O carte rară cu Harry Potter a fost furată. Prin ce vrăji ar putea fi găsită? - LIFE.ro
Mergi la conținut

O carte rară cu Harry Potter a fost furată. Prin ce vrăji ar putea fi găsită?

”Obliviate!” este una din cele mai folosite vrăji în universul lui Harry Potter, aceasta fiind vraja uitării, prin care se pot şterge amintirile unei persoane.
Share this article

Obliviate!” este una din cele mai folosite vrăji în universul lui Harry Potter, aceasta fiind vraja uitării, prin care se pot şterge amintirile unei persoane. ”Obliviate!” trebuiau să pronunţe probabil şi cei doi suspecţi care au furat, de curând, o primă ediţie rară a volumului „Harry Potter şi Piatra Filosofală”, în valoare de aproximativ 45.000 de euro. Asta s-a întâmplat într-o librărie din oraşul Thetford, aflat în comitatul englez Norfolk, cartea fiind doar una din numeroasele titluri valoroase furate, printre acestea regăsindu-se şi primele ediţii ”The Hobbit”, ”Winnie the Pooh” şi ”Brief History of Time”, a lui Stephen Hawking.

În ceea ce priveşte volumul cu Harry Potter, pentru a înţelege mai bine valoare cărţii trebuie să ştim că doar 500 de exemplare au fost publicate pentru primul tiraj în 1997, 300 dintre acestea ajungând în biblioteci. Prima ediţie „Harry Potter şi Piatra Filosofală” a devenit astfel un fel de Sfânt Graal pentru colecţioanri, ceea ce indică faptul că furtul din Norfolk a fost comis de cunoscători într-ale cărţilor.

Aceste cărţi sunt foarte rare şi, în unele cazuri, unice. Îi îndemn pe oameni, în special pe dealerii de cărţi sau pe cei care lucrează în magazinele de specialitate, să fie vigilenţi în cazul în care sunt oferite spre vânzare„, precizează, conform The Independent, PC Gideon Weigelt- Holmes, de la Poliţia din Norfolk, care se ocupă de aces caz.

Cred, însă, că nu ar strica dacă poliţistii ar face apel la o vrajă simplă şi tare des folosită de micii vrăjitori: ”Accio!”, vraja care aduce obiectele de la distanţă rezolvând astfel situaţii nedorite.  

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora