există eu sau tu, există noi, în tot ceea ce facem chiar dacă eu sunt mult mai mult implicată în viața socială. Îmi iubesc nespus familia și mă străduiesc să fiu o mamă și o soție bună, o prietenă înainte de toate, în sensul în care timpul împreună să fie unul valoros, să mă simtă aproape și implicată, dăruind infinită dragoste și grijă, chiar dacă, uneori, fizic, sunt departe. Familia te întregește complet și, atunci când rezonează cu activitățile tale, nu poți decât să te declari fericit, cu toate cele bune și mai puțin bune.
Cum jonglați cu atribuțiile de acasă cu cele de la serviciu?
Sunt foarte organizată în activități și ordonată în gânduri. În timp, mi-am creat un sistem în care primează echilibrul între viața personală, cea profesională și cea socială. Altfel, lucrurile nu ar fi funcționat sau nu ar fi funcționat foarte bine, sub niciun aspect. Și, cum fiecare membru al familiei este implicat în activitățile celorlalți, petrecem timp de calitate și atunci când muncim, împreună. Fiecare oră, fiecare zi, fiecare moment petrecut împreună este o sărbătoare.
Să înțeleg din povestirile dumneavoastră că vă simțiți împlinită cu tot ceea ce faceți. Cred cu tărie că guvernați în jurul unor valori care v-au determinat să vă implicați în atât de multe activități. Care ar fi acelea?
Așa cum v-am spus mai devreme, nu vreau să trăiesc doar pentru că m-am născut. Provin dintr-o familie modestă, mai am patru frați și, deși nu pot spune că ne-a lipsit ceva în copilărie sau adolescență, nu am fost răsfățată, nu am primit, niciodată, nimic de-a gata. Începând cu studiile și evoluția profesională și până la experiențele personale, pentru tot ceea ce am trăit, am sau am dăruit, am muncit foarte mult. Nu mă sperii ușor, nu dau înapoi oricât de greu ar fi, sunt o persoană onestă și perseverentă. Îmi place să vorbesc puțin și mai mult să fac, mereu caut aliați de nădejde în tot ce fac și mă înconjur de oameni așa cum mă străduiesc eu să fiu: atentă la nevoile celor din jur, onestă, încrezătoare. Nu-mi plac răutățile, minciuna, fățărnicia și detest orice formă de violență. Mi-am crescut copiii cu dragoste și respect față de oameni, cu recunoștință pentru ceea ce au, pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce pot deveni.
Ce valori doriți să le insuflați atât copiilor de acasă, cât și celor de la școală?
Fie că este vorba despre copiii mei, fie că este vorba despre elevi, încerc să îi învăț să fie oameni, înainte de toate, să se cunoască foarte bine și să găsească modalitățile cele mai potrivite pentru a-și trăi viața frumos și cu folos, printre, împreună și cu oamenii din jurul lor. Să nu se mulțumească cu ceea ce este facil și trecător, ci să caute trăinicia, binele și frumosul, guvernați de credință, dragoste, empatie, sinceritate, implicare, respect.
Meseria e brățară de aur. Coincid planurile pe care le aveați de mică cu cele de acum? Adică ați dorit dintotdeauna să fiți „doamna învățătoare”?
Dintotdeauna! Cred că dinainte de a mă naște!
Și noi, oamenii mari, învățăm de la copii. Ce v-ați pus frumos la suflet de la ei?
Joaca și jocul, lumina din priviri, dezinvoltura, curiozitatea, sinceritatea, bucuria cu care fac și cele mai neînsemnate lucruri!
Îți recomandăm și: Alex Tache, IT-istul „șofer de suflet” ce face voluntariat din scaunul cu rotile: „viața persoanelor cu dizabilități în România e ușoară, dar cu o condiție: să ai bani”
Câți ani sunt de când sunteți la catedră?
Anul acesta am intrat al 29-lea an de activitate la catedră. Nu știu când a trecut timpul, dar sunt extrem de onorată pentru că profesez în școala unde eu însămi am fost elevă și m-am format ca om. Acesta este un mod de reda societății ceva din valorile primite.
Nicoleta Bogoș: „Am înființat organizația în anul în care am primit a treia șansă la viață”
Să înțeleg că odată cu trecerea timpului, ați dorit să faceți ceva tangențial meseriei? Aici mă refer la activitatea de la bibliotecă, cât și cea de la organizație.
Am simțit, mai degrabă, decât am dorit. Este o mare diferență între dorințe și ceea ce simți că ți se potrivește și poți face. Și, așa cum v-am mai spus, într-un fel sau altul, indiferent de domeniu, tot ce fac interferează și se completează. Iar, dacă pot și cred că mă pot implica într-o activiate, într-un proiect, fără a perturba ceea ce fac deja, nu ezit în a mă implica, dacă asta înseamnă evoluție și puțin bine colectiv.
Ce signifianță are pentru dumneavoastră Licuricii Fericiți?
Este noul meu certificat de naștere. Am înființat organizația în anul în care am primit a treia șansă la viață și asta nu este puțin lucru. Am simțit că nu degeaba mi s-a îngăduit să mai fac umbră pământului și că trebuie să fac ceva mai mult, am descoperit că sunt capabilă de mult mai mult decât ceea ce eram obișnuită să fac înainte. Foarte multă lume mă judecă pentru faptul că mă implic prea mult, că fac prea multe: pentru mine, este un mod de viață. Deci, înseamnă extrem de mult, repet, nu cred că pot explica foarte bine în cuvinte!
Cum a venit ideea înființării unui ONG? De la ce scop a pornit?
Și înainte de înființarea ong-ului mă implicam în acțiuni caritabile, iar cei doi prieteni despre care v-am vorbit, Adriana și Cristian, ei înșiși au trecut prin experiențe de viață asemănătoare celor alor mele. Cumva, cineva ne-a adus împreună și, pentru că în multe proiecte caritabile ne izbeam de lipsa fondurilor sau de imposibilitatea de a implica alte instituții, pe cont propriu, am ales calea legală și sigură de a aduna în jurul voluntarilor membri ai comunității, oameni de afaceri, instituții publice sau private, persoane din domenii diferite care să ne ajute, fiecare după putere și putință, în a face lumea mai bună.
Mai concret, ce se întâmplă sub egida proiectului?
Sub egida proiectului, desfășurăm numeroase proiecte de prevenire și/sau reducere a abandonului școlar, ajutăm copiii (nu numai din zona noastră) să-și finalizeze studiile și îi susținem pe timp îndeungat,până suntem siguri că pot merge, drept și sigur, pe propriile picioare. De multe ori, asta înseamnă grija întregii familii (părinți șomeri, bolnavi, frați mulți, locuințe inexistente sau insalubre) și, atunci, ne străduim să reparăm și vindecăm tot ce se poate pentru societatea aceasta și, mai mult decât atât, să-i învățăm pe cei ajutați să dăruiască mai departe. Apoi, ne-am implicat în reabilitare la standarde optime a secției de pediatrie a spitalului municipal, a secției covid (actualmente dermato-infecțioase) și a secției chirurgie. Avem 37 de locuințe reabilitate (pentru bătrâni, copii, alte persoane nevoiașe) și 12 construite de la 0. Oferim burse școlare copiilor, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și tot ceea ce au nevoie pentru a merge la școală, avem în grijă completă 25 de bătrâni singuri, construim un centru social de zi, ne implicăm în cazuri medicale, iar bucuria de a aduna oameni în jurul celor care depind de oameni ca să trăiască, este imensă. Am fost aerul comunității în trista perioadă pandemică, ne-am implicat mult și în problemele refugiaților, organizăm evenimente culturale, susținem cu tot ce trebuie familiile aflate în nevoi și care nu pot răzbate singure. Ne implicăm oriunde este nevoie!
Nicoleta Bogoș: „Avem 37 de locuințe reabilitate și 12 construite de la zero”
Nu aș dori să sune ca o laudă. Știu că nu faceți bine ca să vi se întoarcă, ci pentru că nu stați impasibilă la suferința altora, dar totuși sunt curioasă, fără a se interpreta, câte proiecte minunate s-au desfășurat de-a lungul timpului?
Avem 37 de locuințe reabilitate (pentru bătrâni, copii, alte persoane nevoiașe) și 12 construite de la 0. Oferim burse școlare copiilor, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și tot ceea ce au nevoie pentru a merge la școală, avem în grijă completă 25 de bătrâni singuri, construim un centru social de zi, ne implicăm în cazuri medicale, iar bucuria de a aduna oameni în jurul celor care depind de oameni ca să trăiască, este imensă. Am fost aerul comunității în trista perioadă pandemică, ne-am implicat mult și în probleme refugiaților, organizăm evenimente culturale, susținem cu tot ce trebuie familiile aflate în nevoi și care nu pot răzbate singure. Ne implicăm oriunde este nevoie!
Vă mai doboară poveștile altora? Care v-a afectat cel mai mult și ați simțit că trebuie să fiți fără nicio scuză acolo, prezentă și proactivă?
Cazurile medicale, indiferent că este vorba despre copii, tineri sau persoane vârstnice. Disperarea cu care se agață și de cel mai fragil fir al vieții, neputința instituțiilor statului, în mare parte, de a-i ajuta, durerea, tristețea…eu știu ce înseamnă, dar am fost o norocoasă pentru că am putut să mă ajut singură și am avut o numeroasă familie alături. Cei mai mulți, nu au norocul acesta. Apoi, bătrânii singuri și neajutorați sunt marea, marea mea sensibilitate! Nu înțeleg, nu voi înțelege niciodată cum poate permite familia, cum poate permite statul, cum poate permite societatea să se ajungă în situații atât de disperate! Lacrimile și disperarea din ochii lor sunt sfâșăietoare!
Câte cazuri rezolvate au Licuricii?
Nu am numărat niciodată cazurile rezolvate, ci doar ne-am bucurat că am putut face ceva și că am adunat oameni frumoși și buni în jurul celor care au avut nevoie!
Cine mai merge de mână cu dumneavoastră în acest proiect?
Familia, întreaga comunitate, administrația locală, oamenii de afaceri, întreaga echipă a redacției Monitorul, oameni de pretutindeni, din lumea întreagă care simt și pot să facă puțin bine.
Credeți că schimbarea în societate pleacă de la nivel micro sau macro? Care este părerea dumneavoastră?
Cu siguranță, de la nivel micro! Puținul bine făcut de fiecare e ca un fulg într-un bulgăre ce se rostogolește și se face tot mai mare și mai mare…știți, o casă trainică începe cu fundația, cu temelia.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
