Opera Comică pentru Copii a creat tabere urbane și arhive de scrisori special pentru publicul său: copiii - LIFE.ro
Mergi la conținut

”Dragul meu copil, i-as scrie. Îmi doresc să fii un om fericit, să te bucuri de lucrurile simple și de frumos, să stai departe de urât, să găsești mereu modul de a-ți trăi emoțiile în mod pozitiv!” spune Roxana Pencu, coordonatoarea echipei de voluntari a Operei Comice pentru Copii și omul care se ocupă de câteva dintre proiectele speciale ale teatrului.

Roxana, împreună cu echipa de proiecte speciale, a creat o arhivă a scrisorilor părinților către copiii lor, depeșe pe care cei mici le vor putea deschide când vor împlini vârsta de 14 ani. În plus, au făcut posibile tabere de vară, pentru 3 zile, în curtea Operei.

Micuții spectatori la Opera Comică pentru Copii

De ce v-ați ales voi acest proiect, ce pare mai degrabă potrivit pentru o instituție ca Poșta Română, decât pentru una de spectacol cum este OCC?

Activitățile noastre sunt dedicate copiilor și familiei, iar motto-ul nostru este: „timp de calitate pentru tine și copilul tău”.

Ne gândim că părinții care ajung la noi și-au dat seama deja cât de importantă este muzica clasică, baletul, noțiunile de music-hall în dezvoltarea copilului și vor crea niște tineri foarte frumoși, deschiși pentru astfel de provocări culturale.

Așa încât, la 14 ani, când copilul va veni și va deschide scrisoarea va înțelege de unde a plecat, locul acesta va fi deja familiar pentru el, și cât de importante au fost muzica clasică și deschiderea părintelui față de subiect. Și, credem noi, va aprecia.

Arhivarea în sine este un pretext pentru a-l face pe copil să se întoarcă de unde a plecat, cumva, să mai vadă un spectacol.

Noi luăm legătura cu părintele în anul în care copilul urmează să împlinească 14 ani și îi reamintim să treacă pe la noi pentru scrisorică, stabilim împreună o zi, iar în ziua aceea vom crea un eveniment pentru ca adolescentul, în fastul acestui moment, să simtă cât de important este că a împlinit 14 ani.

În plus, ne-am gândit că și părintele își mai schimbă obiectivele pe parcursul vieții copilului și probabil că și el va fi surprins să vadă ce a scris cu 7- 10 ani în urmă ori dacă și-a schimbat aceste opțiuni și idealuri pentru copil.

Roxana Pencu, coordonatorul voluntarilor și al câtorva proiecte speciale ale Operei

Câți oameni s-au înscris până acum și cum procedați propriu-zis?

Noi nu invităm oamenii să lase scrisorile undeva, ci îi așteptăm la Operă. Este delicat subiectul în lumina legii care protejează datele personale. Așa încât, îi așteptăm pe părinți la noi, avem niște plicuri speciale pentru asta, este suficient să ne anunțe că vor să lase scrisoare și noi îi vom asista pas cu pas.

Ce planuri aveți pentru taberele de vară în curtea Operei?

Ideea cu taberele a pornit cumva de la un tip de eveniment, pe care cred că și Muzeul Antipa îl face, „O noapte la muzeu”.

Noi avem un atelier de fotografie și, pentru ca micuții să învețe și fotografia de noapte, am aranjat o noapte în Operă pentru toți copiii de la curs. Au venit cu un neopren și hăinuțe, iar noi ne-am mobilizat pentru restul lucrurilor.

Atunci ne-am dat seama ce succes a avut evenimentul și pentru părinți, și pentru copii. Așa că am început să ne gândim serios la ideea de tabără urbană, de trei zile și două nopți, în care copiii vin doar cu sacul de dormit, iar noi ne ocupăm de restul lucrurilor: corturile, mâncarea, apa și distracția.

Copiii Roxanei sunt voluntari ai Operei Comice. Aici este Antonia, mezina.

Activitățile pe care le propunem înseamnă foarte multă joacă, să ne cunoaștem, să ne depășim limitele, să ne exersăm creativitatea, facem povești împreună.

Lăsăm telefoanele în cutia cu maimuțe, exact din momentul în care a ajuns copilul, iar aparatul va mai ieși de acolo doar seara, la ora 9.00, când avem 30 de minute să-i spunem mamei și tatălui cât de multe lucruri am făcut în ziua respectivă.

Una dintre activitățile la care ținem foarte mult și pe care copiii o apreciază este conduita la teatru: îi învățăm și îi trimitem în lume să învețe și pe alții cum ne comportăm la teatru.

Putem găzdui între 20 și 30 de copii, avem deja o tabără finalizată, care a funcționat peste așteptările noastre: ne-am dat voie să intrăm în toate camerele secrete ale Operei, ne-am bătut cu apă pentru că ne-a permis vremea, ne-am dus la fluturi și la pești, avem un râu în curtea Operei, unde ne-am dat cu bărcuțele, pe scurt copiii au făcut de toate.

Noi suntem 3 coordonatori, 3 supraveghetori și avem și voluntari, iar copiii pe care îi găzduim au vârste între 6 și 13 ani, dar am primit și un copil de 5 ani și 9 luni și a fost foarte fain pentru el.

Voluntarii Operei Comice pentru Copii

Dacă mai vrea cineva să se mai înscrie, mai sunt locuri?

Trebuie să meargă direct pe bilete.ro, să caute Tabere de vară OCC și tot ce este disponibil acolo mai poate fi rezervat.
Aventura costă 450 de lei de copil pentru 3 zile și 2 nopți. Îl aduci cu sacul de dormit și hăinuțe de schimb și îl iei super încântat. Un copil ne-a zis că el mai vrea să stea încă 50 de zile.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora