Povestea COLOURS OF MY LIFE continuă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Povestea COLOURS OF MY LIFE continuă

Share this article

După lansarea brandului de genţi şi accesorii din piele imprimată, COLOURS OF MY LIFE, acum mai bine de jumătate de an, Anca si Cristian Stefanescu, fondatorii acestuia, s-au gândit cum să ofere preţioaselor obiecte un spaţiu care să le însufleţească până în clipa în care vor ajunge în garderoba cumparatoarelor.

Povestea COLOURS OF MY LIFE este spusă cel mai bine de ţinutele în care  genţile si accesoriile deţin rolurile principale. Simple, relaxate, funcţionale, dar încărcate de energia culorilor. Designerii au transformat magazinul online de unde pot fi cumparate produsele, www.coloursofmylife.co.uk, într-un oraş în miniatură. Un oraş al genţilor, un loc în care femeia contemporană îşi poate recunoaşte dilemele vestimentare, nevoile, capriciile, plăcerile, obiceiurile şi aspiraţiile. Cea care o însoţeşte întotdeauna în periplul său zilnic sau în călătoriile sale, este geanta. Accesoriu pe care il veti regăsi în situaţii, locuri şi ţinute diferite, familiare sau inspiraţionale, de la birou până la sala de sport ori la plajă.

Totul se întâmplă pe blogul COLOURS OF MY LIFE, pe pagina de Facebook COLOURS OF MY LIFE si pe Instagram COLOURS OF MY LIFE. Zilnic, puteţi vedea pe unde se plimbă genţile şi în ce ţinute le-ar plăcea să fie purtate, urmărind câteva dintre tagurile sub care postează brandul: #printsandthecity, #cityofbags, #coloursofmylife, #wonderbags. Culorile sunt cele care definesc cel mai bine universul artistei Anca Ştefănescu. Gentile, centurile si coperţile de agenda COLOURS OF MY LIFE sunt realizate din piele de cea mai buna calitate importată din Italia.

Mare parte din procesul tehnologic este handmade, realizat în ateliere mici, sub atenta observaţie a Ancăi şi a lui Cristian Ştefănescu. Printul este realizat cu pigmenţi non alergenici, iar tehnologia de printare de ultimă oră, garantează atât calitatea imprimeului şi vitalitatea culorilor cât şi durabilitatea acestora. Muchiile genţilor sunt pictate manual, fermoarele sunt YKK, iar accesoriile – cataramele şi încuietorile – sunt de calitate premium, din bronz, nichel si zinc.

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora