Pentru George Michael a fost „Last Christmas” la 53 de ani - LIFE.ro
Mergi la conținut

Pentru George Michael a fost „Last Christmas” la 53 de ani

Cu mare tristeţe, vă confirmăm că iubitul nostru fiu, frate şi prieten George a murit împăcat în reşedinţa lui,
Share this article

„Cu mare tristeţe, vă confirmăm că iubitul nostru fiu, frate şi prieten George a murit împăcat în reşedinţa lui, în perioada Crăciunului. Familia cere să îi fie respectată intimitatea în aceste zile dificile. Pentru moment, nu vom mai face alte declaraţii”, sună oficial, mesajul dat de agentul de presă al muzicianului. Poliţia din Thames Valley a spus că moartea sa nu a fost suspectă şi că nu planează nicio suspiciune asupra ei. Salvarea a fost chemată la proprietatea sa din Oxforshire de Crăciun, iar moartea s-a instalat „peacefull”, cum spun cei din jurul său…

Aşa cum precizează News.ro, Elton John, prieten apropiat al lui George Michael, i-a adus un ultim omagiu pe Instagram. Elton John a publicat o fotografie care îi prezenta pe amândoi la o gală muzicală. „Sunt complet şocat. Am pierdut un prieten mult iubit – cel mai blând, cel mai generos suflet din lume şi un artist strălucit. Inima mea este alături de familia lui şi de toţi fanii lui”, a scris Elton John în mesajul care însoţeşte fotografia. Excesele din viaţa personală i-au influenţat negativ cariera. Au existat perioade în care lupta pe care a dus-o cu dependenţa de droguri, dar şi mai multe arestări, au generat titluri extrem de dure în presa vremii, care i-au eclipsat adeseori talentul muzical. Pe măsură ce cariera lui a intrat într-un con de umbră după anul 2000, George Michael ajungea pe primele pagini ale ziarelor din alte motive decât cele artistice consemnează news.ro În 2006 şi-a recunoscut vinovăţia pentru conducerea automobilului după ce consumase droguri. Autorităţile i-au suspendat permisul auto pentru doi ani. În 2008, George Michael a fost arestat pentru posesie de droguri extrem de periculoase, inclusiv cocaină. În septembrie 2010, artistul britanic a fost condamnat la opt săptămâni de închisoare, în urma unui incident petrecut în luna iulie a aceluiaşi an, după ce şi-a izbit frontal automobilul – un model Range Rover – în faţada unui magazin din nordul Londrei.

A avut o voce impresionantă, de patru octave, un star de prim rang al muzicii pop, comparabil din punct de vedere al notorietăţii şi al succesului comercial cu Michael Jackson şi Madonna, dar a cărui carieră a fost marcată de numeroase excese.

S-a născut pe 25 iunie 1953 în Fincheley, o suburbie din nordul Londrei, potrivit filialei franceze a casei de discuri Universal Music. Originar dintr-o familie greacă de origine cipriotă, numele lui real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou. Încă de la vârsta de 12 ani, a înfiinţat cu un coleg de şcoală, Andrew Ridgeley, un grup de ska, denumit The Executive. Acel proiect experimental le-a permis celor doi adolescenţi să compună primele cântece. Însă abia după ce au adoptat numele Wham! au devenit cunoscuţi, în 1982, cu single-ul ”Young Guns (Go for It!)”. Foarte repede, succesele s-au multiplicat. Cele trei albume apărute între 1983 şi 1986 – ”Fantastic”, ”Make It Big” şi ”The Final” rezumă foarte bine istoria relativ scurtă, dar intensă, a grupului. Cei doi tineri muzicieni au lansat multe piese de succes, precum ”Last Christmas”, ”Club Tropicana”, ”Wake Me Up Before You Go Go”, ”Everything She Wants”, ”I’m Your Man”, ”Freedom” şi ”The Edge of Heaven”.

Chiar dacă numele lui George Michael era pe atunci inseparabil de grupul Wham!, dorinţa lui de a cânta solo s-a manifestat deja în 1984, odată cu lansarea unui single ce urma să devină celebru, ”Careless Whisper”, urmat după un an de cântecul ”A Different Corner”

1986 marchează sfârşitul definitiv al grupului Wham! şi ascensiunea lui George Michael în calitate de interpret solo. 

Primul lui succes fără Wham! a fost însă tot un duet, cu Aretha Franklin, care, pentru prima dată în cariera sa, a acceptat să cânte alături de un artist alb. Este vorba de single-ul ”I Knew You Where Waiting For Me”, lansat în 1987. În acelaşi an, George Michael a lansat primul lui single solo veritabil, ”I Want Your Sex”, şi primul lui album, ”Faith”, din care au fost extrase patru single-uri: ”Father Figure”, ”One More Try”, ”Monkey” şi ”Faith”

Acel album a ajuns foarte repede pe primul loc în topul vânzărilor, inclusiv în clasamentul ”Black Albums” din Statele Unite. A primit şi un premiu Grammy, în 1988. 

George Michael reuşea în acest fel o ascensiune spectaculoasă şi a obţinut, simultan, aprecierea publicului şi a profesioniştilor din industria muzicală. Aflat pe culmile gloriei sale internaţionale, artistul avea o misiune dificilă, încercând să repete succesul albumului ”Faith”, care s-a vândut în 14 milioane de exemplare pe plan mondial.

Este exact ceea ce a încercat să facă în 1990 cu al doilea album de studio, ”Listen Without Prejudice, Volume 1”. Nu a fost un eşec propriu-zis, ci mai degrabă o contraperformanţă din punct de vedere al vânzărilor, cu excepţia a şase single-uri care au impresionat: ”Praying For Time”, ”Heal the Pain”, ”Freedom! 90”, ”Waiting For That Day”, ”Cow boys and Angels” şi ”Mother’s Pride”. Al treilea album de studio a avut nevoie de şase ani pentru a fi lansat.

Între timp, George Michael a participat la mai multe concerte de caritate sau în memoria unor celebrităţi, care i-au dat ocazia de a cânta piese ale idolilor lui de culoare (The Temptations, Stevie Wonder) şi britanici (David Bowie, Queen, Elton John).

Un cover din 1991 al piesei ”Don’t Let The Sun Go Down On Me”, alături de Elton John, a fost un succes uriaş.

Un an mai târziu a lansat un single al cărui titlu confirmă dragostea lui pentru muzica ”neagră” americană: ”Too Funky”.

Atunci când a lansat ”Listen Without Prejudice, Volume 1”, continuarea acestuia, ”Volume 2”, fusese anunţată pentru anul următor. Însă George Michael a intrat în conflict cu casa lui de discuri, Sony, pe care a acuzat-o de succesul moderat al celui de-al doilea album solo şi de faptul că voia să îi ”dicteze” în privinţa producţiei muzicale.

Durata şi eşecul acelui proces intens mediatizat explică motivul pentru care artistul a fost nevoit să aştepte anul 1996 pentru a-şi lansa al treilea album de studio, intitulat ”Older”, lansat cu un an mai devreme de single-ul ”Jesus to a Child”.

Acel album a fost inspirat de moartea bruscă a lui Anselmo Feleppa, partenerul de viaţă al artistului. Au fost lansate pe single şi alte piese de pe acel material discografic – ”Fastlove” şi ”Spinning The Wheel”.

În primăvara anului 1998, George Michael şi-a făcut o reintrare spectaculoasă în topuri, graţie piesei ”Outside”, care a luat în derâdere arestarea artistului pentru atentat la pudoare. Muzicianul a anunţat public că era homosexual, în urma acelui scandal. 

Au urmat mai multe colaborări, inclusiv coveruri şi piese cu influenţe funk şi jazz.

În 2004, a lansat ”Patience”, un nou album cu compoziţii personale, primul după o pauză de opt ani. Au avut succes trei single-uri de pe acel album: ”Shoot the Dog”, ”Flawless” şi ”Freek!”. În 2005 a interpretat noi duete, alături de unele dintre legendele muzicii americane, precum Ray Charles, pe un album denumit ”Genius and Friends”, şi de Tony Bennett, cu care a înregistrat discul ”Duets: An American Classic”.

O nouă compilaţie, ”25”, care a marcat împlinirea a 25 de ani de carieră, a fost lansată în noiembrie 2006. A urmat un turneu de promovare, ”25LIve”, ce a marcat revenirea pe scenă a artistului britanic.

La 10 ani după ultimul album cu piese originale, George Michael a revenit cu un nou disc, inspirat din turneul lui simfonic din 2011-2012. Lansat în martie 2014, albumul ”Symphonica” a inclus versiuni acompaniate de orchestră ale unor piese proprii şi ale unor cântece clasice.

George Michael a întruchipat sinteza perfectă a muzicii pop britanice şi a inclus toate curentele din muzica neagră americană, în special jazz, soul, fun.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora