Oana Lupaş: „Mi-ar plăcea ca un produs de-al meu să poată fi purtat cu aceeaşi plăcere şi peste 10 ani într-o combinaţie neaşteptată” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Oana Lupaş: „Mi-ar plăcea ca un produs de-al meu să poată fi purtat cu aceeaşi plăcere şi peste 10 ani într-o combinaţie neaşteptată”

Oana Lupaş, un designer pasionat care, după ce a studiat designul vestimentar la Universitatea de Arte din Bucureşti, s-a întors în oraşul natal (Cluj Napoca), unde şi-a deschis un show-room.
Share this article

În acest weekend are loc, la Grand Hotel du Boulevard din Bucureşti, a doua ediţie a târgului de design în piele MATERIA – organizat de Dan Pierşinaru, fondatorul unor evenimente deja cunoscute precum AUTOR (târg de bijuterie contemporană) şi NOEL (târgul cadourilor de designer). Peste 40 de designeri şi branduri autohtone vor participa la acest târg în zilele de 4 şi 5 martie, printre care Otilia Flonta, Fandacsia, Simina Filat, Edita Lupea, Letiţia Pintilie, Oana Lupaş. Am profitat de ocazie şi i-am adresat câteva întrebări Oanei Lupaş – un designer pasionat care, după ce a studiat designul vestimentar la Universitatea de Arte din Bucureşti, s-a întors în oraşul natal (Cluj Napoca) pentru a-şi deschide un show-room. Despre cum e să lucrezi folisind ca material pielea, despre legătura cu tradiţia sau despre cum arată o zi de lucru în atelierul Oanei, în interviul de mai jos:

Ştiu că ai participat şi la prima ediţie a târgului MATERIA. Ce înseamnă acest târg de design pentru tine?

Un târg precum Materia înseamnă, în primul rând, o oportunitate de expunere şi de relaţionare directă cu un client. Având în vedere faptul că noi avem show-room-ul la Cluj, orice posibilitate de a ne întâlni cu clienţii din Bucureşti, reprezintă o oportunitate ce nu trebuie pierdută.

Ce anume o să prezinţi la această ediţie?

Colectia “Capsula”, pregatită pentru târgul Materia este adiacentă colectiei de primăvară/vară 2017. Am pornit de la paleta cromatică în care principalul element este verdele. Deşi nu vreau să vorbesc foarte mult despre noua colecţie, pot să vă dezvălui însă, că motivul inspiraţional pentru colecţia de primăvară-vară 2017 a fost vegetaţia, transpusă într-o atmosferă de ani 80′ – o epocă intens marcată de activism, distracţie şi libertate. Umeri supradimensionati, drapaje, volume, încreţituri – toate acestea conturând o imagine a femeii moderne pregătită să îmbrace ţinute originale şi deloc plictisitoare.

Cum e să lucrezi cu un material precum pielea? Îţi dă multă bătaie de cap în comparaţie, spre exemplu, cu materiale ca mătasea?

Este dificil să lucrezi cu fiecare material în parte atâta vreme cât eşti foarte atent la detalii. Într-adevar, pot să spun că pielea se lucrează într-un regim tehnic aparte, iar tiparele se construiesc în mod special pentru fiecare. Pielea are povestea ei iar nouă ne place să o integrăm în fiecare colecţie.

În multe dintre piesele tale vestimentare se regăsesc motive tradiţionale româneşti. Mergi direct la sursă pentru astfel de influenţe?

Este adevărat că in ultimele sezoane m-am inspirat din motivele tradiţionale româneşti. În colecţiile trecute, elementele tradiţionale erau mult mai evidente şi mai recognoscibile. Cu fiecare sezon în parte însă, experimentăm elemente noi de broderie care se îndepărtează puţin de ceea ce este obişnuit în portul popular, păstrând însă tehnica şi execuţia.

Foto: Design by Oana Lupaş

Cât de importantă este pentru un artist relaţia cu tradiţia?

Până în acest moment, această relaţie a fost foarte importantă. După cum spuneam, eu m-am regăsit în ea. Însă e o chestiune de gust până la urmă. Nu cred că există o reţetă sau un trend/must, care să fie universal valabil. Fiecare artist trebuie să-şi găseasca oaza lui de inspiraţie. În cazul meu însa, cu siguranţă voi folosi şi în colecţiile viitoare elemente de inspiraţie tradiţională şi asta din cel puţin doua motive: mă simt foarte bine în această zonă şi simt că sunt oarecum datoare să continui o tehnică ce stă să apună într-o Românie interesată mai degrabă de copy-paste decât de autentic.

Îţi place să creezi haine ce pot fi purtate în mai multe feluri….

Mă interesează să creez o poveste şi un produs atemporal. Mă folosesc de tendinţe, cum e şi normal, însă mi-ar plăcea ca un produs de-al meu să poată fi purtat cu aceeaşi plăcere şi peste 10 ani într-o combinaţie neaşteptată.

Ai şi un proiect conceput pe această idee, DBOL. Cum funcţionează?

DBOL-Design By Oana Lupas este ceea ce suntem noi. Zic “noi” pentru că acest brand nu ar funcţiona fără aceşti câţiva oameni care fac parte din el. Proiectul creşte cu fiecare an, iar eu, ca designer, pot să spun că sunt într-un punct în care mulţi dintre absolvenţii secţiei de design vestimentar îşi doresc să ajungă. Dar asta s-a concretizat după 8 ani de muncă intensă.

Care sunt piesele vestimentare pe care le faci cu cel mai mare drag?

Piesele vestimentare pe care le fac cu cel mai mare drag sunt, bineînţeles, cele brodate manual.

Dar cele care se vând cel mai bine?

Se vând foarte bine produsele din piele, pentru că sunt atemporale, şi rochiile de mireasă.

Care e culoarea care te defineşte cel mai bine?

Nu aş putea să spun că există o culoare care mă defineşte cel mai bine, însă recunosc că albul şi griul se regăsesc aproape în fiecare colecţie.

Cum ai defini, în câteva cuvinte, procesul de creaţie în ceea ce te priveşte: de la schiţă la haina de pe manechin?

Procesul de creaţie începe cu documentarea, unul dintre cei mai importanţi paşi în realizarea unei colecţii, după care schiţele, realizarea tiparelor, nenumăratele încercări, execuţia pieselor şi iată, avem produsul!

Primeşti comenzi şi din afară sau lucrezi doar pentru cei din România?

Desigur că avem cilenţi şi din afara ţării iar, o dată cu finalizarea site-ului cu vânzare, sperăm să fie şi mai mulţi. Până la urmă, scopul nostru este să ajungem să fim cunoscuţi pe plan internaţional.

Te-ai gândit vreodată să faci haine pentru teatru sau film?

Pot să spun că mi-ar plăcea să fac aşa ceva, în special pentru film. Nu am avut încă un proiect de felul acesta, însă cu siguranţă mi-aş pune amprenta în realizarea lor.

Cum arată o zi de lucru în atelierul tău?

Ziua de muncă începe de dimineaţă, la 8.30, cu o cafea bună şi cu un search pe Pinterest – o scurtă documentare. Activitatea începe o dată cu consultarea agendei. Ce anume este prioritar? Dar nu înainte de a verifica conturile de socializare şi de a răspunde tuturor clienţilor. Achiziţionarea de ţesături este următorul lucru important din agenda zilei iar mai apoi, consultarea cu tehnoloaga, care urmează să croiască produsele pentru următoarea zi lucrătoare. Întâlnirile cu clientele sunt foarte importante, aşadar ele sunt programate pentru partea a doua a zilei. În consecinţă, programul nostru se întinde până seara târziu.

Citeşte şi:

Letiţia Pintilie, designer de bijuterii: „Eu nu-i refuz niciunui material şansa de a străluci”

Edita Lupea, o colecţie minunată de haine din şi cu piele

MATERIA, a doua ediţie a târgului de design contemporan din piele

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora