Povestea de iubire dintre George Bacovia şi Agatha Grigorescu, „cea mai feroce şi devotată nevastă din literele române”

Când spui George Bacovia spui pesimism şi atmosferă sumbră. Aşa cum i-au fost versurile i-a fost şi viaţa. Poetul a fost mai mereu posomorât, bolnăvicios şi melancolic. Obişnuia să stea cât mai departe de oameni ca să nu le strice starea de veselie, spunea el, cu felul său de a fi. A reuşit totuşi să găsească dragostea, iar povestea de iubire dintre George Bacovia şi Agatha Grigorescu a rămas în istorie nu doar drept una plină de devotament, ci şi o sursă de curiozitate legată de felul în care a reuşit poetul să o cucerească pe femeia mai tânără decât el cu 14 ani.

George Bacovia, copilărie marcată de durere şi neputinţă

Copilăria şi adolescenţa lui George Bacovia nu au fost tocmai blânde cu băiatul plăpând şi visător. Pasionat de poezie, desen, muzică şi gimnastică, Bacovia s-a luptat ani de zile să-şi găsească calea. Şcoala a fost un amalgam de începuturi şi de abandonuri, la fel şi meseriile pe care credea că le-ar putea face, dar pe care le-a schimbat constant.

Deşi a publicat prima dată în şcoala gimnazială şi a scris multe poezii de-a lungul timpului, abia aproape de 30 de ani s-a gândit serios la ce reprezintă asta în viaţa lui. Nu suficient însă cât să considere totuşi că asta ar fi menirea lui.

Furat de încurajarea prietenilor, printre cursurile de drept roman şi civil, m-am trezit poet de-a binelea. Literatura de care m-am atins din când în când şi-a picurat virusul caracteristic în toate fibrele sufletului, luptând cu succes asupra studiilor mele juridice. (…) Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva pentru că-mi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică şi când găsesc ceva interesant iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notiţe sunt în formă de versuri şi câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.

George Bacovia

Tristeţea şi-a spus cuvântul, iar la 33 de ani a fost internat pentru prima dată la un sanatoriu de boli nervoase.

Nu l-am văzut niciodată pe Iorgu vesel, destins decât foarte rar şi nici atunci nu se putea spune că era cu adevărat vesel, ci oarecum dispus să spună câteva cuvinte, atunci când avea posibilitatea de a bea un pahar de vin. (…) Pe stradă mergea de obicei cu capul plecat în jos, parcă strecurându-se printre ceilalţi trecători, parcă vrând să treacă neobservat.

Maximilian Vasiliu, nepotul lui George Bacovia

Agatha Grigorescu, femeia care i-a fost soţie, păstrătoare a creaţiei sale şi infirmieră

Şi totuşi, la un moment dat, cineva l-a observat. Agatha Grigorescu, o tânără poetă cu o viaţă aproape la fel de zbuciumată, rămasă orfană de mamă la numai 4 zile de la naştere şi fără tată, la vârsta de 14 ani, avea numai 21 de ani când l-a întâlnit pe George Bacovia pe Calea Victoriei. Fermecată, pare-se, de ochii săi albaştri, Agatha a găsit cumva calea de comunicare cu cel care abia îşi publicase primul volum de poezii, Plumb. Şi, la rândul lui, el s-a lăsat fermecat de tânăra inteligentă şi foarte ambiţioasă.

“Supremă poezie a firii ne logodea atunci vieţile prin veriga acelei vrăji, ce mai târziu avea să se întunece, să geamă, să se convulsioneze în toate amărăciunile vieţii, fără să se stingă încă nici prin moarte.” A fost întâia poemă ce mi-a recitat-o Bacovia chiar în ziua în care ne cunoşteam şi pentru prima oară în viaţă un fluid poetic punea stăpânire pe toată fiinţa mea.

Agatha Grigorescu

Nu a fost nimic mistuitor între ei, ci mai degrabă o dragoste fiartă la foc mic. Au început să se întâlnească, Agatha a fost invitată la mese, în casa părinţilor lui Bacovia, însă a fost nevoie de 12 ani pentru ca poetul să o ceară până la urmă de soţie. Nici aici nu a fost vorba de vreun gest măreț, dar pentru Agatha a fost suficient.

Înainte de a ajunge la fotograf Bacovia mă invită la bijutier. Am fost surprinsă. Nu înţelegeam de ce. “Să luăm nişte verighete”, spuse, ca şi cum ar fi fost vorba de ceva obişnuit. (…) În sufragerie se sărbătorește logodna, felicitări, câteva cupe de șampanie… A urmat o seară frumoasă. S-a dansat până după mieyul nopții. Toți s-au antrenat. S-a cântat la vioară, s-au spus versuri. Bacovia glumea… am avut și verighetele, le-am pus fără nicio altă sărbătorire.

Agatha Grigorescu

Căsătoria a avut loc în vara lui 1928, pe 22 iunie. Nici aici lucrurile nu au decurs simplu. George Bacovia nu a reuşit să se întâlnească la timp cu fratele său, care urma să-i fie martor, așa că a ajuns în ultimul moment la Starea Civilă, fără să mai apuce să se schimbe cu hainele alese. Cu toate astea emoţiile au fost pe măsura evenimentului. Cununia religioasă au făcut-o 6 zile mai târziu, ceva mai organizată de această dată. Au fost printre puţinele momente în care poetul a arătat că este mulţumit, chiar fericit.

Nu era nimic pregătit. Am despachetat covoarele, am adus glastre cu flori, am aranjat, în sfârşit, un interior demn de o modestă ceremonie de poeţi. (…) Bacovia mă urmărea tăcut în toată această activitate, îi plăcu decorul şi tot ce făceam. Voia să mă ajute, dar nu ştia cum. (…) Bacovia părea foarte solemn în smochingul şi plastronul său alb. La şampanie mulţumi tuturor felicitărilor, zâmbind. Deşi pregătită cu atâta zbucium, seara aceea mă răsplătea prin dispoziţia şi bucuria poetului. Oricum ar fi urmat viaţa, clipele erau într-adevăr rare.

Agatha Grigorescu

O vreme Agatha Grigorescu a încercat să-şi vadă şi de propriile ambiţii literare. A publicat un volum de poezii, însă cu timpul şi-a asumat cu totul misiunea de a-l proteja pe cel ce-i devenise soţ.

Lucra ca profesoară de limba română ca să asigure un venit constant în casă, poezii mai scria când şi când, dar lupta ca o leoaică ori de câte ori era vorba de operele lui Bacovia. Punea presiune pe reprezentanţii editurilor pentru publicarea unor noi volume ale poetului sau realizarea unei monografii Bacovia, îl îngrijea zi şi noapte când suferea căderi psihice, verifica chiar şi calitatea vinului care intra în casa lor. Se spune că atunci când poetul ieşea la plimbare ea mergea în urma lui ca să culeagă de pe cocoloaşele de hârtie mototolite şi aruncate de Bacovia versurile scrise pe ele.

Tot ea a fost cea care a supravegheat construcţia casei lor din Bucureşti, după ce au decis să se mute de la Bacău la Bucureşti, casa în care au locuit până la moartea poetului, în mai 1957. La dorinţa Agathei, camera lui a fost păstrată la fel ca în ultima zi de viaţă a lui Bacovia, fiind adăugate doar 2 fotografii ale lor. Tot ea a fost cea care s-a zbătut din răsputeri ca sicriul să fie depus la sediul Uniunii Scriitorilor, iar cortegiul funerar să străbată străzile principale ale oraşului.

Un an mai târziu Agatha decide să doneze casa statului, ca să fie transformată în muzeu, oferta fiind acceptată abia după 8 ani, în 1966, iar custode a rămas, până la ieşirea la pensie, Gabriel, fiul celor 2.

Citeşte şi: Povestea de iubire dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, mai tulburătoare decât poeziile poetului – LIFE.ro