Paul McCartney: "De ce să mă retrag, ca să stau acasă şi să mă uit la TV?” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Paul McCartney: "De ce să mă retrag, ca să stau acasă şi să mă uit la TV?”

La cei 76 de ani, Paul McCartney încă mai este cu gândul la muzică, acesta anunţând că va lansa un dublu single, ”I Don’t Know” şi ”Come On To Me”, primul lui single solo de la ”Hope for the Future”, parte a coloanei sonore ”Destiny 2”.
Share this article

La cei 76 de ani, Paul McCartney încă mai este cu gândul la muzică, acesta anunţând că va lansa un dublu single, ”I Don’t Know” şi ”Come On To Me”, primul lui single solo de la ”Hope for the Future”, parte a coloanei sonore ”Destiny 2”.
Unul dintre cei mai populari artişti solo ai tuturor timpurilor, atât în ceea ce priveşte vânzările de înregistrări, cât şi audienţa d ela concertele sale, McCartney anunţa această lansare încă din 2017, când mărturisea într-un interviu că este posibil să apară chiar şi un album. Ar fi al 17-lea album din cariera lui solo şi prima colecţie cu peiese noi de la ”New”, din 2013, şi nu ar surprinde pe nimeni dacă s-ar clasa pe primele locuri în topurile muzicale. Doar vorbim despre cel mai prolific fost membru Beatles şi unul dintre cei mai premiaţi cântăreţi din toate timpurile (a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2010, a primit, din partea preşedintelui Barack Obama, Premiul Gershwin, cel mai mare premiu pe care un muzician îl poate primi în America, devenind astfel primul non-american recompensat cu această distincţie). „De ce să mă retrag, ca să stau acasă şi să mă uit la TV?”, se întreba el retoric, nu demult, dând de înţeles că momentul în care va renunţa la muzică este încă departe.

Înainte de Beatles. Cum ai putea să renunţi la muzică, chiar şi la peste 70 de ani, când ea ţi-a intrat în sânge încă de pe vremea când erai doar un copil şi învăţai după ureche să cânţi la chitară, trompetă şi pian. Căci, Paul McCartney, fiul unei asistente maternale şi al unui pianist de jazz din Liverpool, a înţeles de la o vârstă fragedă magia muzicii. La numai 16 ani, Paul avea să compună „When I’m Sixty-Four,” pe care spera că îl poate vinde lui Frank Sinatra, iar în 1957 l-a întâlnit pe John Lennon la un festival de muzică unde formaţia lui Lennon, The Quarrymen, era invitată să cânte. Atunci a început povestea unei cariere muzicale incredibile.

Beatles. Acea conexiune indisolubilă ce s-a creat între Paul McCartney şi John Lennon încă de la început a fost, înainte de toate, un aspect biografic, iar abia pe urmă dragostea lor pentru muzică şi gusturile lor asemănătoare privind această artă. Este vorba despre pierderea mamei, şi în cazul unuia, şi în cazul celuilalt, încă de la o vârstă fragedă – detaliu ce avea să stea la baza sedimentării unei relaţii unice între cei doi muzicieni, principalii compozitori ai Beatles. Ce anume a însemnat Beatles (înfiinţat în 1960), ştim deja. Impactul pe care l-a avut asupra culturii populare din anii ’60 este fără precenend. Într-o vreme marcată de lupte politice şi sociale, Beatles a fost un adevărat purtător de cuvânt al contemporanilor săi, ale căror nemulţumiri şi dorinţe căpătau glas în cântece despre pace, dragoste şi rock’n’roll. ”Beatlemania”, acel fenomen ce avea să domine întreaga lume la acea vreme şi să influenţeze generaţii la rând, avea să-i transforme definitiv pe membrii Beatles în zeii muzicii rock. McCartney va avea de la bun început un rol semnificativ în trupă, el fiind cel care semnează cele mai multe hituri. „Yesterday”, „Hey Jude”, „Let It Be” şi „Hello, Goodbye” sunt doar câteva din compoziţile lui, prin care Beatles a oferit un adevărat soundtrack generaţiei sale şi nu numai.

Foto: Hepta

După Beatles. Destrămarea trupei în 1970 i-a cauzat lui McCartney o depresie serioasă, din care a ieşit însă treptat. Era clar, nu era pregătit să renunţe la muzică şi la faimă. Aşa că a devenit primul dintre membrii Beatles care a lansat un album solo (”McCartney”, 1970), care, deşi a împărţit critica în două, a fost un real succes la public. A format apoi Wings, o trupă destul de populară în anii ’70, câştigătoare a două premii Grammy.
Anul 1980 avea să fie unul negru în viaţa lui: Paul face închisoare timp de 9 zile pentru posesie de marijuana, iar cel mai bun prieten al său şi fostul lider Beatles, John Lennon este ucis. Acela a fost momentul în care a încetat să mai susţină turnee timp de aproape un deceniu, compunând în schimb noi piese şi colaborând cu alţi muzicieni gen Stevie Wonder şi Michael Jackson. Abia în 1989 îşi reia viaţa de turnee, o dată cu turneul mondial ce avea să-i aducă recordul de turneu cu cel mai mare public de stadion de până atunci: 184.000 de persoane în Rio de Janeiro, Brazilia.
În anii 1990 şi 2000, Paul McCartney continuă să compună şi să lanseze noi albume. În 1991, a compus, la rugămintea Royal Philharmonic Society din Liverpool, piesa orchestrală ”Liverpool Oratorio”, care avea să devină numărul unu în clasamentele cu muzică clasică din Marea Britanie, iar în 2012, McCartney a lansat ”Kisses on the Bottom”, o colecţie de interpretări ale câtorva melodii preferate din copilărie, printre care „It’s Only a Moon Paper” şi „My Valentine”.

Altele. Ca orice spirit complex, fostul Beatles a explorat şi alte zone artistice (filmul, scrisul, pictura), spirituale (meditaţia) şi sociale (activismul). Vegetarian convins, el a colaborat cu fiicele sale, Mary şi Stella McCartney, în 2009 pentru a lansa ”Meat Free Monday”, o campanie non-profit ce avea ca scop sensibilizarea cu privire la impactul negativ al consumului de carne asupra sănătăţii individuale, precum şi a mediului.
A fost căsătorit de trei ori: Linda McCartney, o fotografă care i-a fost parteneră de viaţă timp de aproape 30 de ani pe care a pierdut-o în 1998, în urma unei lungi lupte cu cancerul; Heather Mills, fost model şi activist cu care are o fată, Beatrice, dar de care a divorţat în 2003; Nancy Shevell, femeie de afaceri cu care este căsătorit din 2011.

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora