O carte de colorat cu mesaj artistic şi caritabil - LIFE.ro
Mergi la conținut

O carte de colorat cu mesaj artistic şi caritabil

Cartea de colorat cu coperta lui Dan Perjovschi este un proiect social care are ca scop, nu numai realizarea unui produs destinat copiilor, ci şi conştientizarea unor probleme actuale.
Share this article

Cartea de colorat cu coperta lui Dan Perjovschi este un proiect social care are ca scop, nu numai realizarea unui produs destinat copiilor, ci şi conştientizarea unor probleme actuale. Cartea de colorat este rezultatul atelierului de desen condus de artistul Dan Perjovschi pe parcursul a trei zile, împreună cu copiii celor peste 2.000 de familii de rromi  (şi nu numai) care locuiesc la Pata Rât, groapa de gunoi de lângă Cluj-Napoca. Desenele sunt realizate de copiii care au fost provocaţi să îşi imagineze casa de vis. Cartea de colorat costă 15 lei, iar banii din vânzare se întorc integral asociaţiei care se ocupă de proiectul SOS Pata Rât.

Cărţile pot fi comandate la adresa de email [email protected] şi pot fi cumpărate direct de la Casa Isho şi librăria La Două Bufniţe (Timişoara), iar în Bucureşti, de la Beans&Dots, concept store-ul Molecule-F din mallul Promenada şi de la Galeria Galateca.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora