Paharele Riedel: revoluţia percepţiei într-o lume a aromelor - LIFE.ro
Mergi la conținut

Paharele Riedel: revoluţia percepţiei într-o lume a aromelor

Prima companie din lume care şi-a dat seama de importanţa paharului în degustarea şi servirea vinului se numeşte „Riedel The Wine Glass Company”. Inovaţiile propuse de compania austriacă în realizarea paharelor au transformat-o într-unul dintre cele mai influenţi jucători din lumea vinului, fără să fi produs nici măcar un litru de vin.
Share this article

Cât de important este recipientul în care se degustă vinul? O întrebare cât de poate de simplă, al cărei răspuns poate fi la îndemâna oricui, indiferent că este băutor de vin sau nu. Luaţi o băutură, orice tip de băutură, indiferent că este cafea, ceai sau băutură răcoritoare – şi încercaţi-o din două recipiente diferite: o cană normală din ceramică şi un pahar de vin. Diferenţa de senzaţii şi percepţii pe care le oferă cele două recipiente este una incredibilă, putând fi sesizată chiar şi de către cei mai puţin sensibili la arome şi gusturi. Imaginaţi-vă acest exerciţiu în cazul vinului! Cât de mult se pierde din experienţa degustării, dacă recipientul de servire nu este unul adecvat? Mai ales în cazul etichetelor scumpe, lumea vinului fiind foarte darnică în acest sens.

Prima companie din lume care şi-a dat seama de importanţa paharului în degustarea şi servirea vinului se numeşte „Riedel The Wine Glass Company”. Inovaţiile propuse de compania austriacă în realizarea paharelor au transformat-o într-unul dintre cele mai influenţi jucători din lumea vinului, fără să fi produs nici măcar un litru de vin.

Povestea Riedel îşi găseşte începuturile în 1756, în poziţia de mică fabrică producătoare de sticlă din Boemia (astăzi în Cehia). Fiind generaţie după generaţie în proprietatea aceleiaşi familii, compania Riedel a avut parte de implicarea şi efortul necesare pentru a-i asigura o creştere normală. În 1877, Riedel avea 1.200 de angajaţi, în special pentru producţia de mărgele şi blancuri de sticlă, materie primă pentru realizarea altor produse finite din acest material. Pe lângă implicare, inovaţia a fost unul dintre atuurile familiei Riedel, un bun exemplu în acest sens fiind cel al lui Josef Riedel, decedat în 1924, care a patentat peste 600 de culori pentru sticlă. Înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Riedel a început să produsă tuburi pentru sistemele radar, în locul recipientelor pentru parfum şi al candelabrelor. După terminarea războiului, odată cu naţionalizarea forţată a fabricilor de către guvernul cehoslovac, familia Riedel a fost deposedată de fabrica din Boemia. În 1956, Walter Riedel, supravieţuitor al lagărelor sovietice, împreună cu fiul său Claus, acceptă propunerea companiei Swarovski de a pune împreună bazele unei fabrice de sticlă în oraşul Kufstein, sediul actual al companiei.

În 1961, Claus Riedel crează primul pahar special pentru vin, aşa cum îl ştim astăzi. Subţire, transparent, fără tăieturi sau gravuri, cu o cupă suflată şi un un picior subţire. Din momentul în care fiul său, Georg Josef, a preluat managementul Riedel, în 1987, compania a cunoscut o dezvoltare la nivel global, deschizând divizii în Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Canada şi Germania, acest lucru datorându-se „promovării agresive” a portofoliul de pahare. Sub conducerea lui Georg Riedel, compania a cumpărat şi Nachtmann Group şi Spiegelau, doi producători renumiţi de pahare şi obiecte din sticlă. Preşedintele actual al companiei şi reprezentantul celei de-a XI-a generaţii Riedel (Maximilian) şi-a adus aportul inovativ, creând colecţia „O”, linie ce câştigă din ce în ce mai multă popularitate.

Influenţa enormă a companiei Riedel în ceea ce priveşte degustarea vinului i-a asigurat acesteia un loc în rândul marilor inovatori din istoria omenirii. În momentul de faţă, 99,9% dintre consumatorii de vin vor alege fără îndoială paharele simple, transparente şi fără tăieturi, iar acest lucru se datorează companiei austriece. Însă, adevărata esenţă a inovaţiei Riedel se regăseşte în paharele specifice pentru soiuri. În decursul mai multor ani, compania Riedel a pus semnul egal între „arhitectura” anumitor pahare şi structura anumitor soiuri sau tipuri de vin, indiferent că vorbim despre Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Chardonnay, Zinfandel sau Champagne. Riedel îşi promovează şi comunică paharele ca simple instrumente, construite pentru a pune în valoare şi de a „traduce” mesajul aromatic scris în ADN-ul fiecărui soi în parte. Paharele specifice pentru soiuri sunt realizate pentru a amplifica percepţia caracteristicilor ce definesc un anumit soi.

Toată activitatea companiei Riedel se bazează pe raţionamentul potrivit căruia „paharul este un instrument, realizat să pună în valoare anumiţi contribuitori aromatici ai vinului, precum fructozitatea, mineralitatea sau aciditatea şi să-i echilibreze”. În momentul realizării unui pahar specific pentru soiuri, se ţine cont de o „arhitectură a paharului”, cei trei parametri de design fiind forma, mărimea paharului şi diametrul deschiderii. Mărimea paharului dictează cât de mult aer intră în contact cu vinul, forma dirijează vinul către diferite zone ale cavităţii bucale, iar diametrul paharului influenţează viteza de curgere a vinului din pahar. Astfel, unele dintre aceste pahare pot să accentueze nuanţele tonice-amărui sau acide ale unui vin, în timp ce altele pot scoate în evidenţă tonurile fructate ale aceluiaşi vin.

În momentul în care „construieşte” un nou pahar specific pentru soiuri, compania Riedel foloseşte mai multe echipe de degustători, care degustă acelaşi soi, din recolte diferite, în 20 sau 30 de pahare diferite existente în portofoliul Riedel. Degustătorii, care pot fi vinificatori, producători, somelieri sau experţi în vânzarea vinului, punctează vinurile în paharele diferite, iar pe baza notelor date se aleg trei sau patru pahare care „amplifică” caracterul de soi al vinurilor. În urma analizei paharelor selectate, se „desenează” o nouă formă de pahar şi se realizează un prototip. Acest prototip este apoi testat timp de mai multe luni, până când echipa de degustători ajunge la o concluzie. Lăsând de-o parte raţionamentele estetice, paharele specifice de soi realizate de compania austriacă pot modifica percepţia asupra anumitor vinuri, punându-le în valoare pe unele sau dezavantajându-le pe altele.

Pentru că cea mai mare parte dintre consumatori nu îşi permite să îşi achiziţioneze acasă pahare specifice pentru soiuri, Riedel a propus o soluţie şi în acest sens, creând paharele „wine-friendly” (prietenoase cu vinul). Un pahar pentru toate vinurile roşii, un pahar pentru vinurile albe, un pahar pentru spumante! În acelaşi timp, anul trecut a perfecţionat şi un pahar „de compromis” pentru toate tipurile de vin: alb, roşe, roşu, spumant său dulce – „the opportunity glass”, numit Riedel 001. Un pahar cu o capacitate de nici mai mult, nici mai puţin de 995 ml!

În spatele „magiei” acestor pahare stă ştiinţa, mecanica fluidelor, viteza de evaporare a diferitelor arome şi substanţe componente ale vinului. Pentru consumatorii simpli aceste detalii sunt covârşitoare, pentru pasionaţi, încântătoare, însă în momentul în care ajung să „deguste paharele Riedel” ambele categorii au parte de o experienţă surprinzătoare.

Principalul merit al „Riedel The Wine Glass Company” este acela că a transformat modul în care degustăm vinul, dând o nouă dimensiune experienţei senzoriale. Abordarea inovatoare a companiei austriece în privinţa degustării vinului a modificat inclusiv modul în care oamenii privesc paharele, acestea devenind mai mult decât simple accesorii nesemnificative. Alese cu grijă, paharele de vin pot transforma experienţa degustării într-una extrem de plăcută, la care să participe cât mai multe dintre simţuri, iar acest lucru se datorează tot companiei Riedel.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora