O maşină Austin Princess care a aparţinul lui John Lennon va fi scoasă la licitaţie în scop caritabil - LIFE.ro
Mergi la conținut

Un automobil care a aparţinut cântăreţului britanic John Lennon, membru al trupei The Beatles, estimat la 265.000 de lire sterline (aproximativ 350.000 de dolari), va fi pus în vânzare la o licitaţie ce va fi organizată în scopuri caritabile, în luna septembrie, informează contactmusic.com, citat de News.ro.

Vehiculul, un model clasic – 1956 Austin Princess -, a fost cumpărat de John Lennon în 1971 şi a fost utilizat în filmul „Imagine”, ce a avut la bază albumul omonim al cântăreţului britanic.

Licitaţia va fi organizată de casa RM Sotheby’s, în sala Battersea Evolution din Londra, pe 7 septembrie.

Potrivit Irish Examiner, John Lennon a operat câteva modificări la nivelul motorului vehiculului, dar şi în interiorul acestuia, prin înlocuirea banchetelor cu patru scaune de avion.

Viitorul proprietar al maşinii va primi şi setul original de documente ale vehiculului, alături de semnătura originală a cântăreţului John Lennon.

Banii ce vor fi obţinuţi din această vânzare vor fi donaţi în beneficiul mai multor organizaţii de caritate, inclusiv UNICEF şi Make A Wish America.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora