Am început să merg în cabinetul de estetică pentru injectări cu toxină botulinică pe la 30 şi puţin de ani şi rezultatele mi-au plăcut din prima.
Încă de pe la vârsta de 25 de ani, de când lucram ca beauty editor pentru reviste glossy, vorbeam despre momentul mult aşteptat al procedurii, iar prietenele mele jurnaliste mă ascultau cu sprânceana ridicată (semn clar că încă puteau să-şi mişte muşchii faciali).
Am 42 de ani şi glumesc cum mă ia tristeţea când mă gândesc că nu mi-am mai făcut botox de mai bine de un an. Râdem, glumim, dar tristeţea nu e depresie, iar legătura dintre injectarea toxinei botulinice şi depresia clinică e un subiect de cercetare, nu de amuzament. „În afară de dispoziția proastă, marcată de tristețe persistentă, senzație de gol sau lipsă de speranță, depresia presupune și alte simptome, precum pierderea interesului și a plăcerii, oboseala persistentă, tulburări de somn, de alimentație, dificultățile de concentrare sau sentimentele de vinovăție și impactul pe care acestea îl au asupra vieții”, spune Anca-Monica Puia, PhD, psiholog clinician şi psihoterapeut.
Cum am ajuns să zâmbesc în oglinda din parasolar
Cândva, am auzit la radio că aş putea să-mi „păcălesc” creierul să fiu mai fericită, zâmbind. Era o zi de tristeţe acută, aşteptam în maşină, la un semafor pe lângă parcul Kiseleff şi ţin minte cum m-am uitat în oglinda din parasolar, am văzut mina mea plouată şi am zâmbit cu gura până la urechi. Parcă nu-mi mai venea să plâng. Nu era magie, ci un mecanism despre care psihoterapeuta spune că e doar unul dintre numeroşii factori implicaţi în trăirea emoţiilor: „de exemplu, atunci când suntem trişti sau furioşi, tindem să încruntăm sprâncenele, iar activitatea acestor muşchi poate contribui la menţinerea stării emoţionale negative”.
Ipoteza spune că, dacă nu mai poţi face „faţa supărată”, creierul primeşte mai puţine semnale de emoţie negativă. Cu alte cuvinte, chipul nu arată doar ce simţim, ci îi şi „spune” creierului ce simţim. Poţi să încerci şi tu să te încrunţi 10 secunde la textul pe care îl ai în faţă şi să observi ce se întâmplă cu dispoziţia ta. Şi apoi, reversul, zâmbeşte 10 secunde şi verifică-ţi starea, nu rămâne supărată pe articol!
Autostrada dintre sprâncene
De când am devenit pacienta ocazională a cabinetelor de estetică pentru câte un „mic retuş”, m-am gândit la ce bine mă face să mă simt momentul când toxina botulinică începe să acţioneze, iar eu nu mă mai pot încrunta. E ca un vis medical devenit realitate pentru mine, având în vedere că încerc să controlez conştient expresia încruntării încă din copilărie, când priveam fruntea brăzdată a tatălui meu, care căpăta crevaşe şi mai mari între sprâncene, dacă îl supăram.
Rezultatele au indicat o reducere a simptomelor depresive în cazul persoanelor tratate cu toxină botulinică
Deşi încerc, „autostrada” dintre sprâncenele mele (aşa o alint, ocazional, dar numele din dicţionar este „glabelă”) tronează ameninţător pe chip ori de câte ori zâmbetul dispare. Scot portofelul? Mă încrunt. Deschid laptopul, citesc o carte? Le întâmpin cu încruntare, de parcă obiectele ar fi gata să mă atace.
Ce spun studiile
Metaanaliza de la care am pornit, realizată de Zhengyu Gao şi colaboratorii săi şi publicată în 2026 în Journal of Affective Disorders (sursă aici), a compilat opt studii clinice, cu 636 de participanţi, care au măsurat efectul injectărilor faciale cu toxină botulinică asupra simptomelor depresive.
Rezultatele au indicat o reducere semnificativă a simptomelor depresive în cazul persoanelor tratate cu toxină botulinică în zona glabelară, inclusiv în comparaţie cu placebo. Veste bună? Nu chiar, sau încă nu, chiar dacă autorii metaanalizei sunt optimişti: rezultatele au variat în funcţie de protocolul de injectare şi nu sunt încă suficiente pentru practica medicală. Până la urmă, placebo-placebo, dar cine nu se mai poate încrunta poate bănui că a primit toxina şi nu tratamentul cu o substanţă inertă.
Faptul că o persoană este mai mulţumită de aspectul său fizic nu înseamnă că depresia s-a ameliorat
Mi-a venit natural să o rog pe psiholoagă să răspundă întrebărilor pentru acest articol, chiar dacă formarea ei principală este în lucrul cu trauma – participasem la unul dintre Cercurile Fericirii pe care le susţine recurent şi ştiam că o preocupă studiul stării de bine. Psihoterapeuta a fost precaută şi a întărit ideea că dovezile actuale nu sunt suficiente: „În acest moment, toxina botulinică nu poate fi considerată o alternativă validată la psihoterapie sau la tratamentul medicamentos al depresiei. Pentru a-i stabili rolul complementar, avem nevoie de studii clinice mai ample, cu o monitorizare pe termen lung și cu un control riguros al efectului placebo.”
Cristina Safta, medic dermatolog la clinicile Cronos Med, confirmă din cabinet că substanţa nu apare în ghidurile de tratament pentru depresie, dar „o găsim descrisă ca subiect de cercetare. Privim aceste studii cu interes, dar şi cu spirit critic”, spune ea. „Datele sunt promiţătoare, însă nu suficiente pentru a schimba practica medicală”.
Mă încrunt la întunericul care începe prea devreme
Atunci, de ce mă simt mai bine după botox şi mi-l doresc atât de mult în aceste clipe, când mă încrunt la întunericul care începe prea devreme? Răspunsul pare mai simplu decât credeam. Pacientele Cristinei Safta spun că arată mai odihnite, că nu mai par supărate şi se simt mai bine când se privesc în oglindă. Medicul vede „un plus de încredere, clar o stare de bine, nu tratamentul unei depresii”.
Uneori, o intervenţie estetică poate fi o încercare de a rezolva, printr-o schimbare exterioară, o suferinţă care îşi are rădăcina în interior
Psiholoaga Anca-Monica Puia face aceeaşi distincţie: „Faptul că o persoană este mai mulţumită de aspectul său fizic şi se simte mai încrezătoare nu înseamnă că depresia s-a ameliorat.” Când am întrebat-o dacă o persoană cu simptome depresive ar veni în cabinetul ei cu ideea de a încerca botox, mi-a răspuns că nu ar descuraja-o, dar ar încerca în primă fază să verifice ce se ascunde în spatele acestei dorinţe, întrebând-o „Cum crezi că vei fi, dacă faci botox?”
Întrebarea de dinaintea seringii
Ce aşteptăm de la această procedură? Psiholoaga spune că, uneori, o intervenţie estetică poate fi o încercare de a rezolva, printr-o schimbare exterioară, o suferinţă care îşi are rădăcina în interior. Ea propune o întrebare simplă: „Vreau să arăt diferit sau cred că, arătând diferit, voi fi apreciată, iubită, acceptată?” Diferenţa între cele două răspunsuri, spune psiholoaga, ne arată nevoile reale pe care încercăm să ni le împlinim. Eu ştiu că vreau să am o mină mai relaxată, tenul mai luminos, să mă simt mai zâmbitoare şi faţa mea să pară mai deschisă şi mai prietenoasă. Şi în acelaşi timp, mă ţin de propria terapie şi tratez episoadele depresive în cabinetul psihoterapeutului, nu în cel de estetică.
Dacă tristeţea durează săptămâni, nu o muta în oglindă, programează o vizită la un psiholog, psihoterapeut sau psihiatru (serviciile pot fi decontate şi prin casa de asigurări, poţi întreba medicul de familie). „Autostrada” dintre sprâncene se poate netezi. Ce circulă pe ea cred că merită, în schimb, ascultat.
Foto principală: SCIENCE PHOTO LIBRARY / Sciencephoto / Profimedia
