Cât umplem un pahar de vin şi cum îl ţinem la masă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cât umplem un pahar de vin şi cum îl ţinem la masă

Iată trei întrebări pentru care am fost de multe ori etichetat drept snob: cât umplem, cum ţinem şi cum ciocnim un pahar cu vin?
Share this article

Iată trei întrebări pentru care am fost de multe ori etichetat drept snob: cât umplem, cum ţinem şi cum ciocnim un pahar cu vin? Unii zic că n-are importanţă: „un pahar de vin e un pahar ca oricare altul, ce atâta discuţie”? Pe de altă parte, asemenea celor „7 ani de-acasă”, există reguli de bună purtare şi în lumea vinului. Desigur că nimeni nu te obligă să le respecţi, dar, ca şi în cazul copiilor „prost crescuţi”, cam rişti să te faci de râs dacă nu le ştii. Prin urmare vă propun o mică sesiune Q&A pe acest subiect.

Q: Cât umpli paharul?

A: La întrebarea cât umplem un pahar de vin, răspunul este puţin sub diametrul maxim al cupei.

De ce? Ca să poţi roti vinul în pahar fără să-l verşi pe tine. De ce să roteşti vinul în pahar? Simplu, ca să-l oxigenezi (asemenea unui tester, la un magazin de parfumuri) şi să-i poţi simţi mai bine aromele. Nu în ultimul rând, pentru că paharul tău de vin ar trebui să aibă un aspect elegant, oarecum diferit de o cană „plină ochi” cu borş. În fotografia de mai jos sunt câteva exemple de umplere corectă.

Foto: riedelglass.com.au

Q: Cum ţii paharul?

A: Doar de picior (evident, de cel al paharului).

De ce? Ca să nu laşi urme dizgraţioase de grăsime pe pereţii paharului şi, mai ales, ca să nu încălzeşti vinul din cupă. Urmele de pe pahar (inclusiv cele de ruj, dealtfel) te vor împiedica să admiri culoarea lichidului, iar dacă vinul se va încălzi, aciditatea şi alcoolul vor ieşi neplăcut în evidenţă, alterând gustul vinului. Nu uita că producătorii de pahare se străduiesc să facă picioare cât mai fine şi elegante, gândindu-se la mâna care va cuprinde, cu drag, acestă „parte anatomică de sticlă”. Dacă vrei să afli cam cât de bine înţelege cineva universul vinului, poţi începe prin a privi modul în care acea persoană ţine paharul. Desigur, e doar un prim test, dar e eliminatoriu.

Foto: vinepair.com

Q: Cum ciocneşti paharul?

A: Încet şi nu „buză în buză” (din nou, simt nevoia să precizez că e vorba de buza paharului).

De ce? Ca să nu ciobeşti sau să spargi paharul şi să te trezeşti cu vinul împrăştiat pe haine. E bine de ştiut că unul dintre punctele nevralgice ale unui pahar de vin este tocmai buza lui, zona aceea în care sticla este foarte subţire şi fragilă. Pe de altă parte, chiar dacă paharul nu se sparge, un zăngănit strident poate să inducă celui cu care ciocneşti ideea că ţi-ai desăvârşit manierele la barul unui „cămin cultural”.

Foto: dailypost.co.uk

Acestea fiind cumva lămurite, vă propun să umplem paharele „până la semn”, să le ridicăm de picior şi să ciocnim cu delicateţe: „Hai noroc!”.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora