Postmoden Jukebox nu e doar despre muzică, e despre cum se face un show

Am fost aseară la concertul Postmodern Jukebox de la Sala Palatului. Concert este puţin spus. Nici ideea de „spectacol” pare să nu cuprindă ceea ce am văzut şi trăit aseară. Scott Bradley, cel care a înfiinţat acest concept, a avut mână bună. Şi mai ales cunoaştere. Este entertainment la cel mai înalt nivel ceea ce fac artiştii, performerii şi muzicienii PMJ pe scenă! Un stil de a face show şi de a pune în valoare artiştii (dar şi publicul) care nouă ne lipseşte – indiferent că vorbim despre producţii live sau TV.

Ce mă aşteptam să văd aseară? Aşa cum vorbisem în interviul telefonic cu Adam Kubota (contrabasistul trupei şi directorul muzical al show-ului), mă aşteptam să văd muzicieni şi performeri foarte buni care vor interpreta pe scenă coveruri jazzy din piese celebre. Mă aşteptam să văd sala ridicându-se în picioare la celebrul „All about that bass”.

Am văzut şi asta. Dar am avut parte de mult mai mult. Show-ul PMJ creşte gradual, şi creşte odată cu vibe-ul din sală. Primele 3-4 piese ne-au făcut încălzirea, ne-au făcut cunoştinţă cu artiştii de pe scenă, ne-au arătat câte puţin din ceea ce pot.

Un Master of Ceremony – LaVance Colley (cântăreţ foarte bun, de altfel), 4 vocali (Maiya Sykes, Sara Niemietz, Robyn Adele Anderson şi Mr. Von Smith), o dansatoare de step – Anissa Lee, Ben The Saxophone Guy, un trombonist pe numele lui Lemar, un contrabasist (Adam Kubota), un pianist şi un tobar (îmi pare rău că nu le-am reţinut numele) – în total 11 oameni au intrat şi ieşit de pe scenă în aplauzele din ce în ce mai frenetice ale publicului.

Fiecare dintre cei de mai sus a avut să ne arate un talent aparte. Dintre cele 3 cântăreţe, Maiya Sykes mi-a dovedit că merită să fie încoronată „vocea serii”. Pe lângă toate celelalte piese pe care le-a interpretat, coverul după „Creep” (Radiohead) a ridicat sala în picioare şi a fost aplaudat minute în şir. M-a uimit forţa ei şi versatilitatea vocii sale, cu care poate să transpună o piesă hip-hop de-a lui Notorious BIG pe acorduri suave de jazz (iar ritmul nebun al versurilor îţi mai aduce aminte de hip-hop!).

MC-ul LaVance Colley a transformat „Halo” a lui Beyonce în piesă proprie, cu o voce de care nu l-am fi bănuit la începutul serii. Am ascultat multe coveruri bune, de la „Sweet child O’ Mine” (Guns’n Roses) la „My heart will go on” (a lui Celine Dion) – pe care era cât pe-aici să n-o recunosc. S-a întâmplat, la multe dintre piesele auzite aseară, să recunosc versurile, dar coverul să fie atât de bun, atât de bine lucrat şi „sucit” pe o altă temă muzicală, încât să nu îmi amintesc din prima despre ce piesă e vorba.

Pălăria jos pentru felul în care artiştii de pe scenă au ştiut să interacţioneze cu publicul. Totul a fost atât de bine gândit, încât convenţia „spectacolului” nu te mai deranja. Ştiai foarte bine că PMJ încearcă să câştige audienţa când Robyn Adele Anderson a spus „bună seara” şi a continuat să vorbească câteva minute în limba română. Ştiai că „te gâdilă” faptul că povestesc despre plimbarea în Cişmigiul înflorit sau despre prima dată când au văzut Bucureştiul – dar nu mai conta. Pauzele de suspans în mijlocul pieselor te ridicau în picioare. Ştiai că le fac intenţionat. Dar era prea plăcut ca să nu reacţionezi. Dar, recunosc cu mâna pe inimă, că nu mă aşteptam să cânte la pian „Vremuri” (Pasărea Colibri), iar sala întreagă să pornească să cânte versurile – de la sine.

Show-ul PMJ te ţine în priză prin ritm, prin muzica bine lucrată şi cântată cu pasiune, prin veselia performerilor, prin ritmul tobei „la pas” cu dansatoarea de step. Costumele artiştilor îţi bucură privirea şi te incită: de fiecare dată când intră un altul pe scenă te întrebi ce-o să fie nou…

Reţeta lui Scott Bradley funcţionează. Şi asta o demonstrează atât videoclipurile cu milioane de vizualizări pe YouTube, cât şi concertele-spectacol din turneu. Dacă aveţi vreodată ocazia să îi vedeţi live, nu îi rataţi (mai ales că trupa funcţionează mai nou cu distribuţii duble şi performerii variază de la un concert la altul)! O să vedeţi un fel de a valoriza fiecare minut pe care artiştii îl petrec pe scenă, o să vedeţi cum se câştigă şi cea mai „rigidă” audienţă. Iar muzica PMJ – această găselniţă a melodiilor foarte cunoscute cântate în ritmuri şi stiluri atât de noi – nu are cum să displacă. Din întreg repertoriul lor sigur veţi găsi 10 melodii de care să vă îndrăgostiţi sau care vă vor face să exclamaţi „Sunt buni, dom’le! Foarte buni!”