O adorabilă actriţă de la Hollywood va deveni pentru prima dată mamă - LIFE.ro
Mergi la conținut

O adorabilă actriţă de la Hollywood va deveni pentru prima dată mamă

Kirsten Dunst s-a logodit cu actorul Jesse Plemons în luna ianuarie iar acum, la cei 35 de ani, actriţa din ”Interview with the Vampire” este pe cale să devină mamă, aflăm din Us Magazine.
Share this article

Kirsten Dunst s-a logodit cu actorul Jesse Plemons în luna ianuarie iar acum, la cei 35 de ani, actriţa din ”Interview with the Vampire” este pe cale să devină mamă, aflăm din Us Magazine. Dunst, care a jucat în filme de Oscar precum ”The Beguiled” sau ”Hidden Figures”, mărturisea încă din vară, într-un interviu pentru Marie Claire, că ”e timpul să avem copii” aşa că vestea nu este nici pe departe una neaşteptată. E adevărat, nu va deveni mamă la vârsta pe care ea o considera ideală, dacă e să luăm în seamă ceea ce declara în 2014 – ”cred că 33 e o vârstă bună pentru a avea primul copil” – dar asta nu mai are relevanţă atâta vreme cât actriţa va avea parte de această bucurie.

Kirsten Dunst şi Jesse Plemons (29 de ani) şi-au început relaţia în 2016, când filmau împreună la seria antologică ”Fargo”, a urmat la scurt timp logodna iar în primăvară cei doi se vor căsători în Austin, Texas. Va fi o ceremonie intimă, la fel cum a fost şi logodna, iar Dunst va purta o rochie creată de doi dintre prietenii ei apropiaţi, designerii Rodarte Kate şi Laura Mulleavy pe care i-a însărcinat deja cu această misiune.
Detalii privind starea de sănătate a actriţei sau luna în care va aduce pe lume copilul nu au fost oferite deocamdată.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora